În perioada 03 – 07 mai 2022 va avea loc Conferința anuală European Nursing Module în Danemarca, în cadrul campusului universitar din orașul Silkeborg.
Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” va fi reprezentată de prof. dr. Andreea Csolti – director adjunct și prof. Alina Ioniță – responsabil Relații și Proiecte Internaționale, coordonator European Nursing Module (ENM).
La conferința din Silkeborg vor participa reprezentanți oficiali din peste 20 de universități prestigioase de nursing din diferite țări precum: Spania, Belgia, Țările de Jos, Norvegia, Finlanda, Italia, Marea Britanie, Macedonia, Elveția, Suedia.
Evenimentul are loc în fiecare an, la sediul universităților membre și vizează diseminarea rezultatelor schimburilor ENM cu scopul îmbunătățirii programului.
Rețeaua European Nursing Module a fost înființată în anul 1994, odată cu întâlnirea oficială care a avut loc la Sussex, Marea Britanie. Principiul care a stat la baza creării rețelei ENM a fost acela de a dezvolta un program internațional de studiu pentru studenții de la universitățile de nursing.
Scopurile acestui modul sunt: încurajarea elevilor / studenților să obțină o experiență practică extinsă; motivarea elevilor / studenților pentru a practica asistența medicală la standarde europene; sprijinirea elevilor / studenților în realizarea și împărtășirea cunoștințelor și experiențelor europene; încurajarea comunicării interculturale; oferirea de oportunități pentru a înțelege adevărata valoare a asistenței medicale; descoperirea influențelor culturii prin nursing.
Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” este prima școală din București care a devenit membru al modulului, activând din 1999. În anul 2004, școala noastră a organizat la București Conferința anuală European Nursing Module.
În fiecare an şcolar, activitatea din cadrul ENM se desfăşoară în 3 perioade: octombrie, martie şi mai. În aceste perioade, școala oferă burse pentru cei mai buni elevi ai școlii, care pentru două săptămâni efectuează stagii de instruire clinică în unități sanitare din Europa. Tot în fiecare an şcolar, Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila” devine la rândul ei gazdă pentru studenții universităţilor membre ale Modulului European de Nursing.
prof. Alina Ioniță
responsabil Relații și Proiecte Internaționale
coordonator European Nursing Module
prof. Raluca Brad