Ediția a II-a Concursului „Profilaxie și terapie prin mișcare”, organizat de Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila”, s-a bucurat de participarea unui număr mare de elevi ai claselor de anul I, II și III, calificările Asistent Medical Generalist și Asistent Medical de Balneofiziokinetoterapie și Recuperare. Lucrările prezentate au avut ca teme: Metodele de relaxare în kinetoterapie, Platfusul, Depresia – terapie prin dans, Kinetoterapia în aer liber, Nutriția – un adjuvant al kinetoterapiei, Mușchiul „iubirii” – tinerețe prin sport și zambet, „Cea mai bună încălțăminte este lipsa încălțămintei” – mersul desculț, Stretching-ul – profilaxia multor patologii și alte teme la fel de captivante.
Scopul acestui concurs a fost atragerea atenţiei asupra profilaxiei și terapiei prin intermediul mișcării, conştientizarea şi responsabilizarea participanților, dar şi stimularea dezvoltării competențelor și dobândirii aptitudinilor specifice.
Obiectivele acestei activități au vizat: dezvoltarea capacităţii organizatorice a elevilor şi a muncii în echipă și încurajarea activităţilor fizice în scop profilactic și terapeutic.
Au participat 24 de echipe formate din 2 sau 3 elevi care s-au remarcat prin calitatea prezentărilor și a lucrărilor realizate sub îndrumarea profesorilor coordonatori. Criteriile de evaluare au fost:
– corectitudinea științifică a informațiilor prezentate;
– modul de exprimare al celui / celor care au susținut lucrarea;
– cursivitatea prezentării;
– structura lucrării / proiectului;
– bibliografia utilizată;
– distribuirea sarcinilor în cadrul echipei;
– lucrul în echipă;
– respectarea temei alese;
– originalitate;
– utilizarea exercițiilor demonstrative, a imaginilor relevante / reprezentative pentru tema aleasă, a diferitelor obiecte;
– încadrarea în timpul alocat prezentării fiecărei teme;
Membrii echipei de organizare a proiectului „Profilaxie și terapie prin mișcare” au fost: prof. Gina Tulache ( responsabil Comisia Concursuri ), prof. Cristina Costache, prof. Andreea Csolti, prof. Anca Mihai, prof. Maria Dumitrică.
Câștigătorii concursului sunt:
– Locul I: ANDREESCU CRISTINA , DUMITRU RALUCA ( anul I F – AMG ), prof. coordonator ALINA GRECU – tema: „Depresia – terapia prin dans”;
– Locul II: NEDELEA MARIUS, ȘERBAN ANDREI ROBERT ( anul I B – BFKT ), prof. coordonator MARIA DUMITRICĂ – tema: „Cea mai bună încălțăminte este lipsa încălțămintei – mersul desculț”;
– Locul III: ORDEANU CLAUDIU, BURUIANĂ LAURA, LAZĂR MIRELA ( anul I H – AMG ), prof. coordonator NICOLETA OPREA – tema: „Stretching-ul – profilaxia multor patologii. Badmintonul – un sport cu multe beneficii”
( prof. Raluca Brad )
{gallery}stories/2015/profilaxiesiterapie{/gallery}
Spune si altora despre asta, alege platforma!
Afișări articol: 342