În fiecare an, de Ziua Europei – 9 mai – sărbătorim pacea și unitatea în Europa. Data marchează ziua istorică în care a fost pronunțată declarația Schuman. În cadrul unui discurs ținut la Paris, în anul 1950, ministrul francez al afacerilor externe de atunci, Robert Schuman, propunea stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture posibilitatea izbucnirii unui nou război între națiunile Europei.

Viziunea sa era de a crea o instituție europeană care să centralizeze și să gestioneze producția de cărbune și oțel. Un an mai târziu, a fost semnat tratatul care prevedea crearea unui astfel de organism. Propunerea lui Robert Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.

La Bruxelles și Strasbourg tema de anul acesta este Configurarea viitorului Europei. 

(sursa: https://europa.eu/european-union/about-eu/symbols/europe-day_ro#ce-simbolizeaz%C4%83-ziua-europei?)

 

Pentru România această zi are și alte semnificații. 9 mai marchează un eveniment major – Ziua Independenţei proclamată în anul 1877. În acea zi memorabilă, Mihail Kogălniceanu declara în Parlamentul țării: „suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”. Independența astfel proclamată trebuia consfințită și apărată pe câmpul de luptă spre a putea fi impusă forţelor militare turceşti și recunoscută apoi de puterile europene.

Ziua de 9 mai este legată și de Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite împotriva Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, în anul 1945, punând astfel capăt celei mai pustiitoare conflagraţii din istoria continentului european.

 

În contextul exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, la 9 mai 2019, va avea loc, la Sibiu, Summitul informal al șefilor de stat sau de guvern din Uniunea Europeană.

Evenimentul se va desfășura în clădirea Primăriei Municipiului Sibiu.

Summit-ul informal va fi găzduit de Klaus Werner Iohannis, președintele României, statul care deține în prezent Președinția Consiliului Uniunii Europene. Președintele Consiliului European, Donald Tusk, va prezida reuniunea.

La Summitul informal de la Sibiu vor participa șefi de stat sau de guvern din statele membre UE, Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani.

(sursa: https://www.romania2019.eu/2019/05/06/summitul-informal-al-sefilor-de-stat-sau-de-guvern-din-uniunea-europeana/)

 

prof. Raluca BRAD

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 231

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes