Boom-ul asistenței medicale care migrează este doar un simptom al unei probleme mult mai mari în Statele Unite ale Americii.
În toată țara, conceptul „travel nurses” a făcut furori, majoritatea concentrându-se pe câți bani pot câștiga acești lucrători pe termen scurt – dublu sau triplu față de cât câștigă omologii lor.
Notă: Travel nurse – este un concept de asistență medicală care s-a dezvoltat ca răspuns la deficitul de asistență medicală din anii 1970. Această industrie furnizează asistenți care călătoresc pentru a lucra în posturi temporare de asistență medicală, mai ales în spitale. Sunt asistenți medicali înregistrați care lucrează în roluri pe termen scurt în spitale, clinici și alte instituții de asistență medicală din întreaga lume. Travel nurses ajută la umplerea golurilor în zonele în care există deficit de asistenți medicali și, ca urmare, salariul mediu al unui astfel de asistent poate fi destul de mare.
Compensarea, deși importantă, nu este adesea principalul motiv pentru care asistenții părăsesc spitalele pentru aceste contracte, pe termen scurt.
În interviuri, asistenții medicali din toată țara descriu multe variante ale unei povești comune: condițiile de muncă, care nu au fost niciodată ideale, în primul rând din cauza lipsei de personal, de asistență și a raporturilor dintre pacient și personal. Asistenților li s-a cerut să lucreze la limita abilităților lor; se tem pentru siguranța pacientului. Pentru mulți, contractele de călătorie reprezintă o cale de ieșire la care nu s-au gândit niciodată.
Unii asistenți spun că un contract de călătorie limitat la un contract de muncă de 8 sau 13 săptămâni le protejează sănătatea fizică și psihică. Ei știu că, indiferent cât de proaste ar fi condițiile, pentru ei situația este aceeași. Alții folosesc banii primiți ca o punte pentru a scăpa cu totul de asistența medicală.
Aproape 1 din 5 lucrători din domeniul sănătății a renunțat de la începutul pandemiei. Un sondaj recent realizat de Asociația Americană a Asistenților de Îngrijire Critică a arătat că 92 % consideră că pandemia a „epuizat asistenții medicală și că, implicit, cariera lor va fi mai scurtă decât și-au propus”.
Capacitățile asistenților de funcționare în limite normale au fost întinse până la punctul de cedare; spitalele au apelat la soluția temporară de a angaja asistenți medicali pe termen scurt, făcând ca personalul medical permanent să își dorească să renunțe și să acceseze un contract de călătorie. Cererea pentru acest tip de asistență medicală a crescut cu cel puțin 35 % în 2020 și au crescut salariile: travel nurses pot avea în medie aproximativ 3.500 de dolari pe săptămână și uneori chiar mai mult. Până la sfârșitul anului 2020, salariul mediu săptămânal pentru travel nurses era mai mult decât dublu față de cel din anul anterior. Asistenții raportează că sunt bombardați cu oferte de recrutare. Posturile neocupate sunt în jur de 40.000.
Cu toate acestea, explozia asistenței medicale ambulante este doar un simptom al unui dezastru autoprovocat de lungă durată: pe termen lung, spitalele nu au reușit să angajeze și să sprijine suficiente asistenții pentru a face față crizelor.
Spitalele spun adesea că nu există suficienți asistenți pe care să îi angajeze. Este adevărat că în unele părți ale țării, în special în zonele rurale cu venituri mici, nu există întotdeauna suficienți asistenți pentru a fi angajați. Și pentru că majoritatea asistenților au mai mult de 50 de ani, există o creștere a cererii pentru asistență medicală, alături de o creștere a pensionărilor din asistența medicală. Totuși, aceasta este o evaluare înșelător de restrânsă a unei probleme complexe și permite spitalelor să nu își asume nicio vină.
Devalorizarea asistenților medicali începe devreme. Deși școlile de asistență medicală au un număr tot mai mare de asistenți medicali, ele resping, de asemenea, zeci de mii de candidați calificați, deoarece nu există destui instructori care să predea. Profesorii sau asistenții medicali educatori sunt plătiți cu o fracțiune din ceea ce ar putea primi dacă ar lucra în clinici. Pentru cei care finalizează studiile de specialitate, spitalele rareori oferă sprijinul necesar noilor asistenți. „Unii dintre noii absolvenți resimt un adevărat atunci când vin pentru prima dată și renunță din cauza lipsei de pregătire și mentorat pe care aceste spitale le oferă”, a spus Zenei Triunfo-Cortez, asistentă și președinte al National Nurses United, cea mai mare organizație de muncă a asistenților medicali din S.U.A. Asistenții medicali proaspăt absolvenți și-au părăsit locul de muncă în primul și al doilea an de muncă cu rate de 30 până la 57%.
Spitalele contribuie, de asemenea, la această problemă, tratând forța de muncă ca pe un robinet pe care îl pot deschide și închide pentru a maximiza profiturile. La începutul pandemiei de coronavirus, spitalele au concediat asistenți atunci când procedurile elective lucrative au fost suspendate, doar apoi au încercat frenetic să le reangajeze pe măsură ce spitalizările pentru covid-19 au crescut. Ping-pong-ul de la lucru și concedierile, până la reducerea orelor și apoi la orele suplimentare obligatorii nu este o rețetă pentru a păstra personalul. Criza lipsei de personal este o problemă circulară: lipsa angajării suficiente de asistenți medicali face condițiile de muncă insuportabile, ceea ce duce la părăsirea locului de muncă a mai multor asistenți. Subevaluarea asistenței medicale are rădăcini adânci. Încă din secolul al XIX-lea, spitalele au tratat îngrijirea medicală ca pe ceva ce ar trebui să primească gratuit. Primele școli americane de pregătire pentru asistență medicală au fost amplasate în interiorul spitalelor. Acolo, studenții locuiau în incinta spitalelor pentru a oferi îngrijire gratuită și au primit puțină educație formală și sprijin. Când au absolvit și se așteptau la salarii, spitalele lor de formare, în general, nu i-au angajat. Mulți absolvenți au apelat la asistență medicală privată, angajați de persoane care își puteau permite. După Primul Război Mondial, în ciuda unui surplus de asistenți medicali absolvenți, spitalele s-au plâns totuși de un deficit; era într-adevăr o lipsă de asistenți care să lucreze gratuit.
În anii 1940, pe măsură ce îngrijirea spitalicească a devenit mai complexă, spitalele au început în sfârșit să angajeze și să plătească asistenții medicali absolvenți în număr mare. Dar, administratorii nu și-au schimbat niciodată felul în care gândesc despre asistența medicală, susține istoricul asistent medical Jean C. Whelan. „Spitalele nu își pun problema dacă îmbunătățirea vieții profesionale a asistenților ar putea avea un impact pozitiv asupra deciziilor acestora de a intra și de a rămâne în sistem”, a scris Whelan în cartea ei – „Nursing the Nation”.
Modul în care spitalele de astăzi fac bani întărește această noțiune. Veniturile ajung în principal în spitale prin intermediul medicilor, care prestează servicii facturabile. Între timp, costurile asistenței medicale sunt incluse în taxa pentru cazare și masă. Dacă ați fi internat într-un spital, asistentul medical ar putea avea opt pacienți sau ar putea avea patru pacienți. În orice caz, factura de cazare și masă pe care spitalul o trimite companiei dumneavoastră de asigurări va fi de obicei aceeași. Din punctul de vedere al administratorului de spital, mai puțini asistenți care îngrijesc mai mulți pacienți este o varinată mult mai profitabilă. Dar din perspectiva pacientului, acest lucru ar putea însemna că nu vă vedeți asistentul medical ore întregi.
În cele din urmă, acest lucru nu este doar inuman, ci și extrem de ineficient în ceea ce privește rezultatele. Numeroase studii de-a lungul deceniilor au arătat că alocarea unor asistenți medicali cu prea mulți pacienți este asociată cu tot felul de rezultate negative pentru pacienți, de la mai multe infecții dobândite în spital la mai multe decese. O meta-analiză din 2018 a constatat că, cu cât este mai mare nivelul de personal medical într-un spital, cu atât au fost mai puține decese în rândul pacienților. Angajarea mai multor asistenți per pacient este mai sigură pentru aceștia și face ca asistenții să renunțe mai greu la sistemul medical. Dar, angajarea și sprijinirea unui personal de îngrijire mai numeros este costisitoare și multe spitale nu au vrut să facă acest lucru. Travel nurses implică de asemenea costuri semnificative, dar sunt o cheltuială pe termen scurt; nu primesc beneficii sau siguranța locului de muncă.
În mijlocul acestui dezastru în curs de desfășurare, a mai apărut o problemă. La începutul acestui an, reprezentantul Peter Welch și reprezentantul H. Morgan Griffith au propus ca agențiile federale să investigheze prețurile practicate de agențiile de personal de asistenți medicali, invocând îngrijorarea că tarifele ridicate pentru cei care migrează au dat naștere la creșterea prețurilor și a contribuit la destabilizarea sistemului de sănătate. Propunerea, trimisă la Casa Albă, a fost semnată de 200 de membri ai Congresului. Pennsylvania și Oregon, printre alte state, iau în considerare propuneri similare. Între timp, Asociația Americană de Îngrijire a Sănătății și Asociația Americană a Spitalelor au cerut Comisiei Federale de Comerț să reducă ceea ce ei numesc „creșterea prețurilor” de către agenții. Asociația Americană a Spitalelor neagă că a pledat pentru plafonarea salariilor asistenților medicali.
Incredibil, având în vedere incapacitatea Congresului de a se reuni pentru a reduce costurile medicamentelor eliberate pe bază de rețetă sau pentru a acorda concediul de odihnă plătit, au găsit un teren comun cu privire la o problemă: reducerea salariilor asistenților. Între timp, salariile în creștere ale administratorilor de spitale au scăpat de controlul politic – deși nu există nicio corelație între aceste salarii și ratele de mortalitate în spital. Acest lucru nu este doar profund nedrept, ci poate agrava problema. Limitarea salariilor relativ mari impuse în prezent de asistenții medicali care doresc să plece și să ofere îngrijiri de criză ar putea scădea numărul de asistenți care doresc să lucreze în acele medii.
După cum a observat istoricul Susan M. Reverby, problema centrală a asistenței medicale americane este aceea că „societatea refuză să prețuiască îngrijirea”; în acest context, îngrijirea este adesea imposibilă. În conversațiile mele cu asistenții, această realitate dureroasă apare din nou și din nou. Este un coșmar să știi că pacienții tăi au nevoie de cea mai bună îngrijire pe care o poți oferi și, de asemenea, să știi că, de multe ori, condițiile tale de muncă te împiedică să o oferi. Poate cineva să-i învinovățească pe asistenți pentru că lucrează în logica defectuoasă a sistemului, bazată pe profit? Putem să ne uităm cu adevărat la starea sistemului nostru de asistență medicală și să concluzionăm că salariile asistenților medicali care migrează reprezintă problema? Nu este grăitor că sistemul a cerut guvernului doar să intervină acum, când asistenții sunt cei care dețin puterea lor de piață?Dacă sistemul – și parlamentarii noștri – doresc cu adevărat să abordeze crizele de personal, vor trebui să înceapă de la rădăcina problemei: eșecul nostru colectiv de a aprecia îngrijirea.
sursa: https://www.washingtonpost.com/outlook/2022/03/14/travel-nurse-pay-caps/
traducere: prof. Mara Tamaș
prof. Raluca Brad
