Ionela Almăjan este absolventă a Promoției 2017, calificarea asistent medical generalist.

După ce a învins o boală ce putea avea un final dramatic, Ionela a hotărât să fie alături de cei care trec prin momente similare celor trăite de ea.

Are puțin peste 20 de ani, este mereu zâmbitoare și dorește să întoarcă spre ceilalți tot binele care i s-a făcut și tot sprijinul de care a beneficiat în perioada de suferință.

Provine dintr-un sat din județul Vâlcea, dintr-o familie cu mulți frați. Mama i-a fost primul model în profesia pe care și-a ales-o. Apoi, cadrele medicale, asistentele care i-au oferit toată atenția pe perioada spitalizării.

Ionela ne-a povestit, într-un interviu realizat anul trecut, despe experiența sa de viață, despre lupta cu cancerul, despre visurile sale, despre ajutorul pe care îl oferă copiilor în activitățile la care participă în cadrul MagiCAMP, o tabără pentru copiii cu afecțiuni oncologice. Printre altele, Ionela ne-a mărturisit că scrie o carte despre experiența sa de viață: „Mi-am găsit menirea!”

„Îmi amintesc cu drag de o convenție cu un prieten. Atunci s-a născut dorința de a mă înscrie la Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila”. Eram în anul I la o școală sanitară din orașul meu, dar parcă nu era chiar ceea ce îmi doream. Din întâmplare, am remarcat multe postări pe pagina de Facebook a Școlii „Carol Davila”. Mi s-au părut foarte interesante toate activitățile. Așa m-am hotărât să mă înscriu în anul doi. Credeam că este imposibil să mă pot transfera, dar nu a fost așa. Cei de la școală m-au primit și m-au ajutat să mă înscriu. Eram atât de fericită, abia așteptam să înceapă anul școlar.

Chiar dacă nu cunoșteam încă pe nimeni, m-am dus în prima zi când a avut loc o festivitate de deschidere absolut minunată. Abia așteptam să îmi cunosc profesorii și colegii. M-am acomodat ușor. Eram mândră de școala mea. Prietenii mei m-au apreciat foarte mult pentru că am avut curajul să mă mut în București și să mă descurc singură, să urmez școala acolo.

Nu a fost ușor pentru un supraviețuitor de cancer. Mergeam deseori la control. Sistemul imunitar îl aveam mereu scăzut în urma unui transplant de măduvă. Eram nevoită să lupt cu răceli frecvente și cu unele sechele ale bolii. Mă pregăteam serios pentru cursuri. Îmi amintesc de primele ore când profesorii mă lăudau pentru că sunt atentă și învăț. Unii profesori au aflat la sfârșitul anului că eu am avut cancer. Dar asta nu contează, eu nu am vrut milă.

Într-o zi, la ora de nursing, am fost întrebați dacă am auzit de o formă de cancer – boala Hodgkin. Și atunci am tresărit. Da, eu am avut această boală!

Îmi amintesc de un lucru și mai emoționant: alături de o prietenă am mers la cabinetul doamnei director și am întrebat dacă este o posibilitate să pot fi ajutată din partea școlii cu o bursă, având în vedere că sunt un caz social, provenind dintr-o familie numeroasă. Nu mă așteptam să găsesc oameni atât de buni, dar am primit răspunsul că școala oferă bursă și voi fi ajutată. A fost o veste foarte mare pentru mine.

Pe lângă școală, am fost implicată în multe activități, fiind voluntar în cadrul a două asociații pentru copii cu afecțiuni oncologice. Făceam voluntariat în spital, aplicând terapia prin joc pentru copiii din spital, apoi mă îndreptam spre școală. Am alergat mult. Nici nu simțeam oboseala. Erau lucruri pe care le făceam cu mare drag și mă împlineau pe deplin. Am văzut ce înseamnă și cât de valoros este pentru copii orice lucru pe care îl fac. Am stat șase luni într-un cămin și am aflat ce înseamnă. Dar, nimic nu m-a împiedicat să îmi continui visul. Sunt mândră de mine. Am reușit să mă descurc și să realizez lucruri importante.

Am terminat studiile cu bine și nu oriunde: la cea mai bună școală!

Nu am ratat niciunul dintre stagiile de practică. Cadrele medicale mă felicitau pentru implicarea și pregătirea mea. De fiecare dată, le-am dat o lecție de iubire de viață și erau uimiți și fericiți să vadă cum o fostă pacientă devine asistent medical. Primul meu stagiu l-am urmat în spitalul unde eu am fost tratată, la Spitalul Fundeni, acolo unde medicii și asistenții au luptat pentru mine, să mă fac bine. Nici nu le venea să creadă că sunt tot eu. Spuneau: „ea este Ionela, fata care a trecut prin cele mai cumplite dureri? Ea acordă acum îngrijiri copiilor, îi ajută pe cei mici?” – eram ca un miracol pentru ei. Odată am avut bucuria să mă oprească un copil și să îmi zică: „Eu te cunosc pe tine! Erai aici când eu m-am internat. În prima zi aflasem că am cancer și eram supărat, iar tu mă țineai de mână și vorbeai cu mine. Astăzi nu mai am nimic, m-am făcut bine și merg doar la control.” Câtă bucurie a putut să-mi ofere! Au fost experiențe grele, dar frumoase!”

După Ceremonia de Absolvire, Ionela a fost invitată la postul de televiziune Realitatea Tv, pentru a vorbi despre povestea sa de viață.

Vă prezentăm interviul realizat în cadrul emisiunii Newsroom, vineri – 28 iulie 2017.

prof. Raluca BRAD