În anul 2025, Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” din București marchează cu mândrie 35 de ani de excelență în educația medicală. Înființată în 1990 sub îndrumarea Doamnei Dr. Mioara Mincu, o personalitate remarcabilă a medicinei românești, instituția a devenit un reper în formarea asistenților medicali din România.

De asemenea, Fundația Umanistă „Dr. Mioara Mincu” aniversează 16 ani de la înființare și Liceul Teoretic „Dr. Mioara Mincu” sărbătorește 5 ani de activitate.

***

De la înființare și până în prezent, peste 15.000 de absolvenți au pășit cu încredere în domeniul asistenței medicale, purtând cu ei valorile și cunoștințele dobândite în cadrul Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila” din București. Fiecare dintre acești profesioniști a contribuit la îmbunătățirea sistemului de sănătate, atât la nivel național, cât și internațional.

Ceea ce o diferențiază în peisajul instituțiilor preuniversitare este angajamentul său constant de a oferi o pregătire la standarde europene. Prin programe educaționale complexe și parteneriate solide cu spitale de prestigiu din București și din alte țări europene, elevii beneficiază de o formare completă și diversificată.

În acest an aniversar, comunitatea școlii își exprimă recunoștința față de toți cei care au contribuit la succesul său: cadre didactice, parteneri și, nu în ultimul rând, elevi și absolvenți. Privind cu mândrie către realizările din trecut și cu speranță către viitor, Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” din București rămâne dedicată misiunii sale de a forma profesioniști de excepție în domeniul medical.

***

Dr. Mioara Mincu – O viață dedicată sănătății și educației

Într-o lume în care adevăratele modele devin din ce în ce mai rare, povestea doamnei doctor Mioara Mincu rămâne o lecție de dăruire, profesionalism și iubire necondiționată pentru oameni. A fost mai mult decât un medic, mai mult decât un dascăl – a fost un suflet care a ars pentru binele celor din jur, lăsând în urmă nu doar amintiri, ci o moștenire vie.

Născută în satul Conțești (județul Dâmbovița), într-o Românie profund legată de valorile tradiționale, Mioara Mincu a înțeles de timpuriu că misiunea ei este să ajute, să educe, să vindece. Fiecare pas pe care l-a făcut în carieră a fost ghidat de o chemare interioară: aceea de a ridica nivelul educației sanitare în țara sa și de a forma generații de asistenți medicali care să îngrijească pacienții cu profesionalism și căldură sufletească.

Anii petrecuți ca medic, director de spital și lider în sănătatea publică au fost doar începutul unui drum extraordinar. După 1990, într-o perioadă de incertitudini și schimbări, Mioara Mincu a avut curajul de a construi ceva nou, ceva care să dăinuie. Așa a luat naștere Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” din București, prima instituție privată de acest fel din România. Acolo, fiecare elev nu era doar un simplu student, ci o speranță pentru viitor, un om în care dr. Mioara Mincu punea o parte din sufletul ei. Pentru ea, educația nu era doar despre teorie și practică, ci despre formarea unor caractere puternice, despre insuflarea respectului pentru pacient, despre dragostea față de profesie. Multe generații de asistenți medicali îi poartă astăzi în inimă cuvintele, sfaturile, blândețea și exigența.

Dar poate cea mai frumoasă lecție pe care a lăsat-o în urmă este aceea că omul trăiește prin ceea ce dăruiește. Dr. Mioara Mincu a dăruit neobosit, fără să ceară nimic în schimb, convinsă că adevărata împlinire vine din faptele bune și din oamenii pe care i-ai ajutat să-și găsească drumul.

Astăzi, numele ei trăiește prin școala pe care a fondat-o, prin sutele de asistenți medicali care îi continuă visul și prin recunoștința celor care au avut privilegiul de a-i fi aproape. Dar, mai presus de toate, trăiește în amintirea celor care au văzut în ea un mentor, un sprijin și un model de viață.

Dr. Mioara Mincu nu mai este printre noi, dar povestea ei nu se va sfârși niciodată. Ea continuă să inspire, să lumineze și să călăuzească sufletele celor care cred în puterea educației, în noblețea profesiei de medic sau de asistent medical și în frumusețea gesturilor simple, făcute din iubire pentru ceilalți.

***

10 februarie 2025 este sărbătoarea Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”, care împlinește 35 de ani, dar și a Fundației Umaniste „Dr. Mioara Mincu”, care aniversează 16 ani de la înființare. De asemenea, Liceul Teoretic „Dr. Mioara Mincu” împlinește anul acesta 5 ani de activitate.

Marea familie a Şcolii Postliceale Sanitare „Carol Davila” şi a Fundaţiei Umaniste „Dr. Mioara Mincu” a organizat un eveniment deosebit în semn de prețuire pentru Doamna Dr. Mioara Mincu, care continuă să vegheze și să inspire cu puterea exemplului domniei sale, de om cu har și dăruire față de semeni.

Cu această ocazie, prieteni de-o viaţă ai Doamnei dr. Mioara Mincu, invitați speciali, colaboratori de ieri și de azi, alături de cadre didactice ale Şcolii Postliceale Sanitare „Carol Davila”, s-au reunit pentru a omagia personalitatea Doamnei nursingului românesc, fondatoarea școlii.

Emoții, amintiri, zâmbete i-au încercat pe toți cei prezenți la eveniment: prof. univ. dr. Alexandru Ioan MINCU – Fondator al Fundației Umaniste „Dr. Mioara Mincu”, Eduprenor Şcoala Postlicealӑ Sanitarӑ „Carol Davila” şi Liceul Teoretic „Dr. Mioara Mincu”; prof. Aurelia ȘOVA – Director al Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”; prof. Anca GRECU – Director al Liceului Teoretic „Dr. Mioara Mincu”; dr. Alis GRASU – Manager general Serviciul de Ambulanță București – Ilfov; Daniela PALADE TEODORESCU – jurnalist, formator de opinie; prof. univ. dr. Paula ROMANESCU – membru Uniunea Scriitorilor din România; prof. univ. dr. Crina BOCȘAN DECUSARĂ – fondatoarea Asociației Culturale „Iulia Hașdeu”, membru Uniunea Scriitorilor din România; ing. Georgeta IONICĂ; prof. Ruxandra SPĂTARU; prof. Eugenia OLARU; membri ai echipei Școlii „Carol Davila”.

„Ne bucurăm să vă avem alături de noi, parte din marea familie Carol Davila, pentru a celebra împreună personalitatea remarcabilă a Doamnei Dr. Mioara Mincu. Prin viziunea, dăruirea și pasiunea sa pentru educație și sănătate, dumneaei a pus bazele primei școli postliceale sanitare din România, deschizând astfel drumul pentru formarea generațiilor de asistenți medicali dedicați și bine pregătiți.” – a afirmat prof. dr. Andreea CSOLTI, director adjunct al Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”, în deschiderea evenimentului.

***

Amintirea mereu prezentă a doamnei dr. Mioara Mincu ne inspiră și ne motivează să mergem înainte. Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila” este o școală recunoscută pe plan internațional, care formează educatori pentru sănătatea Europei și promovează excelența în educație. În același timp, prin parteneriatul tradiţional cu Şcoala Gimnazială din Conţeşti, care din anul 2011 poartă numele doamnei Dr. Mioara Mincu, se construiesc noi punţi pentru dezvoltarea educaţiei în lumea satului.

Zâmbetul nelipsit de pe chipul Doamnei dr. Mincu, pe care ni l-a lăsat moştenire va fi întotdeauna motorul care ne va duce mai departe.

 

prof. Raluca Brad

 

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 191

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes