Dna. Mihaela TOADER – Director de Îngrijiri al Institutului pentru Ocrotirea Mamei și Copilului „Alfred Rusescu” propune câteva sfaturi și recomandări atât pentru asistenții medicali cu experiență, cât și pentru actualii absolvenți care se îndreaptă din școală spre cariera lor în spital.

Profesia de asistent medical este într-adevăr o alegere foarte grea. Cineva spunea foarte frumos că este ”o profesie eternă”. Odată “inoculat”, nu te mai poți opri din studiu și practică. Consider că școala are misiunea de a forma noile cadre medicale. În stagiile practice și apoi după angajare, noi, cei din spital, întărim, subliniem, fixăm și dăm “tușa finală”. 

În condițiile actuale ale deficitului masiv de personal, integrarea în spital este nu o provocare, ci o încercare! O încercare colosală pentru un tânăr! Să nu uităm că nesiguranța, ezitările și stângăciile se datorează faptului că acești tineri nu stăpânesc tainele meseriei. Ei vin cu un bagaj de cunoștințe din toate specialitățile, care se pierd și acestea pe drum dacă nu profesează sau nu se perfecționează într-o specialitate anume.

Acestea sunt punctele nevralgice. Ne revine nouă, asistenților cu experiență, să “creștem” generația care urmează. Să punem cu ei și alături de ei în practică tot ce știu și mai mult decât atât! Să dăm actului de îngrijire și dimensiunea “fizică”, “terestră”. Degeaba au învățat, dacă le tremură mâna sau mâinile! Stângi, ambele…

Și tot noi, “seniorii”, trebuie să ne “resetăm”, să ne înarmăm cu multă răbdare și încredere pentru a putea corecta stângăciile debutanților și pentru a le imprima acestora gestul ferm, sigur, ce trădează “mâna” profesionistului. Cred că ne putem găsi resursele și timpul necesar educării și formării tinerilor asistenți.

Celor noi le recomand atenție, respect, perseverențăși instruire continuă. Celor cu experiență le amintesc de omenie, de răbdare, de încurajare. În locul acestor tineri poate fi copilul oricăruia dintre noi. Să-i tratăm cu calm și înțelegere și ei vor dobândi siguranță. Acum, așa, ne privim viitorul în față. Ei sunt viitorul. Ei ne vor îngriji mâine, când poate vom avea nevoie…

La fel și cei tineri, să mențină “flacăra nestinsă” sau… “lumina aprinsă”. Să învețe și să vegheze! Vremurile se schimbă, tehnica și știința avansează. Să țină pasul cu timpurile și, mai mult, să “se ridice deasupra vremurilor”. Pentru că, uite așa, aproape fără să băgăm de seamă, ajungem din “juniori” “seniori” și nu ne dorim să lăsăm în urmă decât spiritul viu și o imensă dragoste pentru profesie și pentru semenii noștri.

Cu bucuria de a împărtăși din experiența personală și multă afecțiune.