Școala Postliceală Sanitară ,,Carol Davila” anunță demararea procedurii de selecție a elevilor din anii II și III, calificarea asistent medical generalist, pentru realizarea unor stagii de practică în Clinicile „Dr. Leahu”.  

Obiectivele stabilite pentru acest program sunt : 

 •            asigurarea formării clinice pe serviciile de stomatologie de către Clinicile „Dr. Leahu”, asigurându-se toate condițiile necesare în vederea formării profesionale practice complete și corecte a cursanților, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, indiferent de nivelul lor de pregătire, sub coordonarea și îndrumarea personalului medical al Clinicilor „Dr. Leahu”, a unui număr de maxim 100 cursanți.

 •            creșterea angajabilității elevilor Școlii Postliceale Sanitare ,,Carol Davila”

 •            pregătirea elevilor conform cerințelor sistemului medical privat.

 În urma acestor stagii se vor acorda de către SC Implant Expert SRL ( Clinica „Dr. Leahu” ) 10 burse de   

 merit în valoare totală de 16.000 lei.

 

 Stagiile de practică se vor desfășura în cadrul clinicilor „Dr. Leahu”, după cum urmează:

 •         Clinica Dentară „Dr. Leahu” – Piața Victoriei, str. Arh. Luis Blanc, nr. 9, Sector 1, București

 •         Centrul de Excelență în Implantologie Dentară, șos. Vitan-Bârzești, nr. 7D, Sector 4, București 

    ( în incintă RIN Grand Hotel )

 •         Clinica dentară „Dr. Leahu” – Pipera, str. Erou Iancu Nicolae, nr. 124, Pipera – Voluntari, jud. Ilfov

Având în vedere că, în acest domeniu medical nu a mai e xistat nicio formă de specializare în ultimii ani, proiectul oferă o soluție unor probleme majore de asistență medicală, într-un domeniu extrem de dificil care vizează serviciile stomatologice.

 

 Depunerea dosarelor de participare la selecție se va face în perioada: 03 – 09.11.2016 la Catedra de Nursing și Științe , în fiecare zi lucrătoare din perioada menționată, orele 13.00 -15.00.

DOCUMENTE NECESARE PENTRU ÎNSCRIERE

 

 1.       Cerere de înscriere (Anexa 1) – 1 original – cu semnătura solicitantului.

 2.       Carte de identitate -1 copie semnată  Conform cu originalul

 3.       Scrisoare de motivație (Anexa 2) -1 original – cu semnătura solicitantului, pentru motivarea participării la stagiu.

 4.       CV-Curriculum Vitae în format Europass (Anexa 3) – 1 original – cu semnătura în original pe fiecare pagină 

 5.       Recomandare srisa profesor diriginte  – 1 original – care va cuprinde: descriere profil elev, număr total de absențe, număr absențe nemotivate, media anuală a anilor de studiu anteriori;

 6.       Recomandare scrisă profesor nursing – 1 original.

Vă atașăm metodologia și anexele de desfășurare a preselecției.

 

 

 Director,                                                                                          Responsabil Clubul Absolvenților

 Prof. Șova Aurelia                                                                            Prof. Raluca Brad

  {gallery}stories/2016/0611drleahu{/gallery}

1.Metodologie_selectie_elevi.pdf
Anexa_1_-_Cerere_de_inscriere.pdf
Anexa_3_-_Model_CV_Europass.pdf
Anexa_2_-_Scrisoare_de_motivatie.pdf
Anexa_4_-_Declaratie_de_consimtamant_.pdf

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 282

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes