DSC_5979Scoala Postliceala Sanitara “Carol Davila” Onesti implineste anul acesta 20 de ani de activitate si le uram un calduros LA MULTI ANI! Este una dintre primele scoli sanitare postliceale particulare din tara, ce a fost infiintata de Societatea Doamnelor din Onesti si Confederatia Nationala a Femeilor din Romania (CNFR), cu sprijinul doamnei dr. Mioara Mincu.

Sub sloganul “O viata de om nu valoreaza nimic, dar nimic nu valoreaza mai mult decat o viata de om”, Scoala “Carol Davila” din Onesti a organizat saptamana trecuta, in 27 Aprilie 2012, Simpozionul National “Carol Davila” cu tema “Nursingul – intre sala de demonstratie si patul bolnavului”. Au participat la eveniment si colegele noastre, doamnele profesoare Florica Stefanescu, Director Program in cadrul Catedrei de Nursing si prof. Rodica Musat, precum si d-na dr. Victorita Puiu, una dintre membrele fondatoare ale CNFR.

“A fost o intalnire extrem de emotionanta cu vechii colegi din alte scoli infiintate de Doamna dr.Mioara Mincu impreuna cu prima echipa de profesori ai Scolii “Carol Davila” din Bucuresti. Am retrait atmosfera intalnirilor din anii de inceput pe care le organizam impreuna: sesiuni de admitere, concursuri si alte evenimente.

Momentul cel mai impresionant a fost insa cel al evocarii marii personalitati a doamnei Dr. Mioara Mincu, organizat de catre doamna Ioana Adobricai, director al scolii din Oneşti. Au fost prezenti alaturi de noi si reprezentanti de seama ai comunitatii, precum Primarul Orasului Onesti, dl Emil Lemnaru, reprezentantii spitaleor partenere, dr. Doru Androne, Managerul Spitalului Municipal Onesti si dr. Adrian Cotarlet, manager al Spitalului Municipal de Urgenta Moinesti, reprezentanti ai Inspectoratului Scolar precum si alt colaboratori”, ne-a spus doamna prof. Florica Stefanescu.

Evenimentul desfasurat in aula Bibliotecii Municipale “Radu Rosseti” Onesti a cuprins o prezentare a celor 20 de ani de activitate a scolii, de la infiintare si pana in prezent, precum si o sesiune de referate si comunicari stiintifice. Au fost invitati sa participe reprezentanti ai mai multor scoli de profil din tara, precum fostele filiale ale Scolii Sanitare Postliceale “Carol Davila din Calarasi, Galati, Targu Mures, Piatra Neamt dar si ai scolilor mai noi precum “Regina Maria de Romania” din Ploiesti,  sau Scolile Postliceale Sanitare Vaslui si Roman sau F.E.G.

Reprezentanta scolii noastre, doamna prof. Rodica Musat a prezentat in cadrul sesiunii lucrarea cu tema “Recoltarea probelor de laborator pentru bacterioalogia medicala”.

In cadrul evenimentului a avut loc si o sesiune pentru elevi, in care au fost sustinute lucrari pe teme precum: “Alimentele si sanatatea”, “Nursingul intre sala de demonstratii si patul bolnavului”, “Metode moderne de sterilizare in lupta cu infectiile nosocomiale”, “Educatia in Nursing” si altele.

“Mi se par esentiale astfel de evenimente, in sensul ca reprezinta si o buna promovare in comunitate a institutiei noastre de invatamant dar mai ales pentru eficienta actului educativ. Elevii nostri au asistat la prezentarile sustinute de profesorii scolilor partenere, si chiar mi-au spus ca au apreciat in mod special sustinerea doamnei prof. Rodica Musat de la Scoala “Carol Davila” din Bucuresti. La randul lor, elevi au sustinut si ei referatele pe care le-au realizat, iar lucrul acesta a reprezentat un bun exercitiu in aria comunicarii.

A fost o experienta extraordinara in formarea lor ca asistenti medicali, iar noi ne-am bucurat de o prezenta atat de numeroasa a colegilor nostri din alte orase si a partenerilor nostri, a reprezentantilor comunitatii. Multumim foarte mult Fundatiei Umaniste Dr. Mioara Mincu pentru resursele oferite, care au fost foarte bine primite de elevi si invitatii nostri; am considerat acest gest ca un semn de pretuire si suntem profund recunoscatori. Dorinta mea cea mai mare este de a organiza tot mai des astfel de intalniri si sa strangem iar relatiile e colaborare dintre Scolile “Carol Davila” din toata tara”, ne–a declarat doamna Ioana Adobricai, director al Scolii Postliceale Sanitare “Carol Davila” Onesti.

La multi ani Scoala “Carol Davila” din Onesti!

Galerie Foto

DSC_5970 DSC_5973 DSC_5980

DSC_6281 DSC_6282 DSC_6283

DSC_6299 DSC_6300 DSC_6314

DSC_6018 DSC_6225

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 71

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes