Oana Nicoleta Pazurate – clasa 3 J AMG, eleva școlii noastre, a participat la schimbul de experienţă European Nursing Module desfășurat la Berner Bildungszentrum Pflege – Berna (Elveția) alături de colegii ei, Silvia Răcăreanu (Cazacu) – 2 i AMG și Ionuț Claudiu Aicoboae – 2 F AMG. Oana ne-a trimis jurnalul pentru a doua săptămână petrecută în Elveția.

Luni, 17 octombrie

Săptămâna a început din nou la școală: ni s-au prezentat mai multe informații despre valorile culturale ale Elvetiei, despre modul de trai și despre contextul socio-economic. Îmi place faptul că discuțiile sunt bazate pe materiale video care stabilesc premisa, apoi ne este solicitată părerea. Ca elev, această abordare te face să simți că părerea ta este ascultată și chiar contează, dar te formează și din perspectiva argumentării propriilor idei și este un bun exercițiu pentru vorbitul în public.

Următorul punct din agenda zilei (spun „agenda” deoarece chiar există o agendă și totul se derulează cu punctualitate și este bine stabilit în Elveția și, respectiv, în școala de nursing din Berna) a fost întâlnirea cu profesorul coordonator al programului de exerciții de simulare a interacțiunii cu pacientul și efectuare a tehnicilor medicale pentru viitorii asistenți medicali. Acesta ne-a prezentat modul lor de lucru și de gândire: elevul trebuie să fie pregătit în totalitate, motiv pentru care există exerciții de simulare în școală. Sunt cabinete în care elevii, pe rând, joacă rolul pacientului și cel al asistentului, iar profesorul îi observă și îi notează. Între elevi și profesor este un geam care are vedere doar spre elevi, pe interior fiind o oglindă, astfel încât elevii să nu se simtă stingheriți de profesorul care îi observă de afară. Au dezvoltat atât de mult acest concept de simulare și actorie, încât elevii care vor juca roluri de pacienți beneficiază de training-uri și lecții de actorie, astfel încât să poată juca rolul cât mai veridic. Pentru evaluare, grupul format din 2 elevi, pacient și asistent, va găsi pe ușa de la intrarea în „salon” o situație dată, o anumită afecțiune, pe care „bolnavul” trebuie să o joace, iar asistentul trebuie să o trateze.

După această prezentare, care a fost impresionantă pentru mine, a urmat întâlnirea cu directorul școlii, care ne-a spus mai multe despre sistemul de învățământ din Elveția: se fac 6 luni de teorie / simulare și 6 luni de practică în spitale. Elevul este plătit, este „angajat” al școlii și primește un salariu lunar pentru munca depusă în spitale, în ture întregi, alături de angajații unităților unde merg în practică. Totodată, există specializări pe grade ale asistentului medical, în funcție de nivelul de studii terminat; astfel, pentru a lucra pe secții precum ATI, urgențe, psihiatrie, elevii trebuie să urmeze încă 2 ani de stagiu în spitale și cursuri de specializare pe secția respectivă pe lângă școala de 3 / 4 ani deja absolvită. Elevii care au această vocație încă din liceu, pot opta pentru școli profesionale vocaționale și pot lucra în cadrul spitalelor ca „ajutor”, chiar de la 15 – 16 ani. Calificările și educația sunt, așadar, mult mai complexe în Elveția, elevii putând să ajungă și la 9 ani de școală.

După ce am aflat și aceste informații, a urmat sesiunea de prezentări ale sistemelor sanitare și ale țărilor de unde veneam: Macedonia de Nord, Țările de Jos, Germania și România.

Am aflat că sistemele din Țările de Jos și din Elveția sunt destul de asemănătoare; asigurarea de sănătate este obligatorie, dar fiecare își alege asiguratorul și își plătește individual, nu se retrag fonduri din venituri, ca la noi. În Germania și în Macedonia sunt asemănătoare cu sistemul nostru.

Sistemul de educație de la noi este asemănător cu cel din Macedonia de Nord, pe când Țările de Jos și Germania au forme de învățământ asemănătoare cu Elveția – 6 luni la școală și 6 luni în spitale. Un exemplu, în Germania este obligația medicului să recolteze probele de sânge, însă sunt și asistenți cărora li se solicită acest lucru, deși au voie să refuze deoarece nu intră în atribuțiile lor.

Marți, 18 octombrie

A început cea de-a doua sesiune de stagiu practic, de data aceasta la BIEL  SPITALZENTRUM/ CENTRE HOSPITALIER BIENNE – secția de Terapie intensivă – Urgențe. Am fost foarte încântată deoarece până acum nu am avut ocazia să intru într-o secție de ATI și am văzut multe lucruri noi, am aflat informații noi, moduri de lucru, tehnici și investigații specifice, precum: montarea de cateter arterial, montare de cateter venos central, administrare de noradrenalină, aparatura pentru resuscitare, intubare și respirație artificială și multe altele.

Am observat, de asemenea, cât de bine este echipată și această unitate spitalicească, cum toate medicamentele, echipamentele și produsele necesare sunt așezate și ordonate într-un mod foarte eficient. Nu le lipsește nimic și nu încearcă să facă „economie” în niciun fel atunci când vine vorba despre asigurarea celor mai bune îngrijiri medicale.

Am mai observat, de asemenea, că la ei nu există brancardieri și infirmiere (lucru pe care am uitat să îl menționez de la primul stagiu practic), ci doar personal de curățenie. Asistenții sunt cei care au grijă și de alimentația pacientului, de igiena personală și schimbarea așternuturilor; la nevoie, tot ei transportă pacientul către diferite investigații, atunci când este cazul.

Și aici am întâlnit oameni minunați, un mediu cald, cu comunicare și ajutor reciproc, fără relații și tensiuni ierarhice. Am aflat că aici un asistent se ocupă de maximum 2 pacienți, iar, în cazul în care se primește un pacient într-o stare foarte gravă, uneori chiar 2 asistenți se ocupă de un singur pacient. Secția acestui spital este destul de mică; are 9 paturi, 5 în saloane individuale (unde sunt duși de obicei pacienții care, de exemplu, au suferit un infarct și / sau care au nevoie de liniște) și un salon mai mare, cu o capacitate de 4 paturi (unde sunt de obicei duși pacienții după intervenții chirurgicale / anestezie). Într-o astfel de secție există 5 asistenți medicali / tură (tura de 8 h, cu 30 minute pauză de masă, luată cu schimbul, în cate 2 grupe).

În urma acestei zile am rămas foarte impresionată și încep să am în vedere eventualitatea angajării pe o secție ATI.

Miercuri, 19 octombrie

În cea de-a doua zi la spitalul din Biel, secția ATI, am avut parte de noi experiențe, noi impresii și noi pacienți. Am văzut din nou cât de mult contează comunicarea și relația de încredere cu pacienții.

Mi-a plăcut faptul că se fac mici ședințe cu toți asistenții medicali și medicii pe parcursul zilei, că fiecare medic curant stă și discută cu asistenul atribuit pacientului și schimbă impresii.

Apreciez și faptul că se verifică starea aparaturii la fiecare început de tură, se consemnează acest lucru în fișele lor digitale, fiind o sarcină obligatorie, lucru pe care îl consider foarte important.

În Elveția, asistenții pot solicita analize și pot administra analgezice ca intervenție autonomă, fară să fie nevoie de acordul medicului, lucru care arată cât de multă încredere și importanță se acordă acestei profesii și cât de bine sunt pregătiți.

Am învățat și multe trucuri despre mobilizarea pacientului pentru schimbarea așternutului și a îmbrăcămintei de corp, dar am mai aflat și despre o nouă terapie care se practică de curând pe secție: stimularea simțului olfactiv prin uleiuri esențiale de cameră sau chiar și de corp în funcție de simptomatologia pacientului.

De exemplu, pentru un pacient cu febră folosesc lavandă și eucalipt, un pacient cu anxietate are un ambient cu mușețel și diferite plante, existând cartonașe cu rețete și combinații, lucru care arată cât de mult se dedică bunăstării pacientului.

A fost o zi plină de experiențe și de impresii plăcute!

Joi, 20 octombrie

Ultima zi de stagiu practic a fost foarte solicitantă și fructoasă. Am discutat cu alți asistenți, am schimbat și mai multe impresii cu o studentă venită în practică acolo, care mi-a povestit cât de complicat e sistemul lor de formare, cu numeroase grade și calificări, în funcție de cursurile și școlile urmate.

Astfel, să fii numit „expert” trebuie să ai colegiu / facultate, master și curs de specializare pe ramura respectivă (de exemplu ATI, urgențe, psihiatrie ș.a.m.d.); dacă ai doar o școală de 3 ani, atunci este numit ajutor de asistent și nu ești calificat să faci toate tehnicile pe care le face un asistent în România cu această școală.

Se încearcă încurajarea alegerii carierei de asistent medical în Elveția; remunerațiile primite de elevi pe parcursul stagiilor clinice nu îi motivează, fiind destul de mici, iar tot sistemul calificărilor și gradelor este epuizant, inutil și ineficient, în opinia cursanților…

Am putut astăzi să ajut la toaletarea unui pacient imobilizant și conectat la aparatura de respirație artificială, cu gastrostomă și sondă nazală, injectomate și perfuzii… Am fost emoționată văzând starea pacientului, pe de o parte, însă foarte bucuroasă văzând cât de mare grijă îi este acordată de către personalul medical.

Am plecat cu gânduri foarte frumoase de la acest spital. Vâzând cum se acordă îngrijirile aici, în Elveția, sper că, în viitor, astfel de metode și de resurse vor fi alocate și în România, așa încât și pacienții noștri să se bucure de îngrijire la cele mai înalte standarde în domeniul sănătății. Cu siguranță, este nevoie de resurse financiare și multe depind de contextul socio-politic și economic, însă îmi voi păstra speranța că va fi mai bine și la noi.

Vineri, 21 octombrie

Ultima zi din aceasta experiență a început cu o ploaie măruntă și un sentiment ciudat de părere de rău amestecat cu dor de casă, lucru pe care l-am văzut și pe fețele celorlați colegi, la școală, unde a trebuit să fim de la ora 09:15.

Am avut și astăzi o zi interesantă, pe structura zilei de vineri de săptămâna trecută, însă cu câteva note de „La revedere!” adăugate.

Am început printr-o scurtă împărtășire a impresiilor fiecăruia legate de săptămâna avută. Am apreciat foarte mult faptul ca profesoara își nota feedback-urile noastre și ținea cont de ceea ce îi spuneam în așa fel încât să optimizeze relația cu centrele de practică.

Am avut și un exercițiu interesant a cărui morală a fost „Nu judeca o carte după copertă.” și care ne-a arătat încă o dată cât de important este să nu emitem judecăți de valoare fără să fim în cunoștință de cauză.

Următorul exercițiu a presupus să ne împărțim pe grupe și să dezbatem o situație folosind schema DIIEB (D = description, I = involvment, I = interpretation, E = evaluation, B = behaviour), iar mai apoi să realizam un poster și să prezentăm clasei impresiile noastre.

La sfârșit am completat un chestionar de feedback al experienței, am făcut poze și am primit certificatul și poza de grup imprimată.

Unii dintre noi au plecat direct către casă de la școală, alții au mai rămas în oraș și am explorat împreună magazinele de suveniruri și am schimbat impresii.

Despărțirea a fost cu urări de bine și promisiuni că în cazul în care ajungem în țările celorlați anunțăm ca să ne revedem și să primim sfaturi de călătorie.

Închei această experiență cu un sentiment foarte plăcut; totul a fost așa cum mă așteptam, la superlativ și sunt foarte fericită pentru că am avut oportunitatea de a participa într-un astfel de program!

Cu ce am rămas din Elveția, atât din timpul petrecut la școală, cât și în stagiile clinice: importanța comunicării, a punctualității, a egalității și a lucrului în echipă, a profesionalismului și a educației specializate – aspecte care mi-ar plăcea să fie definitorii și la noi, în România, și pe care voi încerca să le promovez în discuțiile cu ceilalți și prin împărtășirea acestor impresii.

Oana Nicoleta Pazurate – clasa 3 J AMG

prof. Raluca Brad