Așa cum v-am urat și la deschiderea noului an școlar, vă spun încă o dată: ”bine ați venit ACASĂ!”

Aici, în Școala Carol Davila veți găsi locul în care vă veți simți împliniți. Veți fi voi înșivă. Aici, spontaneitatea și creativitatea vor fi șansa voastră spre viitor.

Noi ne vom bucura, vă vom fi alături către devenirea spre ceea ce tindeți.

Am avut odată o mare Doamnă care a văzut dincolo de stele și care a creat o grădină măiastră de flori cu efect terapeutic. S-a numit Dr. MIOARA MINCU, cea mai iubită dintre cele care au fost slujitoarele medicinei contemporane în România. Domnia sa a iubit oamenii atât de mult, încât a renunțat chiar la propria persoană pentru a-i ajuta pe ceilalți. Dar cum să ajuți semenii altfel decât să pregătești generații de specialiști care să-i îngrijească?

Doresc acum, ca discipol al acestei mari personalități, să-i aduc prinosul meu de mulțumire, împreună cu gratitudinea celorlați oameni care i-au continuat opera, sperând că mă aude din lumea îngerilor,

Dragi elevi, fiți mândri că sunteți continuatorii acestei opere ce ne recomandă pentru un dorit viitor.

Chiar dacă n-ați cunoscut-o personal, încercați să vă amintiți, prin memoria lucrurilor desăvârșite și prin clarviziunea de care a dat dovadă, de doamna doctor Mioara Mincu, cea care a făcut posibilă realizarea visului nostru.

Vă dorim un an școlar plin de succese și o carieră în timp așa cum meritați!

                                                                        Prof. Maria Pârlog

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 152

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes