Era marti. Dar nu o oarecare zi de marti,era ziua in care vizitam Ambasada SUA in Bucuresti. Ne-am intalnit la scoala nerabdatori pentru ceea ce urma sa vedem. Am facut cateva fotografii cu Dna Directoare si Dna Maria Pop, apoi am plecat la drum. Intr-un final, dupa ce am reusit sa infruntam traficul din capitala, am ajuns la destinatie.
Pentru inceput, am fost uimiti de nivelul de securitate la intrarea in incinta Ambasadei. Dar apoi am intrat, am intalnit-o pe Dna Libby Gitenstein, care ne-a urat un “Bine ati venit!” atat de calduros. Urmatoarele minute am facut cunostinta cu Dna Gabriela, asa cum ii placea sa I se spuna, asistenta medicala in cadrul ambasadei. Am intalnit echipa medicala cu care am petrecut cateva clipe in care ni s-a relatat despre experienta celor prezenti acolo, profesionalismul de care dau dovada, cat si diferite informatii folositoare privind domeniul asistentei medicale.
Dupa ce am discutat cateva dintre problemele actuale din domeniul medical, pe care suntem constienti ca fiecare dintre noi putem face cate ceva pentru a le rezolva, am fost invitati sa vizitam cabinetul medical prezent in incinta ambasadei. Asa ca am pornit pe coridoare ghidati de Dna Libby Gitenstein.
La intrare se afla sala de asteptare, echipata cu jucarii, reviste, carti, fotolii si masute. Pe unul dintre pereti se afla un fel de geam glisant, prin care un eventual pacient poate primi aprobarea ca inauntru e liber si poate intra, astfel incat intimitatea sa-i fie protejata atat celui ce se afla deja acolo, cat si celui ce asteapta.
In partea stanga, din cate ni s-a spus, se afla asa-numita “Trauma Room”, care era destinata pacientilor care ajung intr-o stare grava, folosita pentru cazuri urgente. Aceasta sala era echipata cu canapea de investigatie si diverse aparaturi necesare pentru potentiali pacienti, dar si computer, chiuveta si dulap de depozitare a materialelor si medicamentelor utilizate in diferite interventii. In cazul in care pacientul se simte inca rau dupa tratamentul acordat acolo, scopul ar fi fost numai de a-l stabiliza pana la sosirea ambulantei.
Dupa ce am vizitat “Trauma room”, am intrat in cabinetul medical, unde am vazut biroul medicului, biroul secretarei, farmacia, laboratorul si doua cabinete de tratament si examinare. Totul era foarte ordonat si parea oarecum primitor, chiar daca asta suna ciudat cand ne referim la un cabinet medical. De obicei, cabinetele medicale ne indispun, dar presupun ca eu nu am fost in rolul de pacient, chiar si asa, parea un loc care iti dadea speranta.
Dupa vizita la cabinetul medical, am pornit pe coridoare, am privit decorul, diferite piese de arta printre care tablouri si costume nationale romanesti. Apoi l-am cunoscut pe Dl. Ambasador Mark Gitenstein, care ne-a vorbit despre profesia noastra, despre importanta educatiei si faptul ca dansul porneste pe deviza ca noi toti invatam unii de la ceilalti.
Dupa cateva minute petrecute in compania dansului, am fost invitati la o cafea cu prajiturele, ceea ce mi s-a parut foarte dragut. Cu totii au fost atat de ospitalieri, binevoitori si simpatici, incat cu toate ca pe unii dintre ei ii vazusem pentru prima data, m-au facut sa-i percep ca pe niste prieteni vechi.
Ceea ce m-a fermecat inca de la inceput a fost faptul ca cei ce lucreaza in cadrul ambasadei, romani si americani, erau nu doar o echipa, ci mai mult de-atat, o familie si cred cu tarie ca acest lucru aduce armonie si totodata functionalitate intregului loc. Sunt incantata ca am avut aceasta oportunitate si sunt recunoscatoare pentru ca am avut sansa sa intalnesc astfel de oameni, de la care putem invata cu totii.
Dumitru Oana Cristiana
