”Genetica stă la baza funcţionării tuturor organismelor, toţi pornim în viaţă de la un set de cromozomi care conţine planul genetic individual care asigură creşterea şi dezvoltarea. Elevii învaţă despre relaţia de dependenţă dintre mediu şi materialul genetic, reuşesc să deosebească factorii mutageni cu care venim în contact zilnic, factori care pot determina apariţia unor boli genetice pe parcursul vieţii”.
Simpozionul de genetică, desfășurat sub coordonarea şi organizarea doamnelor profesoare de biologie Nicoleta Oprea şi Maria Baldovinescu, a ajuns la a 4-a ediţie, fiind transformat în concurs în ultimii doi ani. Această transformare a venit din dorinţa conducerii şcolii de a evidenţia şi răsplăti simbolic pe cei mai implicaţi şi mai talentaţi elevi. Acești elevi vor participa în etapele următoare ca reprezentanţi ai şcolii în proiectele internaţionale, după ce vor fi dovedit calităţile necesare, pasiunea pentru ştiinţă, dăruire şi pregătire profesională.
Anul acesta s-au înscris în concurs 17 proiecte şi au fost premiate cele mai bune 5, conform punctajului oferit de juriu în acord cu criteriile clare, bine stabilite precum: noutatea subiectului, relevanţa ştiinţifică, aportul în domeniul sănătăţii, originalitatea şi modul de prezentare.
Din juriu au făcut parte: profesor de biologie – Aurelia Şova, profesor de știinţe medicale – Cristina Codreanu, prof. nursing şi biolog Rodica Muşat şi prof. Gina Tulache, coordonatorul comisiei de concursuri şi şefa catedrei de Nursing şi Ştiinţe.
În calitate de îndrumători ai proiectelor, au participat profesorii de biologie – Nicoleta Oprea, Maria Baldovinescu, Eugenia Petrescu, Vasile Constantin şi Andreea Csolti -, precum şi profesor de biofizică Alice Ragazan.
PROIECTELE PREMIATE AU FOST:
PREMIUL | Nume elevi | Clasa | Prof. îndrumător | Proiect |
I | GRADEANU IOANA/ GRADEANU ADRIAN | I G | NICOLETA OPREA | EDITAREA GENETICĂ |
II | COMANICEANU CORINA | I C | ALICE RAGAZAN | EFECTELE RADIAȚIILOR ASUPRA CORPULUI UMAN |
III | SANDU RALUCA | I B | MARIA BALDOVINESCU | AND IN CRIMINALISTICA |
MENȚIUNE I | OANCEA SORANA | I A | ALICE RAGAZAN | TERAPIA GENICĂ |
MENȚIUNE II |
DOBRA ANDREEA/ LEBE ALEXANDRA | I M | EUGENIA PETRESCU | SINDROMUL CRI DU CHAT |
”Simpozionul “Genetica în slujba sănătăţii” din cadrul Şcolii Postliceale Sanitare Carol Davila a ajuns la cea de a patra ediţie. Modulul de Genetică şi embriologie umană este considerat atractiv de elevi, deoarece pe această cale elevii află lucruri noi, inedite, genetica fiind ştiinţa viitorului. De ce punem accentul pe genetică? Genetica stă la baza funcţionării tuturor organismelor, toţi pornim în viaţă de la un set de cromozomi care conţine planul genetic individual care asigură creşterea şi dezvoltarea. Elevii învaţă despre relaţia de dependenţă dintre mediu şi materialul genetic, reuşesc să deosebească factorii mutageni cu care venim în contact zilnic, factori care pot determina apariţia unor boli genetice pe parcursul vieţii. Astfel, cei interesaţi îşi explică mecanismele care stau de fapt la baza existenţei vieţii”, a declarat prof. Maria Baldovinescu referitor la scopul organizării simpozionului.
Genetica este însoţită de embriologie în care se dezvăluie tainele dezvoltării intrauterine, noţiuni care vor fi aprofundate în anul trei la module de specialitate.
Temele alese au fost foarte variate pornind de la trecutul reprezentat de efectele bombei de la Hiroshima asupra supravieţuitorilor, trecând prin prezentul adus de efectele electrosmogului pentru a ajunge la terapia genică şi editarea genetică care aparţin viitorului. Au fost atinse teme de interes pentru viitorii asistenţi medicali precum: bolile genetice, fertilizarea in vitro, analize prenatale.
Mulţumim elevilor pasionaţi şi profesorilor coordonatori care au făcut prin orele predate ca elevii să-şi dorească să participe la această activitate şi ne vedem anul viitor!
Articol transmis de organizatorii simpozionului, prof. Nicoleta Oprea și prof. Maria Baldovinescu.