Vineri, 17 octombrie 2025, a avut loc sesiunea de încheiere a schimbului de experiență European Nursing Module (ENM). Evenimentul a reunit elevi, cadre didactice și invitați interesați de schimbul internațional de bune practici în domeniul asistenței medicale.
Studenți din Suedia, Elveția și Olanda au împărtășit impresii despre sistemele de sănătate din țările de origine și despre experiențele trăite în România, în cele două săptămâni de stagii clinice. Prezentările lor, interactive și bine documentate, au oferit perspective valoroase asupra modului în care formarea profesională în nursing este abordată la nivel european.
Temele abordate au inclus:
- Elveția – diversitatea culturală a țării și modul în care aceasta influențează practicile medicale; participanții au evidențiat existența unor diferențe regionale semnificative, dar și faptul că sistemul elvețian se bazează pe asigurarea medicală obligatorie, oferind pacienților libertatea de alegere a furnizorilor de servicii.
- Suedia – prezentarea sistemului suedez de sănătate, centrat pe demnitatea, intimitatea și autonomia pacientului, unde reflecția etică și comunicarea sunt considerate elemente esențiale ale calității actului medical.
- Olanda – o abordare structurată și bazată pe dovezi, care pune accent pe siguranță, egalitate și colaborare interdisciplinară în îngrijirea pacienților.
Ca o concluzie comună – „Ce putem învăța unii de la alții?” – studenții au subliniat că fiecare sistem are propriile puncte forte și provocări, iar adevărata valoare a schimbului constă în învățarea reciprocă și aprecierea diversității.
Reflecții personale ale studenților străini care au participat la schimbul de experiență European Nursing Module (ENM) din București includ următoarele aspecte:
- o șansă unică de a vedea sistemul medical din interior, nu ca vizitator;
- respect profund pentru asistenții medicali români care lucrează într-un context medical cu diferite provocări;
- drumuri diferite – același scop: îngrijirea ființei umane.
Atmosfera a fost una caldă și deschisă, iar schimbul de idei a fost apreciat de toți participanții. Discuțiile au vizat diferențele culturale în îngrijirea pacientului, importanța comunicării și adaptabilității în mediul medical, precum și impactul acestor experiențe asupra dezvoltării personale.
Mulțumim tuturor celor implicați pentru interes și colaborare și îi felicităm pe studenții participanți pentru deschiderea, curiozitatea și profesionalismul de care au dat dovadă.
Ne bucurăm că acest program continuă să creeze punți între oameni, idei și sisteme de educație, contribuind la formarea unor profesioniști mai bine pregătiți pentru o carieră internațională în domeniul sănătății.
prof. dr. Andreea Csolti
Coordonator Proiecte Educaționale Europene
Coordonator European Nursing Module





























































