Luni, 09 mai 2022, ora 12.30, sala A1, va avea loc prima întâlnire din cadrul schimbului de experiență EUROPEAN NURSING MODULE (ENM), care se va desfășura în perioada 09 – 20 mai.

Școala noastră va fi gadză pentru Boutaina el Masoudi, studentă la Artesis Plantijn University College of Antwerp (AP Hogeschool Antwerpen) – Belgia.

Vor avea loc discuții pe teme legate de sistemele de sănătate și învățământul sanitar, dar și despre cultura și tradițiile din cele două țări.

Timp de două săptămâni, studenta din Belgia va beneficia de instruire clinică alături de elevii noștri. De asemenea, va cunoaște tradițiile și cultura noastră printr-un program diversificat, ce va include și vizite la obiective turistice.

Tot în această perioadă, cinci elevi ai școlii noastre vor participa la stagii clinice în spitale din Europa și vor interacționa cu studenți și cadre didactice de la prestigioase universități:

– Gina Ganea (II J – AMG), Irina Dermengi (II H – AMG), Gabriel Samoilă (III L – AMG) – Berner Bildungszentrum Pflege AG – Berna, Elveția;

– Denisa Nedelcu, Robert Albu – II A – AMG – Artesis Plantijn University College of Antwerp (AP Hogeschool Antwerpen) – Belgia.

În cadrul schimbului de experiență internațional ENM, elevii participă la programe de pregătire teoretică, practică și culturală, care au rolul de a-i forma în vederea integrării pe piața muncii internaționale.

Elevii noștri vor realiza un jurnal de practică în conformitate cu obiectivele de nursing specifice anului de studiu; de asemenea, vor oferi detalii despre experiența lor personală și profesională.

Ei ne-au declarat că așteaptă cu nerăbdare experiența ENM și sunt convinși că aceasta va constitui un punct de referință în viitoarea carieră de asistent medical. Doresc să descopere asemănările și deosebirile dintre sistemele de sănătate din România și țările în care vor participa la schimbul ENM și, de asemenea, să experimenteze modul de lucru al asistenților medicali din străinătate.

Pe site-ul și pagina de Facebook a școlii veți găsi detalii despre activitățile din cele două săptămâni.

 

prof. Raluca Brad

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 259

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes