Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” oferă elevilor de liceu oportunități pentru o carieră sigură în domeniul asistenței medicale prin organizarea lunară de întâlniri, în cadrul cărora sunt prezentate activităţi diverse.
Toate evenimentele, organizate cu cadrele didactice şi elevii liceelor bucureştene sau din alte județe, au ca scop consolidarea unui parteneriat ce vizează oferirea de suport în orientarea şcolară şi profesională a tinerilor liceeni, sub deviza Educaţie pentru Sănătate. De asemenea, în cadrul Proiectului „Cafeneaua Liderilor din Învățământul Preuniversitar”, au loc dezbateri despre învățământul românesc și problemele cu care se confruntă, se lansează idei și soluții pentru o educație de calitate.
Miercuri, 21 noiembrie 2018, liceenii au asistat la activități organizate cu ocazia zilei Porților deschise și au interacționat cu elevii și cadrele didactice din școala noastră.
La eveniment au participat elevi de la: Școala Superioară Comercială „Nicolae Kretzulescu”, Colegiul Național „Emil Racoviță”, Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, Liceul Tehnologic de Metrologie „Traian Vuia”, Liceul Tehnologic „Ion I.C. Brătianu”, Colegiul Național „Matei Basarab”, Liceul Teoretic „Ion Ghica” Răcari (jud.Dâmbovița).
Porțile școlii noastre s-au redeschis și elevii au avut astfel ocazia să cunoască cele 3 calificări profesionale prin participarea la concursul „Să ne cunoaștem propriul corp” – calificarea Asistent Medical Generalist; concursul „Mens Sana in Corpore Sano, adevăr sau provocare?” – Calificarea Asistent Medical de Balneofiziokinetoterapie şi Recuperare; activitatea „Nutriție pentru sănătate” – Calificarea Asistent Medical de Farmacie.
Cadrele didactice implicate în menținerea parteneriatului interșcolar au participat la workshop-ul cu tema „NLP-ul în managementul cotidian”, moderat de prof. Adriana Păunescu.
Organizatorii și coordonatorii acestei activități au fost: doamna prof. Aurelia Șova, director al Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”; prof. Anca Grecu, șef Catedra de Farmacie, director adjunct al Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”; prof. Andreea Csolti (șef Catedra de Nursing și Științe); prof. Gelu Costache (șef Catedra Balneofiziokinetoterapie și Recuperare); prof. Adriana Păunescu (responsabil Clubul Absolvenților); prof. Nicoleta Oprea (responsabil Proiecte și Programe școlare și extrașcolare); prof. Natalia Chitic; prof. Arina Cristea; prof. Mioara Marcu; prof. Anca Mihai; prof. Claudia Săndulescu; prof. Cristina Costache; prof. Maria Baldovinescu; dr. Elena Achim; prof. Alice Ragazan; prof. Simona Radu. Elevii noștri s-au implicat în număr mare în această activitate și au coordonat echipele de liceeni.
Prof. Cristina Costache: „Activitatea calificării Asistent Medical Generalist, desfășurată ȋn cadrul evenimentului Porți deschise, a fost foarte bine primită de liceeni.
Câştigătorii concursului s-au bucurat de premiile oferite din partea şcolii. Feed-back-ul primit ȋn urma activităţii a fost unul pozitiv, cu atât mai mult cu cât unii dintre elevii participanţi şi-au exprimat dorința de a se înscrie la şcoala noastră.”
Premianții concursului au fost:
Locul I – Dinu Ștefan (clasa a IX-a) – Colegiul Național „Matei Basarab”
Locul II – Tuncal Rashid (clasa a XI-a) – Colegiul Național „Matei Basarab”
Locul III – Bogdan Daria (clasa a XI-a) – Colegiul Național „Matei Basarab”
Prof. Gelu Costache: „Ȋn prima parte a evenimentului Porți deschise am prezentat, împreună cu doamna prof. Mariana Bărăscu și câţiva elevi de la calificarea Asistent Medical de Balneofiziokinetoterapie și Recuperare, informații şi elemente de prevenţie şi educaţie pentru o postură corectă a spatelui și reguli pentru o bună respirație. În cea de-a doua parte, am desfăşurat concursul „Mens Sana in Corpore Sano, adevăr sau provocare?”, unde participarea entuziastă a fost la cote maxime. Câștigătorii au fost elevi de la Liceul Teoretic „Lucian Blaga”.
În cadrul evenimentului Ziua Porților deschise, profesori și elevi de la calificarea Asistent Medical de Farmacie au fost deosebit de încântați să primească vizita liceenilor.
Membrii catedrei, cadre medicale de specialitate – prof. Arina Cristea și prof. Mioara Marcu, au organizat o sesiune de comunicări, menită să-i consilieze și să-i orienteze pe tinerii oaspeți în privința nutriției corecte. De asemenea, elevii noștri, în calitate de viitori asistenți de farmacie, au interacționat cu liceenii, împărtășind acestora experiențe personale, dar mai ales oportunitățile de care beneficiază în cadrul școlii.
Mulțumim tuturor cadrelor didactice și elevilor școlii care s-au implicat în desfășurarea acestui eveniment!
prof. Raluca BRAD
foto: Vlad NĂSTASE (clasa I C – AMG)