Elevii de la calificarea profesională Asistent Medical de Farmacie s-au întâlnit miercuri, 23 mai, la sediul şcolii din strada Valter Marăcineanu, cu domnul Valentin Porubin Lazurca, de la VPL Healthcare, pentru a afla noutăţi privind oportunităţile de angajare şi deschiderea pieţei farmaceutice pentru asistenţii de farmacie.
Au fost prezentate avantajele pe care le oferă un loc de muncă într-o farmacie independentă sau aparţinând unui lanţ de farmacii, o farmacie naturistă, un depozit de medicamente sau o companie de distribuţie.
Elevii din anii I, II şi III prezenţi au fost încurajați să-şi prezinte planurile de după absolvirea şcolii, să pună întrebări şi au primit toate informaţiile pe care le-au dorit de la specialiştii în recrutare.
La finalizarea celor trei ani de studiu, absolvenţii calificării Asistent Medical de Farmacie au posibilitatea să profeseze în domeniul farmaceutic și oportunitatea de a-și alege calea care li se potrivește cel mai bine.
Ei pot lucra fie în cadrul farmaciilor independente sau în lanțurile farmaceutice, farmacii de spital, farmacii naturiste, laboratoare şi depozite de produse farmaceutice, fie în companii de distribuție. Asistenții de farmacie pot conduce drogherii, răspunzând de întreaga activitate desfășurată în aceste unități.
Activitatea a adus ultimele noutăţi şi perspectiva din piaţa farmaceutică, confirmând faptul că profesia de Asistent Medical de Farmacie este foarte căutată pe piaţa muncii.
Domnul Valentin Porubin Lazurca, Managing Director la VPL Healthcare, este farmacist de profesie, cu o experienţă de peste 20 de ani în domeniul farmaceutic si conduce agenția care este lider de recrutare, dedicată exclusiv domeniului medical și farmaceutic.
Prof. Anca GRECU
Director Adjunct
Responsabil Catedra Farmacie