O echipă a Şcolii Postliceale Sanitare „Carol Davila” a susţinut activitatea de promovare la Liceul de Metrologie „Traian Vuia”. A fost prezentată oferta educaţională a școlii şi au avut loc discuţii libere cu elevii liceului. 

Echipa a fost formată din doamna prof. Aurelia Șova – director Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila”, doamna prof. Natalia Chitic (Responsabil Învățământ clinic) și elevi voluntari ai școlii noastre.

Liceenii au participat cu entuziasm la activitate și au fost foarte interesați de Tehnicile de prim-ajutor prezentate de elevii noștri.

Activitatea face parte din Proiectul regional „Învăţaţi să ajutaţi” realizat împreună cu liceele partenere în vederea dezvoltării deprinderilor de viaţă sănătoasă, de prevenire a îmbolnăvirilor şi de acordare a primului ajutor în caz de accidente.

Gazdele noastre, profesori şi elevi, au apreciat în mod deosebit prezenţa noastră activă cu aport în educația pentru sănătate.

***

ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ „CAROL DAVILA” a început Campania de Preînscriere și Înscriere în anul școlar 2024 – 2025.

Ești în clasa a XII-a sau a XIII-a și deja te gândești la examenul de Bacalaureat?

Ai un job și crezi că este momentul să îți schimbi cariera?

Dorința ta este să fii alături de cei aflați în suferință? Simți că vocația ta este să devii asistent medical în țară sau în străinătate? Iubești să faci bine celor din jurul tău? Este nevoie de tine! Primii 100 de candidați preînscriși / înscriși până la data de 15 DECEMBRIE 2023 vor beneficia de PREÎNSCRIERE / ÎNSCRIERE GRATUITĂ + 500 LEI reducere la taxa anuală de școlarizare (la plata în 4 sau 6 rate se aplică reducerea la ultima rată).

Vino alături de noi!

Detalii: www.scoalacdavila.ro/admitere-2024-2025/

 

prof. Raluca Brad

 

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 501

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes