Descarca prezentarile in partea de jos a acestui articol

Sub genericul „Cetatean român – cetatean european”, în perioada 18-24 Noiembrie 2013, se desfăşoară cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Naţional al Şanselor Tale. În cadrul acestei manifestări, Fundaţia Umanistă Dr. Mioara Mincu împreună cu Şcoala Postliceală „Carol Davila” organizează şi în acest an un eveniment în parteneriat cu Şcoala Gimnazială „Dr. Mioara Mincu” din Conţeşti, Judeţul Dâmboviţa. Azi, 20 noiembrie, copiii şcolii ce poartă numele fondatoarei primei şcoli particulare de asistenţi medicali din România vor organiza un moment artistic. Evenimentul va continua cu un seminar cu titlul „Gândeşte Global şi Acţioneză Local”. Se doreşte ca prin implicarea celor responsabili, copiii, viitori cetăţeni ai comunei Conţeşti, să fie educaţi şi formaţi în spiritul unui cetăţean român şi european, dar se doreşte în acelaşi timp ancorarea lor şi în valorile locale, care conferă individualitate.

Din partea Şcolii Postliceale Sanitare „Carol Davila” vor participa prof. Florinela Ionescu, Director al şcolii, prof. Adriana Păunescu,  prof. Csolti Andreea si prof.Constantin Vasile, care au pregătit o serie de prezentări. Oaspete special, şi vechi şi drag colaborator al Fundaţiei Umaniste dr. Mioara Mincu este d-na prof. univ. dr. Sanda Fatu, care va susţine o prezentare a noilor metode de învăţare, nonformale. Organizator al evenimentului este D-na Anca Duca, Vicepreşedinte al Fundaţiei Umaniste dr. Mioara Mincu, în colaborare cu doamna prof. Alina Radu, coordonator de proiecte extraşcolare al Şcolii Gimnaziale „Dr. Mioara Mincu”.

Vor participa la acest eveniment toate cadrele didactice ale şcolilor Comunei Conţeşti, iar prof. Alina Radu, va prezenta la randul său o lucrare proprie, aliniată temei generale „Cetăţean român – cetăţean european”.

Galerie Foto Petrecerea copiilor

{gallery}evenimentcontesti/serbarea_copiilor{/gallery}

 

Galerie Foto seminarul „Cetatean roman – Cetatean european”

{gallery}evenimentcontesti/seminar{/gallery}

Metode_interactive.pdf
Portugalia.pdf
PPT_ED_GLOBALA_CONTESTI.pdf
Unitate_in_diversitate.pdf

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 81

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Please wait while flipbook is loading. For more related info, FAQs and issues please refer to DearFlip WordPress Flipbook Plugin Help documentation.

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes