Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila” din Bucureşti şi-a deschis porţile astăzi, 15 septembrie 2014, pentru cei peste 1600 de elevi ai săi, sărbătorind totodată începutul unui nou an şcolar, al celui de-al 25 an de activitate. Alături de echipa managerială, profesori şi reprezentanţi ai firmelor partenere în pregătirea practică au prezentat elevilor participanţi proiectele educaţionale în care vor fi implicaţi în acest an. Au fost alături de echipa şcolii, în caliate de invitaţi speciali, doamna Anca Duca, Vicepreşedinte al Fundaţiei Umaniste Dr. Mioara Mincu şi dl. Bogdan Varariu, Director General Farmaciile Santefarm.
„Împreună cu voi ne propunem să schimbăm în bine educaţia pentru sănătate şi să fim un model în educaţia românească. Vă sprijină cu drag toţi profesorii noştri. O simţim mereu alături de noi, prin idealurile pe care ni le-a lăsat pentru a le urma, şi pe cea care a înfiinţat această şcoală şi căreia îi arătam recunoştinţă, Doamna Dr. Mioara Mincu”, a spus în deschidere d-na Daniela Stoian, director al Şcolii Postliceale Sanitare „Carol Davila” din Bucureşti.
„Să fiţi întotdeauna mândri de şcoala pe care o urmaţi, pentru că aici ne punem toată priceperea şi mult suflet în pregătirea voastră!” a fost mesajul transmis tuturor elevilor de prof. univ. dr. Alexandru Ioan Mincu, Directorul General al şcolii.
Anca Duca – Vicepreşedinte al Fundaţiei Umaniste Dr. Mioara Mincu
„Multumesc mult pentru încă o oportunitate de a fi împreună cu voi. Vroiam să vă zic că Şcoala „Carol Davila” este o şcoală a oportunităţilor şi nu a oportuniştilor. Aici sunt oportunităţi interesante pentru fiecare dintre voi. Veţi avea ocazia să fiţi implicaţi în acţiuni caritabile, să deschideţi fereastra către alte ţări ale lumii şi studenţi din alte ţări ale lumii să vă viziteze pe voi, în cadrul proiectelor internaţionale pe care şcoala le derulează. Veţi avea ocazia să fiţi activi în foarte multe proiecte. Din câte am văzut în anii anteriori, elevii activi sunt cei mai buni şi la şcoală. Vă sfătuiesc să trageţi orice folos puteţi în aceşti trei ani de şcoală pe care îi aveţi de parcurs, pentru că aveţi din ce, şi întreaga echipă este alături cu sufletul de voi, să vă ajute să vă deschideţi şi să înfloriţi aşa cum vă vom vedea la finalul celor 3 ani. Mult succes!”
Bogdan Varariu, Director General Farmaciile Santefarm
„Sunt aici pentru a deschide un parteneriat. Începând de astăzi ne dorim ca prin acest parteneriat între Farmaciile Santefram şi şcoala postliceală pe care o urmaţi, dumneavoastră, viitorii asistenţi de farmacie, să veniţi să vă perfecţionaţi abilităţile în cadrul lanţului nostru. Mai mult decât atât, noi ne propunem în cel mai scurt timp să prioritizăm şi să angajăm persoanele dintre dumneavoastră care manifestă abilităţi spre această profesie pe care aţi decis să o îmbrăţişaţi. Vom angaja asistenţi medicali de farmacie, beauty adviseri şi consultanţi pe domeniul dermato-cosmetice. Noi suntem deschişi şi sperăm să fiţi şi dumneavoastră şi să vă doriţi un angajament de lunga durată. Sperăm într-o colaborare ce să aducă pentru voi locuri de muncă şi, pentru noi, angajaţii pe care ni-i dorim: care urmează valori, persoane aplecate asupra consilierii clientului şi către aducerea de rezultate pentru firmă.”
Aurelia Sova, Director Adjunct al Şcolii Postliceale Sanitare „Carol Davila”
„Vreau sa-i felicit pe elevii anului I pentru alegerea făcută şi pentru rezultatele obţinute la concursul de admitere. Mult succes în noul an şi vă asigurăm că vă suntem alături zi de zi.”
Cei mai buni elevi ai şcolii au şansa de a deveni după absolvire profesori ai şcolii, în cadrul proiectului „Tinere talente”, a anunţat doamna director Daniela Stoian.
Între cele 4 absolvente participante la acest proiect în anul şcolar 2013-2014, prof. Raluca Brad le-a adresat elevilor participanţi câteva cuvinte:
„Îi salut pe viitorii mei elevi şi poate dintre ei şi viitori colegi. Vă felicit că sunteţi aici într-un număr atât de mare şi pentru alegerea voastră de a fi elevi ai Şcolii Postliceale Sanitare „Carol Davila”. Noi, cadrele didactice vă vom sprijini cu tot ceea ce este necesar pentru a vă împlini visul, acela de a deveni asistenţi medicali. Este o profesie extraordinar de frumoasă şi de ofertantă, de aceea vă îndemn să participaţi la cursuri şi la orele de pregătire practică precum şi la celelalte proiecte ale şcolii şi vă asigur că nu vor fi puţine. În funcţie de activitatea pe care o veţi desfăşura în cei 3 ani de şcoală veţi putea accesa la final un job bun, pe măsura aşteptărilor voastre.”
Maria Pârlog, Responsabil Instruire Practică:
„Mă mândresc foarte mult că sunt profesor al Şcolii „Carol Davila” pentru că este şcoala care oferă cel mai complex program de pregătire practică din Bucureşti. Daca dumneavoastră doriţi, şcoala vă oferă toate oportunităţile de a efectua instruirea clinică de care aveţi nevoie. Veţi fi atât de bine pregătiţi încât veţi fi capabili să intraţi după absolvire în cele mai bune locaţii din sistemul sanitar, atât aici cât şi în străinătate. Vă doresc un an fructuos, să fiţi disciplinaţi, să intraţi sub regulile acestui „clan” l nostru, al asistenţilor medicali, care înseamnă în primul rând disciplină, uniformă, punctualitate, decenţă şi nu în ultimul rând respect şi sensibilitate faţă de pacient. Vă doresc mult succes şi să fiţi cei mai buni!”
Acest articol a fost publicat si pe: