În fiecare an, data de 14 noiembrie, marchează Ziua Mondială a Diabetului, o campanie iniţiată de către Federaţia Internaţională de Diabet (IDF – International Diabetes Federation) pentru a atrage atenţia cu privire la impactul diabetului zaharat asupra sănătăţii populaţiei, care se derulează în peste 160 de ţări din întreaga lume.
Culoarea simbolică a acestei zile fiind albastru, numeroase clădiri sau edificii importante sunt iluminate în această culoare, iar oamenii se îmbracă sau poartă un obiect albastru. Logo-ul este un cerc albastru.
***
Data de 14 noiembrie este, totodată, ziua de naştere a fiziologului şi farmacologului canadian Frederick Banting (1891-1941), cel care a studiat secreţia internă a pancreasului şi a introdus insulina în terapie, în octombrie 1922. Insulina a fost descoperită în 1921 de dr. Nicolae Paulescu şi a însemnat miracolul salvării unui număr enorm de vieţi omeneşti în ultimii 100 de ani.
***
Tema Zilei Mondiale a Diabetului pentru perioada 2024 – 2026 este „Diabetul și starea de bine” (Diabetes and Well-being), iar sloganul pentru anul acesta este: „Distrugerea barierelor, eliminarea decalajelor” (Breaking Barriers, Bridging Gaps), cu referire la angajamentul de a reduce riscul de diabet și de a asigura acces la tratament și îngrijire echitabilă, accesibilă și de calitate pentru toți cei care sunt diagnosticați cu diabet.
***
Diabetul zaharat este o afecțiune cronică ce apare atunci când pancreasul nu mai poate produce insulină sau organismul nu poate utiliza eficient insulina.
Există 3 tipuri principale de diabet:
Tipul 1: Se poate dezvolta la orice vârstă și necesită tratament cu insulină pentru supraviețuire;
Tipul 2: Reprezintă aproximativ 90% din totalul cazurilor de diabet zaharat și este mai frecvent diagnosticat la adulți;
Gestațional: Apare cu glicemie crescută în timpul sarcinii și poate provoca complicații, atât pentru mamă, cât și pentru copil.
Diabetul de tip 2 este determinat de factori socio-economici, demografici, de mediu și genetici. Principalii factori care contribuie la creșterea prevalenței la nivel populațional a diabetului de tip 2 includ: scăderea nivelului de activitate fizică și creșterea prevalenței excesului de greutate și a obezității mai ales în contextul urbanizării și a îmbătrânirii populației. Cu toate acestea, este posibil să se reducă impactul diabetului prin luarea de măsuri preventive, diagnosticare precoce și îngrijire adecvată pentru toate tipurile de diabet. Aceste măsuri pot ajuta persoanele care trăiesc cu această afecțiune să evite sau să întârzie apariția complicațiilor.
Informații relevante referitoare la problematica diabetului zaharat la nivel mondial:
1 din 10 adulți din întreaga lume are diabet; peste 90% au diabet de tip 2; se estimează că aproape jumătate din cazuri nu sunt încă diagnosticate.
În anul 2021, aproximativ 537 de milioane de adulți (20 – 79 de ani) erau diagnosticați cu diabet; se estimează ca până în anul 2030 numărul persoanelor diagnosticate cu diabet să crească până la 643 de milioane și până în anul 2045 la 783 milioane (1 din 8 adulți, reprezentând o creștere de 46%); 3 din 4 adulți cu diabet trăiesc în țări cu venituri mici și medii.
541 de milioane de adulţi au un risc crescut de a dezvolta diabet de tip 2.
Peste 1,2 milioane de copii şi adolescenţi (0 – 19 ani) trăiesc cu diabet zaharat de tip 1.
Diabetul a provocat 6,7 milioane de decese în 2021 și a fost responsabil pentru cel puţin 966 de miliarde de dolari cheltuieli de sănătate în 2021, reprezentând 9% din totalul cheltuielior globale pentru asistenţa medicală. 1 din 6 noi născuţi vii (21 milioane) este afectat de glicemia crescută (hiperglicemie) în timpul sarcinii.
***
România are un Program Naţional de Diabet, care urmăreşte îmbunătăţirea stării de sănătate, creşterea speranţei de viaţă a bolnavilor, precum şi asigurarea accesului la tratament. În anul 2021 s-au înregistrat peste 800.000 de cazuri de diabet.
Incidența cazurilor de diabet din țara noastră în anul 2021 a fost de 431,7 cazuri noi la 100.000 de locuitori, evoluția incidenței fiind constant crescătoare în ultimii 10 ani.
Controlul medical periodic este cheia în managementul diabetului. Discutarea soluțiilor cu medicul specialist reprezintă, de asemenea, un rol important, deoarece permite accesul la tratamente de ultimă oră. Persoanele cu diabet au nevoie de acces neîntrerupt la medicamente, îngrijire, educație și sprijin.
***
Măsurile simple pentru un stil de viață sănătos s-au dovedit a fi eficiente în prevenirea sau amânarea debutului diabetului tip 2. Pentru a preveni diabetul tip 2 și complicațiile acestuia, urmați câteva recomandări:
- Alimentați-vă sănătos: Măncați variat și echilibrat. Reduceți consumul de zahăr, sare și grăsimi trans;
- Mențineți greutatea corporală sănătoasă. Practicați activitate fizică de intensitate moderată minim 150 de minute pe săptămână (de exemplu: mers pe jos, alergat, înot sau ciclism);
- Renunțați la fumat și reduceți consumul de alcool. Acestea cresc riscul apariției complicațiilor în diabetul zaharat;
- Evitați stresul și respectați regimul de muncă și odihnă;
- Țineți sub control tensiunea arterială și colesterolul din sânge;
- Gestionați nivelul zahărului din sânge. Gestionarea eficientă a glicemiei este cea mai importantă verigă în reducerea riscului de complicații viitoare ale diabetului;
- Urmăriți semnele: sete excesivă, urinare frecventă, scădere în greutate inexplicabilă, răni cu vindecare lentă, vedere încețoșată și lipsă de energie;
- Consultați cu regularitate medicul specialist.
Ziua Mondială a Diabetului este o ocazie globală pentru persoanele cu diabet zaharat, profesioniștii din domeniul sănătății, susținătorii, factorii de decizie politică și publicul să se unească pentru a crește gradul de conștientizare și a lua măsuri împotriva diabetului.
prof. Raluca Brad