În fiecare an, la 29 septembrie, se marchează Ziua Mondială a Inimii, eveniment organizat la nivel internaţional de World Heart Federation şi care doreşte să contribuie la creşterea gradului de conştientizare a populaţiei globului asupra factorilor de risc ce duc la apariţia bolilor cardiovasculare şi să determine treptat o schimbare în atitudinea oamenilor faţă de problema adoptării unui stil de viaţă sănătos.         
Ziua Mondială a Inimii a fost sărbătorită pentru prima dată în anul 2000, cu scopul de a informa populaţia din întreaga lume cu privire la principala cauză de deces, reprezentată de bolile cardiovasculare.      
În România, evenimentul este organizat de către Fundaţia Română a Inimii în parteneriat cu Societatea Română de Cardiologie, deoarece, începând cu anul 2005, aceasta din urmă este membră cu drepturi depline a World Heart Federation.    

La nivel mondial, anual se înregistrează 18,6 milioane de decese din cauza bolilor cardiovasculare, iar acest număr este în continuă creştere. Până în 2030, dacă nu se vor adopta măsuri imediate, se aşteaptă ca 23 de milioane de oameni să moară, an de an, din cauza afecţiunilor cardiovasculare, conform site-ului https://www.romanianheart.ro/.           

Boala cardiovasculară este situată pe locul I în topul cauzelor de mortalitate în Europa, atât la femei, cât şi la bărbaţi, potrivit Cartei europene a sănătăţii cardiovasculare, publicată pe site-ul https://ehnheart.org/. Este responsabilă de aproximativ jumătate din totalul deceselor înregistrate în fiecare an.

Pentru cei 520 de milioane de oameni care suferă de boli cardiovasculare, pandemia este o perioadă foarte grea și sunt mai expuși riscului de a dezvolta forme severe de covid-19. Mulți nu s-au mai prezentat la controalele de rutină de teamă să nu se infecteze.

În România se mai aniversează o zi dedicată inimii, în luna mai – Ziua Naţională a Inimii.

„Grija faţă de propria sănătate şi promisiunea pe care fiecare român şi-o poate face reprezintă un element important în prevenţia bolilor cardiovasculare. (…) Recomandăm controlul medical anual de specialitate pentru prevenţia bolilor cardiovasculare începând cu vârsta de 30 de ani la bărbaţi şi 40 de ani la femei. (…) Prin control medical şi o schimbare a stilului de viaţă, putem reduce riscul apariţiei şi al agravării bolilor cardiovasculare sau riscul de atac cerebral, în acelaşi timp putem îmbunătăţi calitatea vieţii atât a noastră, cât şi a celor dragi”, notează site-ul http://www.cardioportal.ro.          

Anul acesta, mesajul Zilei Mondiale a Inimii este: USE HEART TO CONNECT! Mesajul zilei ne îndeamnă să ne folosim cunoștințele, compasiunea și influența pentru a avea o inimă sănătoasă. Este vorba despre conectarea cu propriile noastre inimi, asigurându-ne că le oferim tot ce e mai bun și folosim puterea mediului digital pentru a ne conecta oriunde și cu cât mai mulți oameni.

Societatea Română de Cardiologie continuă lupta împotriva bolilor cardiovasculare, celebrând în fiecare an Ziua Mondială a Inimii, prin organizarea unor evenimente menite să atragă atenţia asupra factorilor de risc cardiovascular.                
Anul acesta, școala noastră a răspuns invitației Societății Române de Cardiologie și s-a alăturăt, în calitate de partener, evenimentului ce are loc azi – 29 septembrie, între orele 11.00 – 18.00. Activitatea se desfășoară în mai multe puncte din București: Parcul Cișmigiu, Parcul Kiseleff, Parcul Obor, Parcul Eroii Sanitari, Piața Ateneului, Piața Universității. Pe parcursul întregii zile se derulează o amplă campanie de informare despre sănătatea inimii, despre riscurile afecțiunilor cardiace, dar și despre metodele de prevenție. De asemenea, echipele formate din elevi voluntari măsoară valorile tensiunii arteriale și distribuie materiale informative.      
 

surse: https://world-heart-federation.org/world-heart-day/; https://www.agerpres.ro/documentare/2021/09/29/29-septembrie-ziua-mondiala-a-inimii–786737

 

prof. Raluca Brad

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 349

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes