Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” a fost prezentă și în acest an la Târgul Oferta Educațională, organizat în Parcul Tineretului de Primăria Municipiului București, prin Proedus – Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive Bucureşti, cu sprijinul Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

Timp de patru zile, în perioada 15 – 18 mai 2018, echipele noastre, formate din cadre didactice de specialitate și elevi, au prezentat oferta educațională, oportunitățile de care pot beneficia cei care aleg să devină Educatori pentru Sănătate și tehnici de prim ajutor. De asemenea, au avut loc discuții informaționale cu profesorii și elevii unităților de învățământ participante la târg.

 

În cadrul evenimentului Târgul Oferta Educațională au participat toate unitățile de învățământ liceal și universitar din Municipiul București, iar elevii și liceenii bucureșteni au avut oportunitatea să se informeze asupra ofertelor educaționale și să ia o decizie asupra viitorului lor.

Florin Diaconescu, director Proedus: „În orice societate democratică, educația reprezintă vectorul principal de progres și dezvoltare, iar pentru ca educația să-și poată îndeplini rolul, avem nevoie de convergență și coerență în acțiune. Parteneriatul Civic pentru Educație CIVITAS a apărut tocmai din această necesitate de armonizare și focalizare a energiilor și expertizelor în mod constructiv.

Reunirea factorilor cu rol decizional sau cu influență în educație, stimularea implicării, încurajarea inovației, sprijinirea inițiativelor unităților de învățământ, totul într-un efort comun și responsabil în beneficiul universului educațional, reprezintă filozofia de bază care a stat la originea constituirii CIVITAS.

Școala bucureșteană are nevoie de coeziune și profesionalism, iar demersul propus de noi reprezintă un real succes, implicarea tuturor actorilor educaționali fiind demnă de apreciat.”

 

Felicitări tuturor echipelor școlii noastre care au fost prezente pe toată perioada desfășurării Târgului!

De asemenea, mulțumim liceenilor, partenerilor noștri care ne-au vizitat și cu care am avut discuții constructive și tuturor celor cu care am interacționat în aceste zile. Vă așteptăm alături de noi și anul viitor!

 

prof. Raluca Brad

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 219

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes