Daniela Ștefania Ilie (clasa II J – AMG), eleva școlii noastre, participantă la Schimbul European Nursing Module desfășurat la Zurich University of Applied Sciences, Wintherthur, Elveția, ne-a transmis jurnalul celei de a doua săptămâni și impresiile sale finale despre această experiență:

 

„Am ales Elveția pentru că am dorit să cunosc un alt sistem de sănătate despre care se spune că funcționează foarte bine. Am dorit să văd cum lucrează asistenții din Elveția cu scopul de a mă perfecționa și a aplica tot ce învăț pentru viitoarea mea carieră de asistent medical.

Sunt bucuroasă pentru că am adunat cunoștințe și informații noi.

Totul mi s-a părut la superlativ! Acum știu cu adevărat ce îmi doresc: să devin un asistent medical la standarde europene. Toate aceste experiențe m-am afectat și m-au modelat.

După prima săptămână petrecută în facultate, cu jocuri interculturale, cină internațională și câștigarea concursului (cea mai bună mâncare și cea mai bună prezentare), prezentarea sistemelor de sănătate a fiecărei țări participante la ENM și vizitarea unui Centru de Demență, a venit și vremea pentru practica propriu zisă într-un spital elvețian.

Am fost norocoasă și am fost repartizată la un spital în același oraș în care am locuit, pe Secția Medicină Generală.

Este al zecelea spital ca mărime din Elveția. Este dotat cu echipamente de ultimă generație, renovat, curat, totul este nou. Saloanele sunt foarte spațioase, cu maxim 4 pacienți într-un salon, cu ferestre foarte mari, cât tot peretele exterior.

Secția de Medicină Generală are 3 camere-depozit, pline cu medicamente și materiale specifice secției.

 

Programul meu a fost de la ora 07:00 (când trebuia să fiu pe secție îmbrăcată în uniformă) până la ora 16:00.

În aceste 3 zile de practică am observat următoarele:

-Regulile de igienă sunt respectate foarte strict (toate hainele, obiectele personale, telefonul, geanta sunt lăsate în vestiar. Am primit chiar și eu un vestiar în care mi-am putut lăsa obiectele pe parcursul celor 3 zile).

-Uniformele angajaților și ale studenților aparțin spitalului; în fiecare zi, la intrarea în tură, fiecare persoană îmbracă o uniformă nouă, iar la plecare o lasă în coșul special pentru uniforme. Uniformele merg la centrul din Zurich unde sunt spălate și dezinfectate conform normelor.

-Studenții și nursele practicante sunt respectați de către întregul personalul medical angajat. Ne acordau importanță, atenție și tot timpul eram rugați să punem întrebări, pentru orice detaliu sau nelămurire aveam.

-Toți medicii și asistenții salută și strâng mâna pacienților când intră în salon, se prezintă, uneori îi țin mai mult timp de mână, îi mângâie. În fiecare dimineață, medicul specialist, rezidentul și asistentul medical stau de vorbă cu pacienții, îi întreabă cum se simt, li se adresează întotdeauna folosind numele de familie și îi încurajează. În timpul vizitei, medicii petrec în jur de 30 de minute cu fiecare pacient.

-În fiecare dimineață, sunt măsurate funcțiile vitale ale pacientului și se face bilanțul hidric; totul trebuie să fie măsurat și pregătit pentru momentul în care vine medicul la vizită.

-Asistenții completează planul de îngrijire al pacientului direct în calculator, într-un sistem al spitalului în care au acces (cu parolă) asistenții medicali, medicii, asistentele practicante. Se folosesc diagnosticele NANDA.

Din câte am observat, notează doar INTERVENȚIILE, nu și diagnosticul și obiectivele de îngrijire. Medicul prescrie medicamente, analize, efectuează intervenții.

-Fișa de temperatură este completată tot în calculator pentru fiecare pacient în parte.

-Oficiul asistenților este foarte spațios; aici își petrec și pauzele de cafea.

-Au un sistem automat de trimitere a probelor biologice (sânge, exudate, urină, materii fecale); mostrele se pun într-un recipient cilintric din plastic, apoi se trimite printr-un tub vidat direct către laborator. La fel se primesc unele rezultate sau prin intermediul sistemului informatic de sănătate.

-Elvețienii acceptă bacșiș în spital. Banii nu sunt dați unei persoane anume, ci întregii secții, într-o cutie. Din acești bani se cumpără cafea, ciocolată, mâncare pentru bucătăria comună sau întregul staff iese în oraș la o cină.

-Elvețienii își respectă pauzele de masă, aș putea spune cu strictețe: una este la 8:30, când se servesc micul dejun (pâine, unt, ciocolată, gem, cașcaval, ciocolată cu lapte, cafea, ceai) și alta între 12:30 -13:30, pentru prânz. Am fost invitată la fiecare pauză de cafea și am fost tratată extrem de bine de întregul staff al acestei secții. Prânzul se servește la cantina spitalului, fie îți cumperi, fie îți aduci mâncarea de acasă și o poți încălzi la cuptorul cu microunde. Deoarece participam în programul ENM, spitalul mi-a oferit prânzul gratuit în aceste 3 zile.

-Niciun angajat al spitalului nu a folosit telefonul personal în timpul serviciului. Toți au un telefon de serviciu, cu aplicații speciale, adaptate secției.

-Asistenții și medicii se poartă foarte frumos unii cu ceilalți.

-Asistentul medical schimbă lenjeria patului și a pacientului, spăla pacientul, îl duce la toaletă sau îl ajută să se ridice din pat. Ajută pacientul care nu poate servi masa singur.

-Nu se face rabat de la calitatea serviciului, nu există limită la recipiente, materiale folosite, pansamente etc.

-Există o cameră pentru haine murdare și una pentru gunoiul menajer.

-În acest spital am văzut multe materiale noi, pe care nu le-am văzut în spitalele din România.

Am avut o experiență minunată în spital. Nu m-am simțit că nu aș aparține locului, toate persoanele cu care am interacționat m-au făcut să mă simt binevenită.

În ultima zi de practică am avut o întâlnire cu ceilalți colegi repartizați în spital, iar surpriza a venit când sala s-a umplut cu anagati ai spitalului, veniți să audă părerea noastră despre ei, despre sistemul lor medical și metodele de lucru.

La finalul întâlnirii ne-au întrebat dacă am putea învăța limba lor și dacă ne-ar plăcea să lucrăm în spital alături de ei.

 

14.03.2019

În această dimineață mi-am reluat programul de la facultate – 08:30 – 17:00.

Am interacționat cu studenți și profesori elvețienti, am participat la cursul „Evaluarea Abdomenului”.

Împreună cu 5 colegi ENM am fost repartizați într-o clasă cu 10 studenți elvețieni, la care predau 2 profesori: un medic și o asistentă medicală.

Am observat cum au efectuat anamneza, inspecția, auscultația, percuția abdomenului.

Studenții purtau același tip de tricou, albastru, cu numele școlii, aveau părul strâns, unghiile tăiate și fără lac/ojă.

Sala de curs era dotată cu dezinfectant, chiuvetă, 5 paturi, diverse materiale.

După ce profesorul a predat cursul, studenții au format echipe de câte 2 și au preluat pe rând rolul de pacient, respectiv asistent medical. Profesorii supravegheau studenții și îi completau când era necesar.

În Elveția, studenții lucrează (fac practică) încă din primele zile cu pacienții și nu este interzis accesul în anumite zone din spital sau de la anumite proceduri.

 

15.03.2019 – ultima zi în Elveția

Am vizitat REGA SWISS AIR RESCUE, centrul de ambulanță aerian elvețian, situat lângă aeroportul din Zurich.

Este un serviciu privat, finanțat prin donații sau taxe de transport achitate de către pacienți. Nu primesc nimic de la bugetul statului.

Persoanele care donează anual au garanția că pot fi transportate cu elicopterul (intern) sau cu avionul (extern) în cazul în care au nevoie.

De asemenea, sunt contactați de către pacienți străini pentru transport între 2 țări diferite; de exemplu, trebuie să mute un pacient dintr-un spital din Thailanda într-un spital din Turcia. Costul unui astfel de transport costă în jur de 150.000 franci.

Am putut vizita un elicopter și un avion dotate cu aparatura necesară unui transfer de pacienți.

După amiază, ne-am întors la facultate unde am schimbat impresii, opinii.

La final am fost încoronați drept „King and Queen European Nursing Module” și am primit diplomele.

În toată această perioadă petrecută în Elveția, doamna profesor coordonator a încercat să se adapteze obiectivelor fiecăruia dintre noi, iar mesajul principal a fost: „We are all different, but different doesn’t mean it’s worse or it’s better”.

Experiența mea din Elveția a fost peste așteptările mele. Am fost impresionată de tot ce am văzut.

Pe lângă toate cuvintele de laudă pot adăuga: Elveția este o țară curată, cu oameni corecți, amabili, cu un sistem medical de sănătate peste așteptările mele, transport public extrem de rapid, ciocolată, aer curat, peisaje de vis – Alpii Elvețieni sunt minunați!

 

Aș dori să le mulțumesc tuturor celor care m-au sprijinit în efectuarea stagiului în Elveția, doamnelor profesor Mirela Avram și Alina Ioniță și bineînțeles Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila” pentru această oportunitate.

Dacă aș avea încă o dată ocazia să merg la un schimb ENM, cu siguranță nu aș rata această șansă. Vă mulțumesc!”

Daniela ILIE ( clasa II J – AMG )

 

prof. Raluca BRAD

 

 

 

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 135

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes