Școala noastră organizează o zi specială pentru donarea de sânge – luni, 26 septembrie, de la ora 8 a.m. în sediul str. Viitorului nr. 161-163.

Cineva are chiar acum nevoie de ajutor. Fii prezent și ajută!

Sfaturi utile pentru donatori:

Înainte de donare:

– Odihniţi-vă bine în noaptea de dinaintea donării.

– Mâncaţi ceva uşor înainte de donare.

– Consumaţi mai multe lichide pentru a înlocui volumul pe care îl veţi dona.

– Evitaţi mâncărurile grase. Testele pentru infectii făcute asupra sângelui donat pot fi afectate de grăsimi ce apar în sânge la câteva ore după ce au fost consumate mâncărurile grase.

În timpul donării:

– Purtaţi haine cu mâneci care se pot ridica uşor mai sus de cot.

– Relaxaţi-vă!

După donare:

– Imediat după donare puteţi să mâncaţi un sandwich şi să beţi un suc dacă simţiţi nevoia.

– Rehidrataţi-vă consumând lichide.

– Dacă vă simţiţi ameţiţi, întindeţi-vă, preferabil cu picioarele mai sus, până când senzaţia trece.

– Dacă apar sângerări sau vânătăi sub piele, aplicaţi comprese reci pe locul respectiv în primele 24 de ore.

(Sursa: doneazasange.ro)

Cât se donează:

La o donare se recoltează 450 ml – 500 ml de sânge, cantitate ce se reface: ca volum în câteva ore, celular în 2 săptămâni.

Drepturile donatorului:

Să primeşti rezultatele testelor efectuate pe sângele recoltat: RH; grupă sangvină; Hepatita B, C; HIV(SIDA); HTLV (leucemie); VDRL (siffilis); ALT (probe hepatice). Aceste date sunt confidenţiale.

La cerere, ai posibilitatea efectuării şi a altor analize gratuite (calcemie, glicemie, transaminaze, colesterol, EKG, radiografie pulmonară). Acestea presupun o nouă recoltare la sediul centrului de transfuzii.

1 zi liberă de la locul de muncă (în cazul angajaţilor cu carte de muncă) sau o zi scutire de frecvenţă pentru elevi, studenţi şi militari, în ziua donării.

Decontarea cheltuielilor de transport dacă ai domiciliul sau reşedinţa în altă localitate decât cea în care îşi are sediul instituţia la care se face donarea de sânge

Reducere de 50% la abonamentul pentru transportul în comun (pentru 30 de zile) dacă donarea se face la instituţia de profil din localitatea de domiciliu sau din cea în care donatorul este angajat.

Alocaţie de hrană sub forma tichetelor de masă sau o masă (alimente) post donare la centrul de transfuzii.

Să fii informat asupra motivelor excluderii tale de la donare.

Beneficii pentru organism:

Sângele este împrospătat, imunitatea organismului creşte, riscul de paralizie şi accident vascular se reduc cu 30%. Un plus? În urma donării de sânge, rezistenţa organismului la şocuri creşte, astfel că, dacă vei suferi un accident, reacţia organismului îi va ajuta pe medici, acesta fiind deja obişnuit cu pierderea de sânge şi înlocuirea lui.

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 240

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes