Silvia Răcăreanu (Cazacu) – clasa 2 i AMG, eleva școlii noastre, participă la schimbul de experienţă European Nursing Module desfășurat la Berner Bildungszentrum Pflege – Berna. Programul include stagii practice la clinici din Berna, seminarii, dar și vizite la diverse obiective turistice. Silvia ne-a trimis primele impresii:

„Gânduri bune tuturor din Berna și Biel, Elveția!

Pe 8 octombrie 2022, la ora 3.20, dimineața devreme, a sunat deșteptătorul programat la telefon. Trezirea a fost vioaie și totul s-a petrecut rapid pentru că la ora 04.15 m-am înâlnit cu Oana și Claudiu la Aeroportul Internațional „Henri Coandă”. Am plecat spre Elveția și am aterizat practic în două țări simultan, pe Euro-aeroportul Basel-Mulhouse, un aeroport construit în două țări: Elveția și Franța. Am luat autobuzul până la Gara din Basel, apoi am mers cu trenul până la Berna, unde m-a așteptat Linda, studentă în anul 2 AMG la Universitatea Berner Bildungszentrum Pflege. Linda m-a însoțit până la cazare în orașul Biel.

În Elveția este totul foarte simplu de utilizat atunci când avem nevoie de mijloacele de transport în comun, deoarece se folosește aplicația SBB Mobile. Cei de la Universitate mi-au oferit un abonament pentru a călători gratuit cu trenul și cu autobuzul între Berna și Biel.

Prima zi, 10 octombrie 2022, ora 9.00 – toți elevii / studenții (sunt colegi din Germania, Olanda, Macedonia de Nord), veniți prin programul ENM – octombrie 2022 în Elveția, ne-am cunoscut în holul Universității din Berna. Aici ne vom întâlni pentru cursurile din zilele de luni și vineri din aceste două săptămâni.

Întreaga zi de luni a avut o agendă încărcată cu activități exclusiv în limba engleză, de la ora 9.00 până la ora 16.30: ne-am prezentat fiecare, am spus care sunt așteptările noastre de la aceste 2 săptămâni, am analizat dimensiunile culturale ale nursing-ului, am avut întâlnire cu studenții din facultate care ne-au însoțit și ne-au prezentat sălile de clasă, laboratoarele, biblioteca, zona unde se servește masa.

Am continuat cursurile unde am analizat un incident critic ce ne-a fost prezentat într-un clip, am participat timp de jumătate de oră la cursul de nursing – atât la partea teoretică, dar și în sala de practică, unde am învățat 3 tehnici prin care un pacient este ajutat să fie conștient de corpul său și să fie în contact cu acesta dacă a stat prea mult timp în pat. Am încheiat ziua la 16.30 cu un aperitiv oferit de către studenții universității.

A doua zi – practică la spitalul din Biel. Am fost repartizată pe secția ATI – Chirugie. De la intrare am primit o cartelă cu care am reușit să circul prin spital începând de la subsol, unde am mers și am primit uniforma, până la ieșirea din spital după o zi de practică.

Secția ATI – Chirurgie este dotată cu aparatură modern și totul este bine organizat. Medicii și asistentele medicale scriu în foile de observație din calculator, totul fiind introdus într-un sistem informatic, astfel încât să poată fi accesată baza de date ușor de către toți din secție.

Am văzut cum se face echipa între medici și asistenți: medicii se bazează foarte mult pe opinia asistentilor medicali, iau decizii împreună în legătură cu ce este mai potrivit de ajustat la pacient.

Salutări din Biel!”

Silvia Răcăreanu (Cazacu), 2 i AMG

 

 

 

prof. Raluca Brad 

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 342

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes