„Dacă dușmanul este boala, de ce nu facem noi o alianță împotriva ei? Sigur am avea mai mulți sorți de izbândă”, spune Anca Petcu, care a lucrat ca asistent medical pe secția ATI a Spitalului Floreasca timp de 11 ani și acum este asistent medical principal, director de îngrijiri în cadrul Spitalului Life Memorial Hospital.

Anca Petcu crede că „asistentul medical este cel care, în caz de naufragiu, luptă să aducă toți supraviețuitorii la liman, fără să se gândească dacă la sfârșit pluta mai rezistă și pentru el. Câți oameni ar face asta?”.

Ce înseamnă respectul pentru dumneavoastră?

Anca Petcu: Nu am să încerc o definiție elevată. Am să vă spun ce răspuns am primit în copilărie la această întrebare, răspuns care și azi îmi stăruie în minte: „Respectul, fată dragă, este ceea ce încă simți după ce, pentru a nu apărea confuzii, dai la o parte admirația, recunoștința pentru un om și chiar dorința de a-i călca pe urme. Respectul este mai mult decât atât, este ceea ce simți pentru omul ce deține una, două, poate toate calitățile umane de mare preț. Acestea, să nu uiți, sunt patriotismul, erudiția, onestitatea, altruismul, curajul, integritatea. Și mai sunt, dar le vei descoperi singură. Pe acestea în viață să le cauți și fă cumva ca ele să se găsească și la tine!”

Cum ați ajuns să alegeți această profesie?

Anca Petcu: Cei care aleg această direcție simt și simt devreme ca asta le este menirea. Sunt cu toții oameni care-și iubesc semenii, cred în viață și în triumful ei. Nu poți fi altfel când alegi să te pui pentru totdeauna în slujba sănătății celorlalți. Profesia de asistent medical se potrivește doar celor cu vocație, celor ce pot spune oricand: „Eu sunt asistent medical”. Punct. Nu „eu sunt asistent medical DACĂ nu-mi pun în pericol propria sănătate, DACĂ nu mă extenuez sau DACĂ sunt plătit cum aș vrea eu”.

Cum se manifestă respectul pentru pacient din perspectiva unui asistent medical?

Anca Petcu: Când vine vorba despre respect față de pacient, totul este să nu îl confundăm cu politețea. Politețea este necesară, dar nu trebuie să ne limităm la ea. Întotdeauna îi voi respecta omului suferința, dar mai presus de asta, nu pot să nu respect faptul că își pune toată încrederea în mine, că alege să mi se dezvăluie vulnerabil și speriat, îmi încredințează secrete și îmi permite să descopăr lucruri pe care nici chiar el nu le știe încă. Toată această încredere obligă. În mod evident și tu îi oferi pacientului toată grija și priceperea ta, te va preocupa permanent demnitatea omului pe care-l ai în grijă și vei rămâne neapărat discret.

Când le tot repet tinerilor mei colegi că succesul nostru profesional depinde în mare măsură de atitudine, mă întreabă speriați: „Dacă gestul medical este din ce în ce mai standardizat și din punctul acesta de vedere, prestația noastra atât de ușor de apreciat, cum facem cu atitudinea? Când vom ști că o avem pe cea potrivită?” Le răspund simplu: „Cum când!? După ce ați fost și voi măcar o dată pacienți”.

Visul meu nu a fost niciodată să fiu un om respectat, doar unul respectabil, iar în sensul acesta chiar mă străduiesc. Cel mai aspru critic al meu sunt eu. Uneori mi-aș dori să pot fi mai îngăduitoare cu mine și să nu mă mai frământ nopți întregi de grija pacienților. Dar nu poți să nu pui presiune pe tine, câtă vreme obiectul muncii tale este viața omului.

Cum credeți că se raporteaza românii la respectul pentru munca unui asistent medical? S-a schimbat ceva în relația dintre pacient și asistent medical în pandemie?

Anca Petcu: Dacă am căutat pe internet câteva noțiuni, devenim brusc specialiști în domeniul respectiv și ne permitem chiar să emitem păreri. Politica, Educația, Justiția sunt pline de cunoscători, dar așa mulți specialiști ca Medicina, nici chiar Sportul nu are. Lipsa de încredere în corpul medical mă întristează. Chiar nu știu cum s-a înrădăcinat ideea că personalul medical este indolent sau rău-intenționat și că este nevoie de jigniri, amenințări, reclamații pentru ca el să facă ceea ce, de altfel, face până la extenuare. Visez la o vreme în care pacienții vor face distincția între o complicație medicală posibilă și un malpraxis adevărat, la o vreme în care toți oamenii vor ști că noi am jurat la începutul carierei nu că vom face întotdeauna bine (nici n-am putea), ci că nu nu vom face niciodată rău. Dacă dușmanul este boala, de ce nu facem noi o alianță împotriva ei?! Sigur am avea mai mulți sorți de izbândă.

Cei care conștientizează gravitatea situației în care ne aflăm se poziționează tot mai corect față de personalul medical. Suntem oameni și noi, nu dăm pe dinafară de eroism sau de curaj, avem slăbiciunile și neputințele noastre, ne temem pentru propriile familii… dar ne pasă de oameni. Asistentul medical este cel care, în caz de naufragiu, luptă să aducă toți supraviețuitorii la liman, fără să se gândească dacă la sfârșit pluta mai rezistă și pentru el. Câți oameni ar face asta?

Respectul pentru educație medicală. Credeți că înțeleg românii ce li se întâmplă, legat de sănătatea lor și a celorlalți în condiții de pandemie? Cum pot fi educați?

Anca Petcu: Educația medicală trebuie făcută temeinic pe timp de pace. E limpede că în catastrofă acest demers este supus eșecului. Când oamenii sunt derutați și înspăimântați, cum ne imaginăm că își vor pune încrederea în corpul medical cu care sunt într-o vrajbă veche și într-un sistem medical care s-a dovedit șubred în atâtea rânduri? E greu de crezut că putem convinge omul care se teme cumplit pentru propria-i viață să facă un gest care ajuta în primul rând sănătății colective și mai apoi celei personale. Ar fi ajutat, cred eu, mai multă transparență, ar fi ajutat să spunem oamenilor că vaccinul nu te face imun, doar un pic mai pregătit în eventualitatea întâlnirii cu virusul, iar riscul acestei întâlniri descrește dacă ne vaccinăm în masă. Trebuia să se pună accentul pe beneficiul comun al vaccinării, oricât de mult ne trăgea în jos campania de dezinformare care a valorificat exact teama oamenilor.

Românul nu rămâne insensibil când vine vorba de a-l salva pe cel mai slab decât el. Cine ar alege să nu se vaccineze aflând că asta nu face bine nimănui, nici chiar lui, când vaccinandu-se ar putea face bine tuturor, categoric și lui? Se poate face educație medicală în România. Trebuie doar să te preocupe asta. Știți ce este foarte trist? Că sunt încă nevaccinați oameni care înțeleg importanța demersului, nu au nicio contraindicație medicală, dar pur și simplu nu mai vor să se alinieze. Este felul lor de a-și arăta revolta.

Ce pot să le spun este că eu m-am vaccinat fără să clipesc pentru că știu cât bine a făcut de-a lungul timpului vaccinarea, nu pentru că mi-e teama că aș putea muri, ci pentru că mi-e teamă că nu aș putea trăi cu vina că cineva a plecat mai repede de lângă noi pentru că eu m-am gândit mai mult la mine.

sursa: https://www.digi24.ro/romaine-medlife/anca-petcu-asistenta-medicala-intotdeauna-ii-voi-respecta-omului-suferinta-faptul-ca-alege-sa-mi-se-dezvaluie-vulnerabil-si-speriat-1707935

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 150

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes