O nouă serie de liceeni au vizitat şcoala noastră joi, 30 mai 2013, în cadrul programului „Ziua Porţilor Deschise”. Elevi din clasa a XI-a de la Colegiul Tehnic „Petru Rares” însoţiti de prof. Anca Stanciu au participat cu mult interes la lecţia demonstrativă „Anatomia si fiziologia sistemului locomotor” susţinută de prof. Aurelia Şova, director adj. al Şcolii Sanitare Postliceale „Carol Davila” şi au demonstrat că stăpânesc foarte bine noţiunile de anatomie şi fiziologie umană.
Partea practică a lecţiei, respectiv prezentarea unor tehnici de kinetoterapie de către elevii şcolii noastre, Gheorghe si Elena Vlasceanu de la anul I B, calificarea BFT, a captivat atenţia tuturor participanţilor prin noutatea cunoştinţelor şi dinamica demonstraţiei. Voluntari din sala s-au oferit să participe la exerciţii pentru creşterea mobilităţii articulaţiilor, repoziţionarea articulaţiilor în cazul lordozelor şi cifozelor uşoare, precum şi ameliorarea durerilor şi contracturii musculare.
La finalul lecţiei demonstrative, participanţii au vizitat şcoala şi o parte dintre ei şi-au manifestat interesul de a se pregăti pentru profesia de asistent medical.
Doamna Anca Stanciu, prof. biologie în cadrul la Colegiul Tehnic „Petru Rares” a afirmat că educaţia pentru sănătate ocupă un loc important în activitatea sa didactică şi şi-a manifestat interesul ca elevii pe care îi coordonează să participe la activităţile proiectului „Învăţaţi să Ajutaţi!”, derulat de Şcoala Postliceală Sanitară ”Carol Davila”.
{gallery}ziuaportilordeschise{/gallery}