Elevii Liceului „Dimitrie Paciurea” au fost gazdele unei activități desfășurate de școala noastră în cadrul Proiectului educativ „Învățați să ajutați!”.
„În cadrul unui demers educativ dedicat informării și prevenirii consumului de droguri, a fost susținută o prezentare despre efectele nocive pe care aceste substanțe le au asupra sănătății umane. Activitatea a urmărit să ofere elevilor o înțelegere clară și accesibilă asupra modului în care drogurile afectează organismul, punând accent pe consecințele fizice, psihologice și sociale.
Prezentarea a fost adaptată în mod special pentru elevii de la Liceul de Arte „Dimitrie Paciurea”, având în vedere profilul lor creativ și sensibilitatea artistică. S-a pus accent pe modul în care consumul de droguri poate afecta nu doar sănătatea fizică și psihică, ci și capacitatea de creație, expresivitatea și performanța artistică — elemente esențiale pentru formarea unui artist.” – ne-a relatat doamna prof. Daniela Vlădescu.
Mulțumim conducerii și cadrelor didactice ale Liceului „Dimitrie Paciurea” pentru frumoasa colaborare și pentru sprijinul acordat în promovarea profesiei de asistent medical și a educației pentru sănătate!
***
ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ „CAROL DAVILA” a început Campania de Preînscriere și Înscriere în anul școlar 2026 – 2027.
Ești în clasa a XII-a sau a XIII-a și deja te gândești la examenul de Bacalaureat?
Ai un job și crezi că este momentul să îți schimbi cariera?
Dorința ta este să fii alături de cei aflați în suferință? Iubești să faci bine celor din jurul tău? Este nevoie de tine! Primii 100 de candidați preînscriși / înscriși până la data de 19 DECEMBRIE 2025 vor beneficia de REDUCERE de 500 RON la taxa de preînscriere / înscriere.
Detalii: www.scoalacdavila.ro/admitere-2026-2027/
prof. Raluca Brad



























