Catedra de Farmacie a scolii noastre a organizat miecuri, 6 Febr. a.c. o sesiune de referate cu tema „Farmacia – intre mister si adevar”, la care au participat elevi din toate clasele  Anului I, calificarea Asistent Medical de Farmacie. 

Reprezentanti ai fiecarei clase ale Anului I, coordonati de profesorii lor, doamnele Anca Grecu, Maria Besciu si Mihaela Itul,  au sustinut in fata colegilor lor prezentari ale unor teme referitoare la istoria farmaciei de-a lungul istoriei, in lume si la noi in tara. De la Imhotep al Egiptului, Hippocrate si Teofrast ai Greciei antice, romanul Asclepiade si Galenus din Pergam, ori Avicena al Arabiei si pana la nume ale epocii medievale precum Paracelsus ori si mai de aproape: Louis Pasteur, Robert Koch ori Nicolae Paulescu … toate aceste personalitati ale medicinei si farmaciei au contribuit la ceea ce reprezinta astazi stiinta vindecarii.

„Istoria religioasa a farmaciilor”, Propedeutica farmaceutica”, „Evolutia produselor farmaceutice incepand cu secolul al VII-lea”, „Actul farmaceutic pe teritoriul  Tarilor Romane” sau „Muzee, Colectii muzeale si Farmacii istorice pe teritoriul Romaniei” au constituit titlurile temelor prezentate in cadrul acestei sesiuni de referate.  (toate prezentarile le puteti descarca in partea de jos a acestui articol)

„Va felicit pentru aceasta initiativa si pentru nivelul inalt al lucrarilor prezentate. Titlurile au fost bine alese pentru a evidentia evolutia domeniului farmaciei de-a lungul istoriei. Apreciez ca a fost un efort comun al profesorilor si al elevilor pentru a depasi nivelul cunostintelor impuse de programa scolara, ceea ce reprezinta o foarte buna dovada ca sunteti preocupati de perfectionarea voastra in pregatirea pentru profesia de asistent medical de farmacie”, a spus la finalul prezentarilor doamna Aurelia Sova, Director Adjunct al Scolii Sanitare Postliceale „Carol Davila”

„Este prima sesiune de referate a elevilor din Anul I si cu siguranta nu va fi ultima. Ne pregatim prin aceste prezentari intalnirile cu viitorii pacienti, catre care e foarte importanta sa aveti deschidere de comunicare”, a afirmat doamna prof. Anca Grecu, Director de Program si coordonator al evenimentului.

 „Consideram istoria farmaciei ca pe o oglinda a omenirii. Referatele alcatuite si sustinute astazi cu emotie de catre elevi au prezentat drumul in timp de la farmacia empirica, la cea stiintifica a zilelor noastre, prin cercetare si experimentare.

Societatea Romana de Istorie a Farmaciei (SRIF) saluta aceasta manifestare si invita elevii scolii sa devina membrii ai acestei organizatii, care le va facilita posibilitatea de a participa la si mai multe evenimente profesionale”, a adaugat si doamna prof. Maria Besciu, care indeplineste si functia de vicepresedinte al acestei organizatii.

Invitata sa participe la eveniment, doamna farm. Antoaneta Lucasciuc, membru al SRIF, le-a spus elevilor ca daca istoria profesiei ii va captiva, aceasta le va umple si inima si sufletul si vor fi niste buni cunoscatori ai domeniului in care vor lucra. „La fel de important este ca prin participarea la astfel de evenimente castigati competente de comunicare, foarte folositoare in practicarea profesiei. Lucrarea dumneavoastra cea mai importanta asupra celor ce va vor fi clienti trebuie sa fie un avertisment asupra faptului ca e mai important sa previi o boala decat sa o tratezi”, a mai precizat domnia sa. 

Urmatoarea tema propusa spre dezbatere in cadrul unei viitoare sesiuni de referate va face referire la Farmacopeele romanesti, cu ocazia implinirii a 150 de ani de la intocmirea primei Farmacopee autohtone. 

{gallery}istoria{/gallery}

1_ISTORIA_RELIGIOAS_E_A_FARMACIILOR.ppsx.txt
2_PROPEDEUTICA_FARMACEUTICE.ppsx.txt
3_Propedeutica_Farmaceutica.ppsx.txt
4.EVOLUAIA_PRODUSELOR_FARMACEUT_ICE_UNCEPAND_CU_SEC_7.ppsx.txt
5.Actul_farmaceutic_pe_teritoriul__Tarilor_Romane_.ppsx.txt
6_MUZEE_.ppsx.txt

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 70

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes