Doamna prof. Aurelia Șova – Director al Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila” – și doamna prof. Anca Celina Grecu – Director al Liceului Teoretic „Dr. Mioara Mincu” – fac parte din echipa de directori de școală din toată țara admiși anul acesta la Academia de Leadership și Management Școlar, program organizat de Asociația pentru Valori în Educație AVE – România.
Peste 100 de directori remarcabili de școală din toată țara vor parcurge, timp de un an, un program special conceput pentru misiunea pe care o au pentru școala lor. În program vor fi implicați peste 250 de mentori din business.
Le urăm mult succes!
Academia de Leadership și Management Școlar, a patra ediție în 2022
Până în prezent au absolvit Academia de Leadership și Management Școlar peste 150 de directori care au devenit vectori ai schimbării în școlile pe care le conduc. Academia, aflată la a patra generație, a vizat în permanență dezvoltarea de competențe de leadership și transformare ale directorilor aflați în program, chiar din timpul pregătirii acestora.
Academia de Leadership și Management Școlar dezvoltată de AVE se adresează directorilor și directorilor adjuncți care au preluat sau urmează să preia mandatul în urma concursului pentru directori organizat de Ministerul Educației, în toamna trecută și în această primăvară.
prof. Raluca Brad