Mădălina Topa, eleva Școlii Postliceale Sanitare ”Carol Davila”, ne vorbește despre motivul său de a deveni asistent medical, despre încrederea cu care a venit către școala noastră, încredere care i-a fost confirmată prin faptul că înainte de încheierea școlii Mădălina a semnat contractul de angajare în Germania.
Am ales să devin asistent medical deoarece iubesc oamenii. Iubesc omul în toată esența lui. Îmi place să fiu alături de cineva atunci când are nevoie, atunci când se bucură și atunci când îmi ia mâna în mâna lui, prinvindu-mă în ochi spunându-mi că sunt un om special.
Desigur că sunt și persoane incompatibile sufletește cu mine, dar nu pentru că sunt răi, ci pentru că boala îi acaparează și nu mai pot vedea totul așa cum văd eu ca și o persoană sănătoasă. Meseria de asistent medical nu este doar o meserie, este un remediu ce îți ține sufletul cald și plin de iubire.
Școala Postliceală Sanitară ”Carol Davila” mi-a inspirat încredere
Am optat pentru Școala sanitară postliceală ,,Carol Davila,, pentru că este singura școală care mi-a inspirat încredere. Au foarte multe contracte, activități și multe spitale partenere în care se face practică.
În cadrul școlii am participat la multe proiecte și activități. Am fost răsplătită cu diplome, cu încredere din partea profesorilor și colegilor, siguranță în propria persoană și, cel mai important este că am făcut un pas sesizabil în dezvoltarea mea personală și profesională.
Am participat la proiectul european Erasmus+ cu ajutorul școlii care mi-a oferit această oportunitate. Acest proiect s-a definitivat printr-un certificat Europass, recunoscut în toate țările europene, iar, pe plan personal, experiența participării în proiect s-a finalizat cu semnarea unui contrat de muncă ca și asistent medical în Germania.
Asistent medical – profesie pentru oamenii care se iubesc pe sine și astfel îi iubesc pe ceilalți
Îmi doresc ca viitori candidați să își cunoască foarte bine laturile personale. Această școală nu trebuie făcută doar pentru a avea o profesie, în lipsa de altceva. Aceasta profesie este pentru un om care se iubește pe sine, iar în acest fel îi poate iubi și înțelege și pe ceilalți. Nu este ușor să te trezești zi de zi și să lucrezi ceea ce nu îți place.
Ce poate fi mai frumos decât să ajuți un om care nu se poate ajuta pe el însuși?