Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” continuă să promoveze Educația pentru Sănătate în licee, școli generale, colegii, grupuri școlare din municipiul București și județele limitrofe. Proiectul „Învățați să ajutați”, inițiat în urmă cu foarte mulți ani de școala noastră, constituie fundamentul activității de promovare a ofertei educaționale, dezvoltând personal și profesional elevii și cadrele didactice participante și îmbunătățind imaginea profesiei de asistent medical.
O echipă a școlii noastre, formată din prof. Cristina Costache și prof. Anca Mihai și elevi voluntari ai claselor 2 B, 2 C și 3 B – AMG, a susținut o activitate de prezentare a tehnicilor de prim ajutor la Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”.
Domnul prof. Iacob Voichițoniu (Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”, București) ne-a transmis câteva cuvinte despre acest eveniment:
„În cadrul acordului de parteneriat încheiat între Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” și Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” din București au avut loc activități cu un mare impact asupra elevilor. La activitate au participat 3 clase (87 elevi) din Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”, doamna prof. Iuliana Mitrache și domnul prof. Iacob Voichițoniu.
Activitatea s-a bucurat de un real succes în rândul elevilor participanți pentru că au foste prezentate tehnici de prim ajutor, iar sprijinul doamnelor prof. Anca Mihai și prof. Cristina Costache acordat instituției noastre este o necesitate și o bucurie.
Elevii și-au dezvoltat competențe noi în domeniul sănătății propriului corp, dar și în acordarea de prim ajutor persoanelor străine în diferite situații (stop cardio-respirator, înec, hemoragii, fracturi etc.).
Partea practică a activităților a ajutat elevii să își îmbunătățească abilitățile psihomotrice.
Feedback-ul elevilor este pozitiv. Cei prezenți au fost impresionați de tehnica de resuscitare, iar abilitățile psihopedagogice ale cadrelor didactice care au reprezentat Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” au fost apreciate și recunoscute de elevi.
Tudor (clasa a XI-a) spune: „În opinia mea, activitate organizată a fost utilă deoarece am învățat cum ar trebui sa acordăm primul ajutor într-o situație de urgență. Mi-aș dori să mai particip la astfel de activități pentru a învăța și alte tehnici pentru a acorda primul ajutor.”
***
ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ „CAROL DAVILA” a început Campania de Preînscriere și Înscriere în anul școlar 2024 – 2025.
Ești în clasa a XII-a sau a XIII-a și deja te gândești la examenul de Bacalaureat?
Ai un job și crezi că este momentul să îți schimbi cariera?
Dorința ta este să fii alături de cei aflați în suferință? Simți că vocația ta este să devii asistent medical în țară sau în străinătate? Iubești să faci bine celor din jurul tău? Este nevoie de tine! Primii 100 de candidați preînscriși / înscriși până la data de 15 DECEMBRIE 2023 vor beneficia de PREÎNSCRIERE / ÎNSCRIERE GRATUITĂ + 500 LEI reducere la taxa anuală de școlarizare (la plata în 4 sau 6 rate se aplică reducerea la ultima rată).
Vino alături de noi!
Detalii: www.scoalacdavila.ro/admitere-2024-2025/
prof. Raluca Brad