Doamna dr. Mioara Mincu, fondatoarea Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”, care ne-a învățat ce înseamnă valoarea unui zâmbet, ar fi sărbătorit pe 10 februarie vârsta de 84 de ani. Din lumea îngerilor, continuă să ne vegheze, să ne inspire cu puterea exemplului domniei sale de om cu har și dăruire față de semeni.
Marea echipă a Şcolii Postliceale Sanitare „Carol Davila” şi a Fundaţiei Umaniste „Dr. Mioara Mincu”, care îi poartă numele în semn de prețuire, continuă să ducă mai departe la împlinire ţelurile pe care ni le-a lăsat moştenire pentru viitor.
10 februarie reprezintă, de asemenea, ziua Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”, care împlinește anul acesta 27 de ani de activitate, dar și a Fundației Umaniste „Dr. Mioara Mincu”, care aniversează 8 ani de la înființare.
Colaboratori şi prieteni de o viaţă ai doamnei dr. Mioara Mincu, alături de cadre didactice ale Şcolii „Carol Davila”, se reunesc an de an pe 10 februarie, cu emoție în gând și în suflet, pentru a face ca trecutul, prezentul şi viitorul să se întâlnească. Anii de început ai şcolii, ce poartă amprenta zâmbetului doamnei dr. Mioara Mincu, sunt evocaţi în povești de viață ce merită a fi scoase la lumină.
În deschiderea evenimentului, doamna prof. Aurelia Șova, director al Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”, a spus: „Am onoarea să vă urez bun venit la acest eveniment deosebit de important pentru noi toți. Sunt mândră pentru că fac parte din echipa unei prestigioase instituții de învățământ, fondată de doamna Dr. Mioara Mincu cu sprijinul dumneavoastră. Vă mulțumesc pentru că ne sunteți alături!”
Doamna prof. Maria Pârlog, director adjunct al Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”, prin prezentarea amplă pe care a realizat-o, a evidențiat toate laturile personalității doamnei dr. Mioara Mincu. „Cu o personalitate complexă, doamna dr. Mioara Mincu a iubit oamenii, i-a ajutat cu generozitate. A iubit femeia țărancă, organiza Ziua Țărăncii. Venea în întâmpinarea oamenilor simpli, fiind un mare patriot. A avut prieteni din toate categoriile sociale. A fost un mare om de cultură, un om erudit. Era o plăcere să o auzi vorbind. Era o arhivă de înțelepciune, de butade. Un om complet din punct de vedere intelectual, care iubea valorile naționale – poezia lui Eminescu, folclorul românesc, tradițiile.
Doamna spunea adesea: „Să facem ceva pentru semeni!”. Tot timpul avea idei noi și iniția proiecte. Era o luptătoare, avea multe gânduri de bine pentru oameni…însă, din păcate, schimbarea este de multe ori lungă, grea și cu multe obstacole.
Rolul de educator s-a desăvârșit prin înființarea primei școli sanitare – Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila”. Doamna dr. Mincu poate fi numită Doamna nursing-ului românesc, o veritabilă Florence Nightingale pentru învățămăntul sanitar din țara noastră.”
Din anul 1990 până în 2008, doamna dr. Mincu a muncit zi de zi pentru a clădi ceea ce este astăzi ca instituţie Scoala Postliceală Sanitară „Carol Davila”. Şi a creat nu doar o şcoală, ci un întreg lanţ de şcoli postliceale în aproximativ 30 din cele mai importante oraşe din întreaga ţară, sub umbrela Confederaţiei Naţionale a Femeilor din România. Cu o viziune managerială pătrunzătoare, a unui bun cunoscător al lumii medicale româneşti în care profesase ca medic, dar şi ca director al Spitalului Clinic „Dr. Ioan Cantacuzino” timp de 20 de ani, a creat un sistem de formare a unor generaţii de asistenţi medicali foarte bine pregătiţi.
„Din lumea îngerilor ne priviți și sunteți mândră pentru că opera dumneavoastră continuă în spiritul dragostei nețărmurite pentru oameni. Vă mulțumim pentru că ați creat acest imperiu de iubire și speranță!”
Doamna Ginica Brumă – Fundația Umanistă „Dr. Mioara Mincu: „Am cunoscut-o pe Doamna de când eram copil. Un om deosebit, cu o eleganță și puritate sufletească deosebită și o personalitate puternică. Pentru că a iubit mult oamenii, în anul 1990 a dorit să facă ceva pentru cei care doreau să ajute alți oameni. Așa a înființat școala pentru asistenți medicali, pentru cei care au grijă de oamenii bolnavi.
A creat, de asemenea, Organizația de femei – Confederaţia Naţională a Femeilor din România.
Cu toții o numeam Doamna. O Doamnă a culturii, medicinei, a omului de la țară. A luptat cu tot sufletul pentru tot ce a realizat, cu toată ființa, nimic nu a venit ușor.
Era un om al scrisului, iubea poezia, a înființat o bibliotecă pentru asistenții medicali, a fost coordonator de manuale. Lucra foarte mult și zilele libere erau doar sâmbăta și duminica. În perioada în care s-a construit școala, sâmbăta ducea mâncare muncitorilor de pe șantier.
La Conțești ( jud. Dâmbovița ), satul de suflet al Doamnei, locul unde s-a născut, s-a luptat pentru oamenii de acolo, i-a ajutat de fiecare dată cu dragoste și dăruire, a fost ca o mamă bună pentru toți. A fost mereu alături de şcoala din Conţeşti, care azi îi poartă numele, pentru a-i încuraja pe cei mici să iubească învăţătura.
Tot ceea ce doamna dr. Mioara Mincu a construit trebuia să meargă mai departe și să poarte un nume. Fiul Doamnei, domnul prof. univ. dr. Alexandru Ioan Mincu, a făcut posibil acest lucru și a luat ființă Fundația Umanistă „Dr. Mioara Mincu”. Domnul Mincu a continuat proiectele Doamnei doctor, iar Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila”este cea mai mare școală sanitară privată.
Doamna dr. Mioara Mincu a fost pentru noi, cei care am cunoscut-o, prieten, mentor, director. Nu o vom uita niciodată!”
Doamna Luminița Ghivirigă: „Doamna doctor era foarte specială. Era foarte bine să-i fii în preajmă. Era ca un stimulent în toate direcțiile pentru noi, ceilalți. Ne ajuta cu tot ce îi stătea în putere.”
Doamna Georgeta Ionică: „Ar trebui să vorbim câteva zile despre doamna dr. Mioara Mincu. A făcut multe pentru ceilalți, s-a dăruit pe sine celor din jur.”
Doamna prof. Eugenia Olaru: „A trăit cât alții în ani. A fost un om cu un suflet incomensurabil.”
Doamna prof. Violeta Zota, șef Catedra de Nursing și Științe: „”Şi florile au nevoie de iubire!” Aşa ne-ați învățat! Ne-ați lăsat flori şi zâmbet în sipetul de suflet, ne-ați făcut drum sigur spre profesie, ne-ați arătat prin fiecare faptă ce înseamnă omenia!
Astăzi, noi vă urmăm visul cu datoria de suflet de a fi mereu cei mai buni, dar… ce dor ne este de timpul când ne erați alături!
Prin aduceri aminte, înalț un gând de drag şi recunoștință!
Am întâlnit-o pe Doamna o singură dată. Momentul a rămas însă amprentat în sufletul meu. Și pentru că am aflat cât de mult iubea poezia, am compus aceste versuri:
Doamnei…
În suflet, calde amintiri,
Pe-acelaşi drum, în gând se-ntoarnă,
Fragment din marile iubiri
Sunteți prin noi iubită Doamnă!
Atât de mult mi s-a părut
Şi-atat de greu, era pe toamnă,
M-ați învățat tot ce-ați ştiut
Şi v-am iubit de-atuncea, Doamnă!
Mi-ați pus halatul alb în prag,
Nici nu ştiați ce mult înseamnă,
Am plans ca un copil de drag,
Şi-am râs de dragul vostru, Doamnă!
Din depărtări mă-ntorc acasă,
Prin suflet gânduri mă îndeamnă
V-aştept cu flori pe vechea masă
Şi cu un zâmbet, dragă Doamnă!
Iar pentru tot ce-a fost să fie,
Iubirea voastră mă condamnă
Să vă mai scriu o poezie,
Să vă iubesc de-a pururi, Doamnă! ”
Amintirea mereu prezentă a doamnei dr. Mioara Mincu ne inspiră și ne motivează să mergem înainte. Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila” este o școală recunoscută pe plan internațional, care formează educatori pentru sănătatea Europei și promovează excelența în educație. În același timp, prin parteneriatul tradiţional cu Şcoala Gimnazială din Conţeşti, care din anul 2011 poartă numele doamnei Dr. Mioara Mincu, se construiesc noi punţi pentru dezvoltarea educaţiei în lumea satului.
Zâmbetul nelipsit de pe chipul Doamnei dr. Mincu, pe care ni l-a lăsat moştenire şi prin cuvânt, va fi întotdeauna motorul care ne va duce mai departe.
„Unii oameni sunt prea obosiţi ca să vă dăruiască un zâmbet. Dăruiţi-le voi unul, pentru că nimeni nu are mai mare nevoie de un zâmbet decât acela care nu-l mai poate dărui”.
Prof. Raluca Brad