ASTROFEST – a VII-a ediţie a festivalului naţional al astronomiei şi explorării spaţiale – are loc sâmbătă – 7 mai 2022, în Parcul Crângaşi din Capitală, între orele 11.00 – 22.00.
Echipele Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila” și Liceului Teoretic „Dr. Mioara Mincu” vă invită să petreceți împreună cu familia o zi plină de observaţii astronomice, experimente ştiinţifice, cu spectacole, concerte şi conferinţe, roboţi, meteoriţi şi multe expoziţii inedite. De asemenea, vă așteaptă la standul special amenajat pe tot parcursul desfășurării evenimentului.
ASTROFEST 2022, care are loc de Ziua Astronomiei, este un eveniment organizat de Revista Ştiinţă & Tehnică şi Asociaţia Science & Technology, cu sprijinul Primăriei Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6.
Observaţiile astronomice se desfăşoară pe durata întregului eveniment cu ajutorul a 25 de telescoape profesionale. Echipa de astronomi oferă în permanenţă asistenţă, dar şi informaţii interesante şi scurte prelegeri despre corpurile cereşti – Soarele şi petele solare, Luna şi craterele selenare (se pot observa craterele, munţii şi mările de pe suprafaţa Lunii, precum şi zonele de aselenizare a misiunilor Apollo) sau planetele.
Evenimentul este structurat pe două zone: la scenă – unde au loc prezentări tip TEDx, concursuri şi anunţuri şi zona expoziţională – standuri unde au loc ateliere, demonstraţii, concursuri.
Invitatul special al festivalului este cosmonautul Dorin – Dumitru Prunariu, care va fi prezentat de cunoscutul jurnalist de știință și scriitor Alexandru Mironov.
Agenda completă a evenimentului o veți găsi accesând: www.stiintasitehnica.com/astrofest-2022-7-mai-parcul-crangasi-bucuresti/
Vă așteptăm!
prof. Raluca Brad