Mihaela Anghel, prima persoană vaccinată împotriva COVID-19 în România, afirmă: „2021 a fost mai mult decât perfect, am rămas însărcinată la câteva zile de la prima doză.”
Campania națională de vaccinare anti-COVID-19 a început oficial în România la 27 decembrie 2020, iar prima persoană care a fost vaccinată este o asistentă medicală de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București, Mihaela Anghel, absolventa școlii noastre, Promoția 2016, calificarea asistent medical generalist.
Mihaela a fost prima dintre cele peste 7,9 milioane de persoane care s-au vaccinat în România, cu câteva zile înainte de sfârșitul primului an pandemic, când a început campania de imunizare. Acum, la 12 luni de momentul imunizării cu prima doză, Mihaela mărturisește, pentru ziarul GÂNDUL, că 2021, când a devenit pentru prima dată mamă, a fost pentru ea „mai mult decât perfect”.
La 27 decembrie 2020, Mihaela Anghel primea prima doză de vaccin împotriva COVID-19 administrată în România, în cadrul unui amplu eveniment de presă care marca debutul campaniei naționale.
„Astăzi, 27 decembrie 2020, a început campania de vaccinare în România. Debutul campaniei a fost marcat în această dimineață la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” din Capitală. Prima persoană vaccinată a fost Mihaela Anghel, asistentă medicală generalistă, membră a echipei medicale care, în data de 27 februarie a acestui an, a preluat primul pacient din România confirmat cu virusul SARS-CoV-2”, anunțau, acum un an, oficialii Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).
Mihaela Anghel le spunea atunci jurnaliștilor că se simte privilegiată. „Cred că a fost cea mai mare emoție pe care am trăit-o, am fost privilegiată că am fost aleasă să fiu prima vaccinată din această țară. Nu am întrebat nici măcar o secundă de ce am fost eu aleasă, pur și simplu am spus da și am ajuns aici. Nu a durut absolut deloc, este cel mai nedureros vaccin pe care l-am făcut până acum.”
Un an mai târziu, Mihaela Anghel se declară cea mai fericită din viață, în ciuda pandemiei de COVID-19, și susține în continuare campania de vaccinare.
La 12 luni de la debutul acesteia, Mihaela Anghel mărturisește că la momentul când primea prima doză, sau poate la câteva zile după, a rămas însărcinată, iar acum se bucură de sărbătorile de iarnă împreună cu fiica ei, Rebecca, în vârstă de trei luni și jumătate.
„Chiar dacă pandemia ne-a afectat stilul de viață pe care îl aveam, pentru mine 2021 a fost mai mult decât perfect. La puțin timp după doza de rapel, am aflat că sunt însărcinată. Se pare că sarcina a apărut la câteva zile de la prima doză sau chiar înainte… nu se știe sigur. Vaccinul m-a protejat atât pe mine, cât și pe bebeluș, care în urma vaccinului are anticorpi”, a mărturisit Mihaela.
Ea recomandă tuturor vaccinarea anti-COVID, chiar și femeilor însărcinate, pentru că serul ajută bebelușul să se imunizeze.
„Susțin vaccinarea, atât în sarcină, cât și în alăptare, este recomandat de medici și nu face nimic rău bebelușului, din contră, îl ajută să se imunizeze. Încă nu am făcut și a treia doză, dar urmează. Din fericire, toți membrii familiei sunt imunizați și nu au avut contact cu virusul”, mai spune Mihaela.
Și medicii ginecologi recomandă vaccinarea, pentru că studiile arată că există foarte multe cazuri de nașteri premature la femeile care nu s-au vaccinat și au fost infectate în timpul sarcinii.
„Pe rețelele de socializare a apărut o informație potrivit căreia acești anticorpi dezvoltați după vaccin s-ar atașa de placentă ducând la distrugerea placentară și infertilitate. Studiile au demonstrat că acest lucru nu este adevărat și că vaccinarea nu dă infertilitate”, a declarat pentru Digi24 Corina Gică, medic ginecolog.
„Există studii care au arătat că pacientele care au fost vaccinate au aceeași rată de succes (de a rămâne însărcinate – n.r.) ca pacientele care nu sunt vaccinate și acesta este motivul pentru care noi susținem vaccinarea și nu suntem de acord cu această dezinformare în masă”, a menționat dr. Corina Gică.
„Recent am avut o pacientă și mi-a spus că, din contră, pe grupurile de infertilitate chiar se vorbește de faptul că foarte multe paciente infertile au rămas rapid însărcinate după ce s-au vaccinat”, a adăugat medicul ginecolog.
În schimb, avertizează Corina Gică, pacientele care s-a infectat cu SARS-CoV-2 pe timpul sarcinii au născut cu cel puțin o săptămână mai devreme și multe dintre ele au născut prematur, iar copiii acestora au necesitat susținere în unitățile de terapie intensivă neonatală.
Mihaela a fost printre primii europeni vaccinați.
De la momentul când Mihaela Anghel primea prima doză de vaccin, până pe 29 decembrie 2021, 7,81 milioane de români au schema completă de imunizare. S-au administrat peste 15,8 milioane de doze, dintre care aproape 2 milioane reprezintă doza de rapel.
Rata de vaccinare în România este printre cele mai scăzute din Europa. Conform datelor publicate de CNCAV, până în 16 decembrie, este vorba de 40,7% din populația generală, respectiv 46,5% din populație eligibilă, adică în vârstă de peste 12 ani, și 48,8% din cea adultă, de peste 18 ani.
Campania de vaccinare din România, care a început cu Mihaela Anghel, a demarat în aceeași zi la nivelul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene.
De atunci s-au administrat în statele UE aproape 710 milioane de doze, numărul persoanelor vaccinate cu schema completă depășind 289,3 milioane de europeni. Asfel, rata de vaccinare a europenilor, cu schema completă, a ajuns la o medie de 67,8% din populația generală, repectiv 79,1% printre adulți (peste 18 ani), potrivit ultimelor date publicate de Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC).
La nivel global, au fost administrate peste 9,07 miliarde de doze, iar 57,6% din populația globului a primit cel puțin o doză de vaccin împotriva COVID-19, potrivit cifrelor din 29 decembrie 2021 ale Our World in Data.
surse: https://www.gandul.ro/coronavirus/mihaela-anghel-prima-persoana-vaccinata-covid-insarcinata-cateva-zile-dupa-prima-doza-aflat-la-rapel-19731073; https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/sanatate/mit-antivaccinist-demontat-mihaela-anghel-prima-persoana-vaccinata-anti-covid-in-romania-a-ramas-insarcinata-dupa-ce-s-a-imunizat-1790881
prof. Raluca Brad