Experiența studentelor ENM la Spitalul Clinic Colentina
În perioada 12 – 13 martie 2025, opt studente de la universități de prestigiu din Danemarca, Suedia, Elveția, Țările de Jos și Regatul Unit au participat la activități de învățământ clinic în cadrul Spitalului Clinic Colentina București, prin programul European Nursing Module (ENM).
Pe parcursul celor două zile, studentele au fost însoțite de prof. Mirela Iavorschi – asistent șef Secția Ortopedie și profesor de nursing în cadrul școlii noastre și Veronica Richardson, eleva clasei 2 E – AMG.
În prima zi studentele au făcut cunoștință cu conducerea si au vizitat pavilioanele spitalului. S-au familiarizat cu activitățile specifice îngrijirii medicale si cu circuitele funcționale ale acestui spital. Au interacționat cu asistenții medicali si medicii din secțiile Chirurgie generală si Recuperare medicală. Au asistat la efectuarea tratamentului si pansamentelor pacienților internați.
În cea de-a doua zi, au vizitat Secția Oncologie și au văzut modul de administrare al medicației citostatice.
De asemenea, tot în ziua a doua a vizitei au avut șansa de a participa la un curs susținut de coordonatorul Băncii de Țesut Colentina, ocazie cu care au înțeles mai bine importanța și necesitatea transplantului de organe (în cazul acestui curs transplantul os – tendon).
Studentele au socializat cu personalul medical, au legat relații de prietenie, au făcut fotografii și au promis să colaboreze în continuare on-line pentru schimburi de impresii și idei.
Această întâlnire a fost o plăcere și o oportunitate pentru ambele părți.
Mulțumim conducerii și personalului medical din Spitalul Colentina și doamnei prof. Mirela Iavorschi – asistent șef Secția Ortopedie și profesor de nursing!