Eleva școlii noastre, Iuliana Elena Simion (anul II – AMG), participă în perioada 6 – 17 octombrie 2025 la schimbul de experiență European Nursing Module (ENM) desfășurat la University of Northampton, Northampton – UK.
Iuliana ne-a transmis prima parte a jurnalului ei:
„Experiență profesională în cadrul Universității Northampton și Northampton General Hospital, NHS Trust
Ziua 1 – Universitatea Northampton
Prima zi a debutat la Universitatea Northampton, unde am fost întâmpinată de Iain Schrantz, lectorul principal în domeniul asistenței medicale pentru sănătate mintală. Deși ceilalți trei colegi care urmau să participe au anulat, am beneficiat de un tur al universității, incluzând sălile de studiu și de practică. Iain mi-a explicat structura programului de studii și modul în care sunt organizate cursurile teoretice și sesiunile practice pentru studenți.
Ziua 2 – Universitatea Northampton
În a doua zi, am asistat la o lecție teoretică susținută pentru studenții din anul întâi, care a abordat tema relațiilor terapeutice și cei patru piloni ai Consiliului de Nursing și Moașe: prioritizarea pacienților, practica eficientă, păstrarea siguranței și promovarea profesionalismului și încrederii.
În a doua parte a lecției, discuția s-a axat pe conceptul de traumă. Profesorul a avut o abordare sensibilă, oferind posibilitatea studenților de a părăsi sala dacă subiectul devenea prea emoționant. Studenții au lucrat în perechi, analizând trei scenarii clinice care implicau: implicarea emoțională excesivă, încălcarea limitelor profesionale și dileme etice legate de comportamentul pe rețelele sociale. Activitatea a evidențiat importanța menținerii unor granițe clare în relația asistent – pacient, mai ales în domeniul sănătății mintale.
Ziua 3 – Northampton General Hospital, NHS Trust – Integrated Surgery & Urologie
În prima parte a dimineții, am avut ocazia să însoțesc un medic chirurg specializat în reconstrucție mamară. Am observant cum se desfășoară consultațiile pacienților diagnosticați cu limfedem, ginecomastie și boala Paget. Un caz aparte a fost cel al unei paciente suspecte de sindrom Li-Fraumeni, o afecțiune genetică rară. De asemenea, am fost martoră la evaluarea unei paciente vârstnice, care, din cauza stării sale generale, nu era eligibilă pentru intervenție chirurgicală și urma tratament cu Letrozol. Medicul mi-a explicat că toate deciziile medicale respectă ghiduri internaționale și sunt bazate pe dovezi științifice.
După ora 11:00, am fost repartizată pe secția de urologie, unde am asistat la proceduri precum schimbarea unui cateter suprapubian și a două catetere Foley. Am fost prezentă și în momentul în care un pacient cu dizabilități a depus o plângere, din cauza unei pungi urinare defecte, care nu fusese schimbată conform recomandărilor. Acest incident a subliniat importanța respectării protocoalelor medicale și a comunicării eficiente cu pacienții.
Ziua 4 – Northampton General Hospital, NHS Trust – Infection Control
În a patra zi, am observat activitatea echipei de control al infecțiilor. Prin intermediul unui sistem informatic performant, se monitorizau rezultatele testelor PCR pentru: infecție cu virusul sincițial respirator (RSV), gripă A și B, COVID-19 și infecție cu Clostridium difficile.
Am vizitat și secția de Terapie Intensivă (Critical Care), unde am remarcat aplicarea riguroasă a protocoalelor de igienă. Această experiență mi-a oferit o perspectivă clară asupra modului în care tehnologia și protocoalele standardizate contribuie la prevenirea răspândirii infecțiilor nosocomiale.
Ziua 5 – Northampton General Hospital, NHS Trust – Assessment Unit
Ultima zi a săptămânii am petrecut-o în unitatea de evaluare (Assessment Unit), alături de o asistentă medicală. Am observat procesul de administrare a medicamentelor, atât pe cale orală, cât și intravenos. De asemenea, mi s-a explicat utilizarea tabelului observațional NEWS (National Early Warning Score), un instrument esențial pentru monitorizarea semnelor vitale și identificarea precoce a deteriorării stării pacientului.”
prof. Raluca Brad































