Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” este permanent preocupată de dezvoltarea profesională și personală a elevilor săi.
Medicover, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii medicale private din România, a încheiat în acest an școlar un parteneriat exclusiv cu Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila”, prin care acordă burse de studii pentru elevii școlii. Alături de susținerea financiară, bursele (care finanțează integral anul III de studii) cuprind stagii de practică în clinicile și spitalele Medicover, precum și mentorat pentru probele practice și pentru realizarea temelor de curs din partea coordonatorilor de îngrijiri pacienți din cadrul Medicover. Bursele sunt acordate în urma unui proces de selecție coordonat de Medicover și reprezentanți ai Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”. La finalizarea programului și după obținerea Certificatului de atestare a competențelor profesionale, elevii bursieri sunt integrați în echipa medicală Medicover pe poziții de asistenți medicali generaliști.
Acest parteneriat se concretizează și printr-o serie de întâlniri între elevii noștri și reprezentanți ai echipei Medicover.
În cadrul ultimei activități desfășurate la sediul școlii noastre, în sala de demonstrații, elevii au avut ocazia să participe la workshop-ul „Start în carieră”. Invitați au fost doamna Carmen Filip – Director de îngrijiri Medicover Hospitals, doamna Andreea Trifan – specialist Resurse Umane Medicover România, dar și asistenți medicali din clinicile și spitalele Medicover: Zenovia Chirilă – asistent șef Chirurgie – ATI, Spitalul Medicover; Elena Chiriță – asistent șef Bloc operator, Spitalul Medicover; Cristina Petrea – asistent șef Ambulatoriul Spitalului Medicover.
Doamna Andreea Trifan – specialist Resurse Umane Medicover România – le-a oferit elevilor mai multe informații despre programul de acordare a burselor de studiu Medicover, dar și despre procesul de recrutare și despre cerințele și responsabilitățile într-o astfel de companie.
Elevii din anii II și III, calificarea asistent medical generalist, participanți la aceste ateliere de lucru, au exersat sub coordonarea asistenților medicali Medicover mai multe tehnici de nursing și investigații precum: recoltarea sângelui prin puncție venoasă, administrarea tratamentului prin perfuzie și măsurarea tensiunii arteriale. De asemenea, au asistat și la o prezentare a instrumentarului chirurgical.
Evenimentele organizate împreună cu partenerii noștri vor continua lunar din dorința de a veni în sprijinul elevilor aflați la începutul carierei profesionale. Parteneriatul dintre Medicover și Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” vizează îmbunătățirea condițiilor de îngrijire pentru pacient și susținerea respectului pentru sănătatea și viața acestuia.
prof. Raluca Brad
montaj video: Alexandru Baicu