O nouă prezentare Sentia la noi la şcoală
Ne pregătim pentru sezonul cald. Ce produse cosmetice alegem pentru a ne feri pielea de acţiunea razelor solare? Doamna Maria Vlăsceanu, Brand Manager în cadrul Companiei Sentia a prezentat joi, 9 mai a.c., elevilor noştri de la AMF mai multe game de produse SVR, pentru protecţie solară şi cu acţiune antirid.
SVR este una dintre cele mai vechi firme de produse dermato-cosmetice din Franţa, cu sediul situat în apropiere de Paris. Brandul este prezent pe piaţa românească din anul 2009, iar produsele sunt recomandate de medicii de specialitate şi se distribuie prin farmacii.
Între gamele de produse antirid prezentate, mentionam: Densitium – pentru o piele cu ridurile deja instalate, cu o acţiune în profunzime, Specilift – o gamă pentru riduri abia vizibile, cu retinol trivegetal, şi gama Chronolys, pentru tenuri tinere, cu creme hidratante şi energizante.
De asemenea, au fost prezentate şi produse dermato-cosmetice recomandate persoanelor care lucrează în mediul toxic, sau fumătoare, a caror piele e mai sensibilă, precum şi produse de curăţare a pielii pe bază de extract de gălbenele, antiperspirante sau produse recomandate în tratamentul flush-ului, cuperozei şi rozaceei.
Gama de creme SVR pentru protecţie solară a suscitat interesul elevilor participanţi, care au adresat o serie de întrebări cu privire la produse. „Astăzi, protecţia solară nu mai vizează razele InfraRoşii, care au lungimi de unda mare dar sunt slab energizante, ci ţinta protecţiei solare sunt în principal razele UVB, cu lungimi de undă medii şi UVA, cu lungimi de undă mare. Noul concept al produselor SVR Solare este de protejare a ADN-ului celular, printr-un sistem filtrant UVB/UVA, la suprafaţă, şi protejarea inimii celulei, cu ajutorul biflavonoidei de origine naturală”, a spus doamna Maria Vlăsceanu.
Având în vedere că produsele SVR se vând în farmacii, acestea sunt recomandate fie de medic fie de farmacist sau asistentul de farmacie, care vor trebui sa fie foarte bine informaţi asupra caracteristicilor produselor pe care le distribuie.