Alessia Stănescu, clasa II C – AMG, eleva școlii noastre, participă în perioada 03 – 14 martie 2025 la schimbul de experiență European Nursing Module (ENM) desfășurat la University of Applied Science Leiden,Olanda.
Iată a doua parte a impresiilor transmise după prima săptămână:
Vineri – 7 martie
Astăzi am avut o zi deosebită la școală, plină de experiențe interesante și învățăminte valoroase! Am început ziua discutând despre vizitele noastre recente în spitale și clinici, locuri unde am învățat foarte multe săptămâna aceasta. Apoi, am avut ocazia să participăm la o simulare medicală alături de robotul Susie, care este cu adevărat uimitor! Susie poate respira, clipi, are puls, poate vorbi și chiar face multe alte lucruri fascinante. Totul este controlat printr-un panou, unde putem modifica valorile vitale, ceea ce face experiența și mai realistă.
Am avut o simulare în care eu eram pacienta – venisem pentru o operație la umăr, dar aveam și o tuse productivă, plus febră. Controlam robotul Susie printr-un microfon și o mișcam, iar simularea devenea tot mai autentică. Două fete au fost asistente, iar o altă fată a jucat rolul celei mai bune prietene a pacientei. Monique a fost doctorul, iar eu am continuat să tușesc din când în când pentru a face totul cât mai credibil. A fost o experiență extrem de reală și interesantă! De asemenea, am aflat că există și un copil robot, care poate vorbi și face aproape tot ce face Susie!
După simulare, am pornit cu bicicleta spre muzeul Corpus, unde am avut ocazia să explorăm corpul uman într-un mod captivant și inovativ. Am început călătoria cu genunchii și am ajuns treptat până la creier, ascultând explicațiile în căști. Am trecut prin diverse părți ale corpului, de la intestinul subțire și gros, stomac, unde am învățat despre enzime, până la plămâni, urechi, ochi și, în final, creier. Experiența a fost de-a dreptul fascinantă și m-a ajutat să înțeleg mai bine cum funcționează corpul uman.
La finalul zilei, ne-am întors la școală tot pe bicicletă, obosiți, dar extrem de entuziasmați de tot ce am învățat. A fost o zi plină de activități interesante și educative, care m-au captivat total!
Sâmbătă – 8 martie
Astăzi am fost în Amsterdam! 🚆 Am început ziua la stația de tren, apoi ne-am bucurat de un delicios pancake olandez. 🍽️ După aceea, am vizitat faimosul Flower Market, unde am admirat o mulțime de flori superbe. 🌷🌻Ne-am plimbat toată ziua prin oraș, explorând străduțele și atmosfera vibrantă. De la ora 12 până după 18, am descoperit colțuri frumoase ale Amsterdamului, bucurându-ne de peisaje, oameni și de vibe-ul unic al orașului. A fost o zi obositoare, dar extrem de interesantă!
Duminică – 9 martie
Astăzi am avut o zi minunată! Am fost la un meci de hockey pe iarbă, unde a jucat Diana (doamna la care sunt cazată) și a fost foarte interesant să o susținem din tribune! 🏑
După meci, am intrat în rol de bucătar și am pregătit o cină delicioasă cu preparate tradiționale italiene. 🍽️ Am gătit un risotto cremos, bruschette aromate și, ca desert, o negresă pufoasă și delicioasă! ❤️ Seara s-a încheiat cu voie bună și mâncare bună – combinația perfectă!
prof. Raluca Brad