Mă numesc Filip Ana-Maria, sunt elevă în anul al III-lea, la Şcoala Postliceală „Carol Davila” din Bucureşti şi aş vrea să vă împărtăşesc cateva impresii din schimbul de experienţă pe care am avut ocazia să-l fac în Danemarca, schimb de experienţă organizat în cadrul Modulului European de Nursing pe o durată de două saptămâni şi în urma căruia am avut multe lucruri de învăţat.

Nu am crezut că mă voi putea orienta aşa uşor în acea parte a lumii, unde limba este imposibilă, iar engleza, cu toate că o vorbesc aproape toţi, are un accent „special”. Am plecat cu o oarecare teamă de necunoscut, dar curând am realizat că nu aveam de ce să ma îngrijorez. Toate lucrurile sunt foarte uşor de aflat, organizarea fiind cuvântul de bază în ţările scandinave. Am putut găsi informaţii despre transportul în comun în fiecare staţie, acestea fiind afişate pe un panou.

În prima zi am vizitat oraşul Vejle care se află pe coasta centrală a Iutlandei, într-o zonă împădurită de la capătul fiordului Vejle.

Oraşul are 60.000 de locuitori şi a fost ocupat de mai multe ori de germani, fiind un oraş garnizoană pînă în 1956. Am putut vedea centrul istoric al oraşului, primăria, biserica Sf. Nicolai ce datează din sec. al- XIII-lea.

În aceaşi zi am mers la Colegiul Universitar Lillebaelt, unul dintre cele opt colegii universitare din Danemarca, o instituţie care oferă învăţământ profesional la cele mai înalte standare şi care are aproximativ 7.000 de studenţi şi 700 de angajaţi. Durata de scolarizare este de 3 ani si jumatate , dar elevii pot lucra in ultimul an de studiu in anumite centre de spitalizare.

Scoala aloca elevilor 500 de euro lunar, bani din care isi pot cumpara carti si pot plati transportul.

Acest invatamant  superior da dreptul absolventilor de a folosi titlul de licentiat, oferind dimploma profesionala sau Bachelor in nursing care le da  dreptul de a profesa.

Clădirea colegiului este împrejmuită de o curte şi dă impresia de un loc unde te poţi relaxa şi îţi poţi aduna gândurile. Studenţii se duc, de obicei, pe jos la şcoală sau dacă au bicicletă, o folosesc, deoarece transportul în comun este foarte scump. Numărul biciliştilor depăşeşte cu mult numărul celor care conduc maşina.

Pe străduţele din Vejle sunt multe cafenele, de la cele mai moderne până la fast-food-uri. Clădirile, în general, sunt vechi, însă fără excepţie renovate.

Oamenii au un stil al lor de vestimentaţie, oarecum uniformizat, simplu dar rafinat, cu linii clare, fără floricele sau culori prea stridente.

Majoritatea populaţiei este botezată în religia protestantă, de aceea Danemarca este foarte omogenă din punct de vedere naţional şi cultural. Majoritatea persoanelor cu care am vorbit sunt de părere că în Danemarca există un echilibru bun între familie şi muncă pentru că se alocă aproape la fel de mult timp fiecăreia dintre cele două.

Am avut şansa să văd şi spitalul din Horsens, unde mergeam în fiecare zi, în funcţie de program, în activitatea practică. Program pe care l-am primit cu o lună de zile înainte de a pleca în Danemarca şi care a fost respectat cu stricteţe.

Personalul medical a fost foarte entuziasmat să ne arate cât mai multe lucruri şi tehnici.

În prima zi de practică în spital, am întâlnit-o pe nursa care este şi consilier clinic, Marianne Matz. Ne-a prezentat, mie şi colegei din Londra, spitalul şi secţia de ortopedie unde urma să mergem în următoarele zile.

Am putut observa că spitalizarea este GRATUITĂ şi nu include şpagă ca în unele spitale din Romania. Nursa îşi exercită activitatea conform statutului şi este necondiţionat la dispoziţia pacientului, punându-se foarte mare accent pe comunicare.

Pacienţii sunt trataţi foarte frumos încă de prima dată când vin în spital- nursa care îl întâmpină se prezintă şi dă mâna cu pacientul, dovadă de respect, profesionalism şi dedicare.

Ca aspect, spitalul este foarte curat, saloanele sunt spaţioase (găzduiesc maxim 2-3 pacienţi), dotate cu aparatură modernă (televizor, baie pentru fiecare salon, paturi reglabile cu telecomandă, etc.), o ambianţă confortabilă şi primitoare. Sala de mese este încăpătoare şi mâncarea demnă de calitatea unui restaurant bun. Bolnavii imobilizaţi la pat, sunt alimentaţi de către nursa care le aduce mâncarea în salon.

Accesul către anexele spitalului (laboratoare, punct de sterilizare, cantină, lavanderie, etc.) se face prin subsol, existând căi de acces diferite pentru fiecare în parte.

Am fost impresionată să vad că nursele nu au echipamente personale, de curăţarea şi dezinfectarea acestora ocupându-se exclusiv lavanderia spitalului care pune la dispoziţie, în fiecare zi, echipamente curate (inclusiv studentii care fac practica in spital se schimba acolo)

.Recoltarea sângelui pentru analize nu intră în atribuţiile nurselor, ea putând fi făcută doar de către personalul laboratorului de analize.

O nursă debutantă are un salariu de 3000 de euro pe lună, dar raportat la nivelul de trai specific ţării, acest salariu este considerat mediu pe economie (cheltuielile lunare care includ transport, hrană, chirie, etc. fiind destul de costisitoare).O data pe an se organizeaza un curs la care pot participa nursele,dar acesta nu este obligatoriu.

Performanţa sistemului sanitar are în vedere ameliorarea sănătăţii, capacitatea de răspuns faţă de aşteptările populaţiei şi asigurarea echităţii. În ceea ce priveşte situaţia financiară, Danemarca ocupă al doilea loc în Europa pentru performanţa sistemului medical.

În concluzie, schimbul de experienţă în Danemarca a fost unul placut dar nu pot spune că mă mulţumesc doar cu ceea ce am văzut şi îmi doresc ca pe viitor spitalele din România să ajungă la un nivel asemănător. Pentru asta este nevoie de bunăvoinţa şi implicarea noastră, a tuturor.