Demarat în urmă cu 3 ani, parteneriatul dintre Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila” şi Ami – Foundation, AMIEDU, din Helsiki, Finlanda, va continua şi în acest an şcolar, atât în cadrul unui proiect derulat cu fonduri europene, cât şi prin organizarea unui nou schimb de experienţă la Helsinki pentru elevii şcolii noastre, susţinut financiar de şcoală.
 
Astfel, doi elevi de la calificarea BFKT vor pleca în cursul acestui an în Helsinki într-un stagiu clinic cu durata de două săptămâni. Şcoala le va oferi burse pentru schimbul de experienţă.
 
În urma acordului bilateral cu Ami – Foundation, Amiedu, doi elevi din anul I, calificarea BFKT, Gelu Costache și Delia Gianina Dinu, au desfăşurat în anul 2014-2015 un stagiu practic în mai multe spitale: Helsinki City Hospital, Haartman Hospital, Helsinki University Central Hospital – HUCH, Esperi – Care Service Centre (elderly care), Sortso Cooperative – Espoo Home Care, Orton Hospital. Jurnalul schimbului de experienţă îl puteţi citi pe site-ul şcolii noastre: https://scoalacdavila.ro/bfkt-finlanda.
De asemenea, pe pagina de internet a fundaţiei finlandeze a fost publicat un articol ce prezintă impresiile în urma acestui stagiu de pregătire practică.(Citeste aici)
 
 
„Perioada schimbului de experienţă la care au participat Gelu şi Gianina a fost agreabilă pentru noi. Sperăm ca acest schimb de experienţă să continue cu succes şi în viitor”, ne-a transmis doamna Heli Pispala-Tapio, Trainer, Health Care Teacher, MHS, Project Manager la Ami-Foundation, Amiedu.
 
 
Şi în urmă cu doi ani, alţi doi elevi ai şcolii de la calificarea BFKT, Andrei Ghelţ şi Victoriţa Lefter, au participat în primăvara lui 2014 la un stagiu clinic de două săptămâni în spitalele finlandeze, în cadrul aceluiaşi parteneriat, beneficiind de asemenea, de burse oferite din partea şcolii noastre. 
 
 

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 131

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes