Întotdeauna ne întoarcem la respectul pe care îl acordăm înaintașilor noștri, îndeosebi personalității reprezentate la mijlocul secolului al XIX-lea de către CAROL DAVILA. Felul prin care îl recunoaștem ca inițiator al școlilor sanitare în România este și prin numele școlii noastre, Școala Postliceală Sanitară ”CAROL DAVILA”.
Am preluat articolul publicat în Campania Digi24 „Coroana de Oţel”, care vorbeşte în aceste zile despre sistemul medical şi oamenii lui. Construcţia României moderne a intrat în viteză odată cu venirea la Bucureşti, în 1866, a prinţului Carol de Hohenzollern. Cel mai frecvent fenomen social a fost afluxul de profesionişti occidentali spre joburile bine plătite din Principate. Mulţi dintre ei, medici. Carol Davila este cel mai cunoscut. 0
În 1853, domnitorul Barbu Ştirbei l-a invitat pe proaspătul absolvent al Facultăţii de Medicină de la Paris, Carol Davila, la Bucureşti. Avea nevoie de un medic capabil să organizeze Serviciul Medical românesc. Medicul elveţian şi-a continuat misiunea sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza şi a devenit apoi un colaborator apropiat al lui Carol I.
În primăvara lui 1866, Ion Brătianu, trimisul României pe lângă Casa de Hohenzollern a avut un aliat eficient în efortul de a-l convinge pe tânărul Carol să accepte coroana României. Medicul elveţian de limbă franceză Carol Davila era, la acel moment, Inspectorul Serviciului Sanitar românesc.
Memoriile lui Carol I ne spun că „Davila, un francez extrem de vioi, arată prinţului o hartă care reprezintă România cu ţările vecine: Transilvania, Banatul, Bucovina şi Basarabia. El aminteşte că toate aceste ţări sunt locuite în majoritate de români şi că de aceea vor trebui să se încorporeze odată la principatul României„. Chiar dacă ofiţerul prusac respinge pe moment „nişte planuri atât de îndepărtate”, e clar că spuselele lui Davila au contat.
Carol fusese crescut în mitologia unificării germane. Ideea de a deveni unificatorul unui stat puternic la Gurile Dunării în mare nu îi putea fi indiferentă prinţului de Sigmaringen.
„Erau din aceeaşi cultură, chiar dacă, probabil, Davila era protestant şi Carol catolic, ceea ce îi unea cel mai mult era spiritul epocii. Carol şi spaţiul germanic nu credeau în schimbări revoluţionare care se impun de sus în jos şi cum a făcut Cuza; el era un evoluţionist, el considera că schimbările se pot realiza după ce educi, după ce ai o masă critică pe care poţi construi. De aceea România modernă a avut un fundament care a rezistat foarte bine şi după Primul Război Mondial n-a putut fi zdruncinat. Iar Davila a avut aceeaşi convingere din perspectiva meseriei lui evoluţioniste, şi atunci s-a legat foarte bine dialogul şi convingerea s-a făcut foarte uşor”, spune istoricul Adrian Majuru.
După instalarea lui Carol la Bucureşti, colaborarea dintre cei doi a devenit una foarte strânsă. Vizitele prinţului german în spitale, cazărmi, şcoli, au scos la iveală lipsuri mari în materie de alimentaţie, igienă şi sănătate publică.
Adunările sclipitoare, copleşite de flori, muzică şi parfumuri scumpe contrastau cu sărăcia şi înapoierea ce dominau ţara. Prima informaţie socială pe care Carol a primit-o instalându-se la Bucureşti a fost că recolta proastă din 1865 dusese deja la foamete. Iar prima sa călătorie în Moldova a fost marcată de ştiri despre o nouă epidemie de holeră, boala mizeriei, cu 85% mortalitate. Articolul integral îl puteți citi la link, preluat de pe www.digi24.ro