David Backer de la Universitatea din Washington (S.U.A.), Demis Hassabis și John M. Jumper de la Google DeepMind din Marea Britanie împart anul acesta premiul Nobel pentru Chimie 2024. Aceștia „au descifrat codul structurilor uimitoare ale proteinelor”, anunță Academia Regală Suedeză de Științe.

Premiul, în valoare de 11 milioane de coroane suedeze, aproximativ 970.000 de euro, va fi împărțit între cei trei cercetători.

„Premiul Nobel pentru Chimie 2024 este dedicat proteinelor, instrumentele chimice ingenioase ale vieții. David Baker a reușit performanța aproape imposibilă de a construi tipuri complet noi de proteine.

Demis Hassabis și John Jumper au dezvoltat un model A.I. pentru a rezolva o problemă veche de 50 de ani: prezicerea structurilor complexe ale proteinelor. Aceste descoperiri au un potențial enorm”, potrivit anunțului Academiei Regale Suedeză de Științe.

Cei trei cercetători au dezvăluit secretele proteinelor prin calcul și inteligență artificială.

„Capacitatea de a crea proteine încărcate cu funcții noi este la fel de uimitoare. Aceasta poate conduce la noi nanomateriale, produse farmaceutice țintite, dezvoltarea mai rapidă a vaccinurilor, senzori minimali și o industrie chimică mai ecologică – pentru a numi doar câteva aplicații care sunt în beneficiul umanității”, scrie Academia Regală Suedeză de Științe.

***

Laureatul din acest an al Premiului Nobel pentru Chimie, David Baker, a creat prima proteină care era complet diferită de toate proteinele cunoscute existente.

„Proteina, numită Top7, a fost o surpriză neașteptată pentru cercetătorii care lucrau la proiectarea proteinelor. Cei care creaseră anterior proteine noi reușiseră doar să imite structuri existente. Structura unică a proteinei Top7 nu exista în natură. De asemenea, cu cei 93 de aminoacizi, proteina era mai mare decât orice fusese produs anterior folosind proiectarea de novo”, notează Academia Regală Suedeză de Științe.

***

Laureații Premiului Nobel pentru Chimie din 2024, Demis Hassabis și John Jumper, au utilizat cu succes inteligența artificială pentru a prezice structura aproape tuturor proteinelor cunoscute.

„În 2020, Hassabis și Jumper au prezentat un model de inteligență artificială numit AlphaFold2. Cu ajutorul acestuia, au reușit să prezică practic structura a celor 200 de milioane de proteine identificate de cercetători”, explică academia suedeză.

De la această descoperire, AlphaFold2 a fost folosit de peste două milioane de persoane din 190 de țări. Printre numeroasele aplicații științifice, cercetătorii pot acum să înțeleagă mai bine rezistența la antibiotice și să creeze imagini ale enzimelor care pot descompune plasticul”, notează Academia de Științe de la Stockholm.

***

Acordarea premiilor Nobel 2024 continuă joi cu premiul pentru Literatură, vineri se acordă Premiul Nobel pentru Pace, iar luni cel pentru Economie.

 

Surse: www.hotnews.ro

www.edupedu.ro

 

prof. Raluca Brad

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 152

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes