Ziua Mondială a Mediului Înconjurător este marcată anual la 5 iunie, iar prin aceasta ONU încearcă să stimuleze preocuparea oamenilor pentru protejarea mediului înconjurător şi în acelaşi timp să sensibilizeze factorii de decizie politică să acţioneze în acest sens.
Desfăşurată anual, sub coordonarea Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), din 1973, Ziua Mondială a Mediului Înconjurător a devenit cea mai mare platformă globală pentru promovarea mediului şi este sărbătorită de milioane de oameni din întreaga lume.
La 15 decembrie 1972, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat o rezoluţie care desemnează ziua de 5 iunie ca Ziua Mondială a Mediului Înconjurător şi care îndeamnă guvernele şi organizaţiile să întreprindă în această zi, în întreaga lume, activităţi prin care să reafirme preocuparea lor pentru conservarea şi îmbunătăţirea mediului. Tot la 15 decembrie 1972, Adunarea Generală a ONU a adoptat şi o rezoluţie care a dus la crearea Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP).        
Anul 2022 marchează 50 de ani de la prima Conferinţă a Naţiunilor Unite asupra Mediului uman – Conferinţa din 1972 de la Stockholm, care a condus la crearea UNEP şi la desemnarea zilei de 5 iunie drept Ziua Mondială a Mediului Înconjurător. Anul 1972 a marcat un punct de cotitură în dezvoltarea politicii internaţionale în domeniul mediului, prin organizarea, sub auspiciile ONU, a celei dintâi mari conferinţe privind problemele de mediu. Această conferinţă a avut loc la Stockholm, în Suedia, între 5-16 iunie, şi este cunoscută sub numele de Conferinţa de la Stockholm.    
În 2022 Ziua Mondială a Mediului Înconjurător este marcată sub tema UN SINGUR PĂMÂNT – ONLY ONE EARTH, subliniind nevoia unui mod de viaţă sustenabil în armonie cu natura prin aducerea unor schimbări transformative – prin politici ca şi prin alegerile noastre – spre stiluri de viaţă mai curate şi mai ecologice.

UN SINGUR PĂMÂNT a fost şi motto-ul Conferinţei de la Stockholm din 1972.         
Începând din 1987, Ziua Mondială a Mediului Înconjurător a fost găzduită de câte o ţară, iar în 2022 este găzduită de Suedia. Tot în 2022, Suedia a găzduit în zilele de 2-3 iunie, la Stockholm, şi Conferinţa internaţională Stockholm+50, pentru marcarea celei de-a 50-a aniversări a Conferinţei de la Stockholm din 1972.       
În 2021 data de 5 iunie a marcat şi lansarea oficială a „Deceniului ONU privind restaurarea ecosistemelor”, un impuls menit să oprească şi să inverseze declinul lumii naturale. Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a declarat perioada 2021 – 2030 Deceniul Naţiunilor Unite pentru restaurarea ecosistemelor, care urmăreşte extinderea refacerii ecosistemelor degradate şi distruse, ca măsură dovedită de combatere a crizei climatice şi de îmbunătăţire a securităţii alimentare, a aprovizionării cu apă şi biodiversităţii.       
Deceniul ONU privind restaurarea ecosistemelor este un semnal de alarmă la nivel global pentru vindecarea planetei. Nu a existat niciodată o nevoie mai urgentă ca acum pentru a readuce la viaţă ecosistemele deteriorate. Ecosistemele susţin toată viaţa de pe Pământ. Cu cât ecosistemele sunt mai sănătoase, cu atât planeta şi oamenii ei sunt mai sănătoşi. Deceniul ONU privind restaurarea ecosistemelor îşi propune să prevină, să oprească şi să inverseze degradarea ecosistemelor pe fiecare continent şi în fiecare ocean. Acest lucru poate ajuta la eliminarea sărăciei, la combaterea schimbărilor climatice, poate preveni o extincţie în masă, şi va avea succes numai dacă toată lumea se va implica în acest sens, menţionează sursa citată.

UNEP reprezintă autoritatea de mediu la nivel mondial care stabileşte agenda globală de mediu şi promovează implementarea coerentă a dimensiunii de mediu a dezvoltării durabile în cadrul sistemului ONU. Misiunea UNEP este să ofere o direcţie şi să încurajeze parteneriatul în îngrijirea mediului, informând şi dând posibilitatea naţiunilor şi popoarelor de a-şi îmbunătăţi calitatea vieţii fără a o compromite pe cea a generaţiilor viitoare.

surse: https://www.un.org/en/observances/environment-day; https://www.agerpres.ro/documentare/2022/06/05/5-iunie-ziua-mondiala-a-mediului-inconjurator-onu–929241

 

prof. Raluca Brad

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 268

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes