Eleva noastră, Valentina (Niculescu) Căpraru – clasa III L – AMG – participă la cursul Tour of Flanders – Mental Wellbeing, organizat de Universitatea Vives din Kortrijk – Belgia, partener al Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”.

Valentina ne-a transmis jurnalul întâlnirii cu numărul șase din cadrul cursului de Nursing în Psihiatrie, pe care îl va parcurge timp de un semestru.

Privit de foarte multe ori ca un gest izolat sau doar un act neprevăzut, ca o complicație a unei afecțiuni psihice sau a unei situații de viață, lipsită de orice posibilitate de scăpare, tendința de suicid sau suicidul reprezintă un subiect sensibil, care a fost abordat la cursul de săptămâna aceasta.

„17.11.2021

Orele: 10.30 – 12.30

Tema: Îngrijirea acordată pacienților cu tendințe de suicid – prof. univ. Liesbet Van Bos și asistent medical șef  Mieke Hendrickx

Pe parcursul celor două ore, am aflat care sunt modalitățile prin care putem gestiona tendințele suicidale la pacienții aflați în instituțiile medicale și nu numai. Cursul a debutat prin definirea actului de sinucidere, apoi au fost menționați factorii de risc declanșatori și comportamentul asistentului medical în acest context.

Sinuciderea este momentul în care cineva își ia viața intenționat. Cu toate acestea, persoanele care mor prin suicid sau încearcă să se sinucidă s-ar putea să nu dorească cu adevărat să-și pună capăt vieții. Sinuciderea poate părea singura modalitate de a face față sentimentelor sau situațiilor dificile prin care trece persoana respectivă. Suicidul este o problemă complexă. Oamenii care mor în urma suicidului sau încearcă să se sinucidă se simt de obicei copleșiți, fără speranță, neajutorați, disperați și singuri. În unele cazuri rare, persoanele care se află într-un episod psihotic (pierderea contactului cu realitatea) pot auzi voci care le spun să-și pună capăt vieții. Există mai multe niveluri ale comportamentului suicidar, cu grade diferite de periculozitate, ceea ce conduce la imaginea unui continuum al acestui comportament, care presupune următoarele fenomene: ideația suicidară, amenințarea cu suicidul, tentativele de suicid (sau actele de autovătămare) și situația nedorită a suicidului complet.

Iată diverse situații ce pot determina o persoană să ia în considerare suicidul:

-tentativă de sinucidere anterioară

-istoric familial de comportament autolitic (suicidar)

-boală fizică sau psihică gravă

-probleme cu drogurile sau alcoolul

-pierdere majoră, cum ar fi moartea unei persoane dragi, șomajul sau divorțul

-schimbări majore de viață sau tranziții, precum cele experimentate de adolescenți și seniori

-izolarea socială sau lipsa unei rețele de sprijin

-violența în familie

-accesul la mijloace de sinucidere

Deși ne gândim adesea la suicid în contextul depresiei, al anxietății și al problemelor legate de consumul de substanțe, orice tulburare mintală poate crește riscul de suicid. De asemenea, este important să ne amintim că sinuciderea nu poate fi clar asociată niciunei tulburări mintale.

Nu există o schemă standardizată a crizei suicidare, fiecare situație fiind rezultanta complexă a numeroși factori proprii individului, istoriei lui, mediului său de viață actual. Practica clinică a acestor situații de urgență amintește că semiologia situațiilor crizei suicidare este adesea labilă, evoluează rapid de la un moment la altul sau poate fi judecată într-o manieră diferită, în funcție de evaluator. O bună reperare și înțelegere a crizei suicidare are ca scop final organizarea unei îngrijiri adaptate pentru realizarea unei ameliorari psihologice globale.

Alte semne și simptome:

-consumul de substanțe: probleme cu drogurile sau alcoolul

-sentimentul că nu există un scop în viață sau un motiv pentru a trăi

-senzația de anxietate intensă sau senzația de copleșire și incapacitate de a face față anumitor situații

-senzația de capcană sau senzația că nu există cale de ieșire dintr-o situație

-sentimentele de deznădejde sau neajutorare: nu simți nicio speranță pentru viitor, simți că lucrurile nu se vor îmbunătăți niciodată

-evitarea familiei, a prietenilor sau a activităților în general

-sentimentul de furie irațională

-implicarea în activități riscante sau dăunătoare ce sunt evitate în mod normal

-schimbări semnificative ale dispoziției

Când o persoană primește tratament pentru o tulburare mintală, poate dura mult timp ca gândurile de sinucidere să devină gestionabile și să dispară complet. Un tratament bun este foarte important, dar este posibil să nu elimine imediat riscul de suicid. Este important să se  rămână  în contact permanent cu  echipa de îngrijire, să  fie monitorizate  gândurile de suicid.

Rolul asistentului medical:

I.1. Nu se  lasă pacientul suicidar singur; se îndepărtează din încăpere orice obiecte potenţial primejdioase.

2. Se apreciază dacă tentativa acestuia a fost bine gândită sau la modul impulsiv.

3. Dacă există un suport familial adecvat, se poate iniţia tratament şi psihoterapie şi în ambulator.

4. Ideaţia suicidară a pacienţilor alcoolici se remite, în general, după abstinenţă, în decurs de câteva zile. Dacă depresia persistă şi după ce semnele fiziologice ale sevrajului alcoolic s-au rezolvat, este justificată suspiciunea fermă a unei depresii majore.

5. Ideile de sinucidere ale pacienţilor cu schizofrenie trebuie luate în serios, pentru că aceştia tind să folosească metode violente.

II.Da…. şi Nu…. la o persoană cu tendință suicidară

1.Da, se întreabă despre ideile suicidare, în special despre planurile de a-şi face vreun rău. Faptul că se întreabă despre sinucidere nu va „implanta” bolnavului această idee.

2. Nu ezităm să întrebăm bolnavul dacă „ar dori să moară”. Abordarea problemei, fără ocolişuri, este cea mai eficientă.

3. Da, avem grijă ca interviul/ culegerea datelor să se desfăşoare într-un loc sigur.

4. Nu oferim false reasigurări (de ex., „Mai toţi oamenii se gândesc să-şi ia viaţa într-un moment sau altul”).

5. Da, se pun întrebări despre tentative de sinucidere anterioare, care pot să fie legate de tentative viitoare.

 6. Da, se pun întrebări cu privire la accesul la arme de foc sau la substanţe toxice.

 7. Nu se lasă bolnavul să plece de la camera de gardă/ cabinet, dacă nu suntem siguri că nu îşi va face vreun rău.

8. Nu presupunem că familia sau prietenii vor putea să supravegheze pacientul timp de 24 de ore din 24. Dacă este necesară o astfel de supraveghere, se spitalizează bolnavul.

9. Se administrează medicaţie ( la indicația medicului) , deoarece aceasta poate fi salvatoarea de vieți, nu doar pe termen lung, dar și pe termen scurt.

Asistentul medical este cel care monitorizează nevoile de siguranță ale pacientului: ia toate amenințările sau tentativele de sinucidere în serios și anunţă psihiatrul / medicul de gardă; căutarea agenților toxici, cum ar fi droguri / alcool; nu se lasă medicamente la îndemâna pacientului, se  asigură zilnic că medicamentele sunt înghițite; îndepărtează instrumentele ascuțite, cum ar fi: lame, cuțite, sticle din sticlă, curelele și îmbrăcămintea, centuri, cravate, şireturi, cabluri, cordoane; nu se  lasă pacientul să își închidă ușa pe interior, nici în salon, nici la baie; pacientul trebuie ținut constant sub observație, mai ales în timpul orelor de dimineaţă; se petrece timp cu el şi se menține constant un canal de comunicare ; nu se lasă impresia unei supravegheri, ci pur și simplu o atenție sporită. Cu alte cuvinte, prezența totală a asistentului medical în actul medical de prevenție / îngrijire a pacientului cu astfel de tendințe este esențială.

Menționez că pe durata cursului au fost prezentate studii de caz, iar cursul a avut caracter interactiv.” – Valentina (Niculescu) Căpraru – clasa III L – AMG

prof. Raluca Brad