În fiecare an, pe 24 ianuarie, românii sărbătoresc Ziua Unirii Principatelor Române. Anul acesta se împlinesc 163 de ani de la evenimentul cunoscut și sub numele de Mica Unire, primul pas important în înfăptuirea statului național unitar român.

Unirea Principatelor Române a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea, prin unirea statelor Moldova și Țara Românească sub numele Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Procesul unirii, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări, a cunoscut o etapă decisivă, care s-a dovedit a fi ireversibilă, prin alegerea colonelului moldovean Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate, la 5 ianuarie 1859, în Moldova, respectiv la 24 ianuarie 1859, în Țara Românească.

Unirea Principatelor Române la 24 ianuarie 1859 s-a înfăptuit și ca urmare a unui proces început la 1848 prin uniunea vamală între Moldova și Țara Românească, din timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.

Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor Adunări ad-hoc în 1857, a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri, prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune.

În Moldova, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor în unanimitate, la 5 ianuarie 1859, urmând ca ulterior, într-o ședință secretă a Adunării, deputatul Vasile Boerescu să propună la 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru Ioan Cuza și în Țara Românească; și această propunere a fost acceptată în unanimitate.

Faptul împlinit la 24 ianuarie 1859 era considerat de Poarta Otomană și de Austria drept o încălcare a Convenției de la Paris, numai că în textul Convenţiei din 1858 nu se stipula ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane separate.

În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Alexandru Ioan Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul. După înlăturarea sa de la putere, în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen.

Prin Constituția adoptată la 1 iulie 1866, Principatele Unite încep să se numească oficial România.

Alexandru Ioan Cuza este înfăptuitorul Unirii de la 24 ianuarie 1859. Acesta se trăgea dintr-o veche familie de moldoveni, din părţile Fălciului, familie de cluceri, spătari, comişi, ispravnici. Cuza s-a născut la 20 martie 1820. A învăţat până în 1831 la Iaşi, unde a avut colegi pe câţiva dintre viitorii săi colaboratori, între ei Vasile Alecsandri. E trimis la Paris, unde îşi ia bacalaureatul în Litere. S-a întors apoi în ţară şi a intrat în armată. S-a căsătorit în 1844, cu Elena Rosetti.

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza, deși scurtă (1859-1866), a fost o perioadă de maximă dezvoltare a României moderne. Prin recunoașterea Unirii depline, crearea primului Parlament unic al României și al primului guvern unitar, prin reformele sale: adoptarea primei Constituții românești, reforma electorală, reforma agrară, reforma învățământului, domnia lui Alexandru Ioan Cuza a pus bazele dezvoltării moderne a României.

Primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român a fost făcut la 24 ianuarie 1859, dar Marea Unire a avut loc la 1 decembrie 1918, la Alba Iulia. 

Marea Unire din 1918 a fost procesul istoric în urma căruia toate provinciile istorice locuite de români s-au unit în cuprinsul aceluiași stat național, România. Etape preliminare au fost Unirea Principatelor Române din 1859 și dobândirea independenței în urma războiului din 1877-1878, pe fondul renașterii naționale a românilor pe parcursul secolului al XIX lea. Unirea Basarabiei, a Bucovinei și, în cele din urmă, a Transilvaniei cu Regatul României (așa-zisul Vechi Regat) a dus la constituirea României Mari. 

Pe 24 ianuarie 1859, românii din Moldova şi Ţara Românească au jucat şi au cântat „Hora Unirii”, un cântec patriotic compus de Alexandru Flechtenmacher, cu câteva zile înaintea marelui eveniment, pe versurile poetului Vasile Alecsandri:

„Hai să dăm mână cu mână

 Cei cu inimă română,

 Să-nvârtim hora frăției

 Pe pământul României!

 Iarba rea din holde piară!

 Piară dușmănia-n țară!

 Între noi să nu mai fie

 Decât flori și omenie!

 Măi muntene, măi vecine,

 Vină să te prinzi cu mine

 Și la viață cu unire,

 Și la moarte cu-nfrățire!

 Unde-i unul, nu-i putere

 La nevoi și la durere.

 Unde-s doi, puterea crește

 Și dușmanul nu sporește!

 Amândoi suntem de-o mamă,

 De-o făptură și de-o seamă,

 Ca doi brazi într-o tulpină,

 Ca doi ochi într-o lumină.

 Amândoi avem un nume,

 Amândoi o soartă-n lume.

 Eu ți-s frate, tu mi-ești frate,

 În noi doi un suflet bate!

 Vin’ la Milcov cu grăbire

 Să-1 secăm dintr-o sorbire,

 Ca să treacă drumul mare

 Peste-a noastre vechi hotare,

 Și să vadă sfântul soare

 Într-o zi de sărbătoare

 Hora noastră cea frățească

 Pe câmpia românească!”

(surse: wikipedia, ziarul unirea, a1.ro)

prof. Raluca Brad