Povestea mea…
Ce bine-ar fi să știu cum să încep… Sunt tot eu, Doinița Bărbulescu, mamă, soție, fiică, soră, prietenă. Ce e nou față de anul trecut este faptul că sunt elevă din nou. Doamne, cât mi-am dorit asta!
Povestea mea nu va fi una despre modul negativ în care această nefericită și neașteptată situație globală ne-a afectat pe toți, ci va fi una în care vă voi împărtăși toate lucrurile bune care mi s-au întâmplat în acest timp, pentru că…da, se pot întâmpla și lucruri bune.
Odată cu instituirea stării de urgență, cauzată de creșterea numărului de îmbolnăviri cu noul coronavirus, șomajul tehnic a fost iminent. În aceste condiții, am decis să merg împreună cu familia la țară, unde locuiesc părinții și socrii mei. Demult… sau poate niciodată nu am mai petrecut atât de mult timp în compania părinților noștri, timp de calitate, fructificat la maxim, dumnezeiesc completat de Sărbătoarea Paștelui. Am stat cât de departe s-a putut de orice putea strica aceste momente speciale.
Presiunea financiară, care a pus stăpânire pe mulți dintre noi, am transformat-o în: „îmi doresc altceva”. Așa se face că, înainte de 15 mai 2020, eram înscrisă la Școala Postliceala Sanitară „Carol Davila”. Era o dorință mai veche de-a mea.
Fetele mele, care tot timpul au avut orarul școlar în ture inverse și se vedeau foarte puțin timp, pe seară, înainte de culcare (și atunci se certau), s-au regăsit, s-au împrietenit, s-a legat ceva între ele ce nu va putea distruge niciun virus, oricât de „coronar” ar fi.
Vacanța de la malul Mării Egee, din vara anului 2019, n-a fost atât de presărată de bucurie, râsete și joacă, așa cum a fost bălăceala de la piscina din curtea bunicii.
Inevitabilul s-a produs, așa că, la un moment dat, toți 4 (eu, soțul și fetele) am contactat virusul. Au fost 14 zile, de această dată petrecute într-un apartament, zile neorganizate ca altele, în care am descoperit jocuri și activități ale fetelor, de care n-am știut până în acel moment. Am avut simptome ușoare și ne-am distrat împreună într-un mod pe care sigur ni-l vom aminti drept unul minunat.
Lăsând, cumva, în stânga, toată nebunia de care sunt perfect conștientă, nebunie provocată de acest virus, vă salut din partea dreaptă și vă spun concluziile mele:
1.Indiferent cât de mulți bani ai avea, vine un moment în care nu îți sunt de folos.
2. Indiferent cât de mulți prieteni ai avea și cât de mult te bucură interacțiunea cu ei, familia rămâne cea care contează cu adevărat.
3. Indiferent câte motive de tristețe ai avea, nu uita că și tristețea râde dacă o gâdili.
Doinița Chițu (Bărbulescu)
clasa I H – AMG
