2020 a fost un an în care empatia, caritatea, bunăvoința, răbdarea, disponibilitatea, capacitatea de adaptare, puterea de sacrificiu pentru ceilalți au fost atribute esențiale pentru cei care au ales profesia de asistent medical.
În Anul Internațional al Asistentului Medical ne-am confruntat cu situații fără precedent.
Având în vedere evoluția pandemiei Covid-19 și creșterea numărului persoanelor infectate, în luna octombrie, Direcția de Sănătate Publică a județului Ilfov a adresat școlii noastre solicitarea de a participa cu elevi voluntari la activități specifice.
Într-o scrisoare emoționantă, Direcția de Sănătate Publică a județului Ilfov mulțumește școlii noastre pentru implicarea din aceste luni:
„Vă adresăm sincere mulțumiri pentru activitatea depusă de elevii care au desfășurat și desfășoară activități de voluntariat în cadrul instituției noastre pentru combaterea pandemiei și prevenirea îmbolnăvirii cu virusul SARS-CoV2.
Cunoștințele dobândite de către persoanele care desfășoară activitățile de voluntariat sunt și rezultatul activitătii desfășurate de către dumneavoastră, în calitate de cadre didactice, care ați asigurat realizarea permanentă a planului de școlarizare, efectuarea stagiilor clinice și realizarea obiectivelor cuprinse în Proiectele cu finanțare europeană.
Tradiția și prestigiul școlii au contribuit în mod evident la creșterea calității pregătirii profesionale a elevilor, aspect remarcat și de către personalul Direcției de Sănătate Publică Ilfov.
Prin activitatea desfășurată în cadrul voluntariatului considerăm că misiunea instituției dumneavoastră de a pregăti asistentul medical că EDUCATOR PENTRU SĂNĂTATE, în spiritul valorilor fundamentale ale profesiei: dragostea pentru om, sănătate și viață, respect pentru profesie, pasiune și capacitate pentru muncă este îndeplinită pe deplin.
Vă mulțumim și vă dorim în continuare succes în activitatea didactică desfășurată!” – director executiv al Direcției de Sănătate Publică Ilfov, Teodor Gabriel Negulescu
Școala noastră mulțumește Direcției de Sănătate Publică Ilfov pentru colaborare și pentru cuvintele frumoase adresate.
Vom reveni cu povestea pe larg despre elevii noștri voluntari în cadrul DSP Ilfov. Este o poveste despre dăruire, implicare necondiționată, rezultate și apreciere.
Felicitări și mulțumiri tuturor elevilor și cadrelor didactice implicate în pregătirea lor!
prof. Raluca Brad